Nu avea mai mult de câteva săptămâni, când am constatat că ma fixa cu o privire... ironică. Greu de crezut pentru un bebeluș, dar undeva în ochișorii ăia negri am deslușit foarte clar o sclipire de ironie pură. S-a dovedit mai încolo că nu mă înșelasem: ironia a fost dezvoltată pe parcursul anilor până la un rafinament sarcastic greu de egalat. Clara a fost (și încă este, când are chef) partenera mea de imaginat chestii, de disecat povești și de scormonit mintea cu întrebări existențiale; printre anxietățile vârstei adolescentine, încă se mai cuibărește lângă mine să povestim. Cu ea l-am descoperit pe Miyazaki și ne-am scufundat ani întregi, seară de seară, în universul lui fantastic, pe care Clara l-a dus mai departe într-o pasiune pentru limba japoneză și anime-uri, apoi manga și diverse alte subgenuri ale căror nume nici nu le pot reține. Alături de ea am regăsit cărțile copilăriei mele și am reintrat în magia literaturii pentru copii, descoperind autori noi, pe care nu-i citisem când eram eu mică și care mi-au dat aripi pentru scris. Clara (care acum insistă să fie numită Max) îmi spune de la prima citire ce nu merge într-un text, unde scârțâie povestea și ce personaj nu e suficient conturat. M-a ajutat să adaptez poveștile din Cartea Curajului, mi-a inspirat cel mai "popular" personaj al meu, rebela Domnișoară Poimâine, o parte dintre întrebările din "De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură", mi-a adus liste cu expresii pentru "Aiurea-n tramvai" și, deși acum nu mai are chef să-mi citească cărțile (până când voi începe să scriu direct în engleză...), a rămas muza din umbră a tuturor celor care vor veni. La mulți ani, Clara/Max, cu imaginație, ironie și ce mai vrei tu!
Mai jos, o parte dintre conversațiile și momentele noastre, adunate de-a lungul timpului, în ordine invers cronologică:
Nu primesc eu multe complimente de la Clara, da și când primesc...
“Mama, când bombănești așa prin casă, ești effortlessly funny!”
Din învățăturile Clarei către fratele mai mic, care începe mâine gimnaziul:
“Școala nu are nicio legătură cu viața reală, dar dacă nu-nveți la școală ai belit-o-n viața reală!”
După ce “ne-am” chinuit cu Moromeții și Mara, în sfârșit Clara a găsit ceva care-i place în literatura română: Mamăăă, îmi place Bacovia de mor! E, cum să-ți zic... totally relatable!
“Adulții încercând să facă conversație cu un adolescent sunt cea mai cringe specie” (Clara, just turnin' 15)
Dialoguri de weekend:
Clara, nu mai sta să pierzi vremea, treci odată la lecții...
Dar nu stau. Mă gândeam...
Ba uite că stai și ai de făcut la mate și la...
Mă gândeam... dacă de fapt universul nostru este doar într-o picătură de apă?
Secrete de sezon:
“Mama, să-ți spun o chestie: eu cred că multe dintre poeziile alea de la serbări sunt scrise chiar de... doamne! Serios, nu e nici un poet acolo!” (Clara, 12 ani, cu o îndelungată experiență)
Clara vine acasă cu carnetul de note, cu media generală pe semestrul 1.
Wow, 9.50. La cât ai învățat, e chiar o realizare.
Se cheamă inteligență, mama!
Îți dai seama că dacă te-ai și osteni un pic, ai scoate 10 pe linie?
Da. (pauză) Dar nu vreau!
Mama, crezi că există realități paralele?
Nu știu, Clara, or exista.
Eu cred că există. Și în realitatea asta paralelă eu sunt o elevă eminentă și tu ești milionară.
Ai citit fragmentul din manual, Clara?
Da. Dar nu eu personal.
Eu, foarte autoritară: ... și să vă jucați în camerele voastre, să nu vă mai prind în sufragerie. Sufrageria este locul de joacă al adulților!
Clara: Mama, îți dai seama cât de kinky a sunat asta?
“Și când o să fii bunică, o să fii tot așa dizzy ca acum?” (Clara, aproape 13 ani)
Clara, tu cum mă ajuți azi?
Te susțin spiritual prin faptul că exist!
“Avem” teză la română:
Ce este monologul, Clara?
Când vorbește cineva și te plictisești de-ți vine să adormi!
Clara recitește “Prostia omenească” pentru școală, prilej pentru întrebări & mirări. Desigur, nu literare.
"Eu una nu înțeleg de ce-a mai luat-o de nevastă dacă era așa de proastă!"
Azi lecție deschisă la engleză:
Where is the post office? întreabă profa.
It's very close, near Șaorma La Băiatu! răspunde Clara.
Clara: Mama, mă gândeam s-o trimit pe colega mea, X, la cursurile tale de scriere creativă.
Eu: E talentată?
Clara: A, nu, dar scrie cu expresii frumoase.
Eu: ??
Clara: S-o ajuți să scape de ele!
Compliment de la Clara proaspăt întoarsă acasă: “Mama, tu ai foarte mult stil. Eu știu oameni care n-au stil nici la înjurături.”
Hai să repetăm pentru teză, Clara!
Lasă-mă-n pace, că prea ești nu știu cum!
Hai, Clara...
Nu! N-am chef!
Da ce ai chef să faci?
Să desenez și să citesc. (pauză) Sunt activități intelectuale, n-ai ce să comentezi!
(N-am avut...)
Clara on school, adunate în decursul timpului:
Dar chiar fac foarte multe eforturi pentru școală! Mă trezesc în fiecare dimineață la 7!!!
Pot să-mi dau demisia de la ora de mate?
Putem sa facem cumva sa dea școala faliment ca să nu mai merg?
Eu sunt activistă pentru timpul meu liber! ( 11 ani, răspuns la încercările mele de a face tema la mate)
Eu, dacă o să fiu profesoară, o sa apăr genu ăsta de copii ca mine!
Eu: Clara, știi că mâine e 8 martie?
Clara: Așa, și? Dacă te aștepti de la mine la dulcegării, știi că nu-s genu...
Dialog de Valentine's Day cu Clara:
Mama, iar citești cărți d-astea cu romantism?
Dar nu e cu romantism...
Păi cu ce e?
E așa, despre ce se întâmplă cu un cuplu când se duce romantismul, când apar copiii, grijile...
Și o citești ABIA ACUUUM???
Dupa o săptămână de stat la țară, Clara se autoevaluează: “Cred că-mi plac mai mult jucăriile-astea vii. Gen omizi.”
“Să știi că sunt si eu un fel de tiran. Da în sensu' preistoric. Adică tirano-zaur” (6 ani)
