Anton s-a grăbit întotdeauna, încă de când a venit pe lume cu vreo 10 zile înainte de termen, ținând neapărat să-și cunoască sora, care urma să plece în vacanță cu bunicii. În miez de noapte, și la nici patru ore de la primele contracții, a apărut în viața noastră pe care a schimbat-o cu totul din primele minute. De la Anton am învățat repede că tot timpul trebuie să fii pregătit să o iei de la început. Cam tot ce credeam că știu de la sora lui mai mare nu prea s-a potrivit în cazul lui. Cu el am intrat în alt univers: am petrecut ore întregi în Gara de Nord, privind trenurile venind și plecând, am cumpărat tractorașe și mașinuțe, dar și ustensile de bucătărie, am început să citesc benzi desenate și m-am specializat în aventurile lui Tintin și înjurăturile capitanului Haddock, am învățat să coc plăcinte și să joc șah, am participat cu stand la târgul de cărți second hand și am lipit afișe prin scara blocului ("pentru 2 lei plimb căței" - asta a fost prima lui idee de afacere), în cei fix 12 ani petrecuți până acum împreună am descoperit că viața poate fi mai simplă și amuzantă. La mulți ani, copile cu părul bălai!
Mai jos sunt doar parte dintre momentele noastre amuzante, de-a lungul timpului, în ordine invers cronologică:
După lungi insistențe, Anton a acceptat să ieșim cu trotineta (eu) & bicicleta (el). Mergem noi ce mergem spre parc și deodată îl aud oftând:
Oof, ce mi-aș fi dorit și eu să merg în parc cu CINEVA!!
Înduioșată de cât m-a ajutat astăzi la bucătărie, i-am spus lui Anton:
Ești o comoară!
Ehee, stai liniștită, m-a temperat el. Câte prostii am făcut eu și nu știi tu...
Înainte de-a ieși pe ușă spre parc, echipat de joacă, Anton aruncă o ultimă întrebare:
Mama, îmi mai poți explica o dată ce-i aia anxietate?
Bed time stories:
Anton, vrei să-ți spună mama o poveste?
Nu, aș prefera să discutăm despre Al Doilea Război Mondial...
Gata, azi mă apuc de citit, a declarat Anton hotărât de dimineață. N-am nevoie să-mi dai tu, îmi aleg eu singur!
L-am lăsat în pace, în fața bibliotecii. După prânz stătea în pat, fără nici o carte, părând confuz.
Păi ce faci, n-ai găsit nimic?
A oftat din răsputeri:
Știi care-i problema, mama? Avem PREA MULTE cărți!
Anton, te rog să-ți faci ordine-n cameră azi neapărat! Ai o groază de cărți înșirate pe jos! Eu nu-nțeleg ce-i asta, să ții cărțile pe jos?!!
Pentru că ești scriitoare, de-aia nu-nțelegi...
Trag de Anton să facă fișa la “Fram, ursul polar”, că are a doua zi oră pe zoom. Trebuie să scrie ce i-a plăcut și ce nu i-a plăcut. Îi explic că răspunsul NU MI-A PLĂCUT TOT nu este o opțiune, trebuie totuși să găsim și ceva de apreciat.
Știu, zice el, după ce aruncă o privire în cuprinsul cărții, scriu că nu mi-au plăcut primele 15 capitole! Și mi-a plăcut capitolul 16!
Așa, vezi că se poate? Și ce ți-a plăcut la capitolul 16?
Că a fost ULTIMUL!
Teme la română cu Anton:
După părerea ta, este un personaj principal sau secundar?
Ăăă, e un personaj… capitular.
Adică?!
Adică apare într-un singur capitol.
După ce și-a cumpărat ascuțitoare cu 10 lei din banii lui și a considerat că e, în definitiv, cam scumpă, Anton a concluzionat optimist: “Totuși, mai bine să am ascuțitoare decât să n-am!”
Anton on love:
La noi în clasă sunt deja foarte multe cupluri.
Serios? Și cum se formează un cuplu?
Păi, băiatul se duce la fată și-i spune c-o iubește...
Și... după aia?
Și după aia fuge!
Cu Anton la Mega:
Ia-ți și tu o sticlă de vin să sărbătorești!
Ce să sărbătoresc? Că am lansat cartea?
Nu, că plecăm noi mâine în excursie cu școala și-o să ai și tu puțină liniște!
Anton, tu ai auzit ce ți-am zis eu?
Nu. Mi-a intrat pe-o ureche și mi-a ieșit pe alta...
(... tăcere uimită)
E o expresie, mama. Ar trebui să o pui în cartea ta!
După ce m-a întrebat dacă am fost prietenă cu Ion Creangă și dacă am apucat monarhia, feudalismul și războaiele daco-romane, acum Anton m-a lovit cu întrebarea decisivă:
Mama, tu l-ai cunoscut pe Terente? A trăit la Brăila, unde te-ai născut tu...
“Cred că am simțul trăncănelii” (Anton, 9) #the6thsense
Anton, de dimineață, mulțumit de #omletacudetoate:
Ah, mâncarea e viața mea!
(apoi, văzând privirea mea ușor dezaprobatoare)
...zi mersi că nu “telefonul e viața mea”. Că eu știu mulți copii care așa ar zice...
Anton: Eu am început să-mi notez pe o hârtie toate chestiile tari care mi se-ntâmplă! I-am pus și titlu: “Zilele gloriei mele”.
Eu: Super, foarte bună idee! Îmi arăți și mie ce ai notat până acum?
El: Păi... nu mai pot... Am pierdut hârtia!
#sictransitgloriamundi
Mai bine mă trimiți să spăl vase, a declarat Anton când l-am trimis la citit. Măcar fac ceva fizic..
Cu Anton, despre conștiința filozofică:
Eu nu mai am probleme cu conștiința mea! Nu mă mai sâcâie... de vreo două luni, așa!
Eu: Super! Da' cum ai rezolvat?
Anton: Păi pur și simplu... am început să mă port frumos!
“Mama, cu o armată haotică n-o să câștigi niciodată” (Anton, 7 ani, învățându-mă șah)
Anton, care e părerea ta despre școală până acum?
Galbenă!
...
Adică nici verde, nici roșie.
Și asta ce înseamnă?
Adică nici prea bine, nici prea rău. Mediu.
Aha. Dar de unde te-ai inspirat cu culorile astea?
De la bateria de la telefon.
“Nu te supăra că zic asta, dar de 1 iunie chiar nu mai vreau să primesc cărți de la tine”
Eu, cu speranță: Totuși, Anton, trebuie să fie ceva care să-ți placă la școală...
El, după câteva momente de reflecție: Masa de prânz și pauzele!
“M-am hotărât: o să dau mâine câte două mărțișoare la o fată, ca să termin mai repede!” (Anton, 6 ani)
