Mă tot lovesc, în ultimii ani, de conceptul ăsta de „zonă de confort” din care suntem sfătuiți că ar trebui neapărat să ieșim, pentru că „viaţa adevărată” ar începe de îndată ce faci pasul de ieșire. Găsești ideea asta în cărţile motivaţionale, în articole și reviste, o auzi în discursurile oamenilor care au reuşit să ducă la bun sfârşit ceva nemaipomenit, zic psihologii (unii) şi ne învaţă, sub formă de mantră, cum să facem asta într-un număr variabil de paşi simpli. Dar ce-ar fi dacă am recunoaşte că suntem prea obosiţi să tot sărim afară din zona asta de confort în care – cică – n-ar exista forme de viaţă? Dacă am recunoaşte că tot ce ne dorim este să stăm cuminţi şi să lenevim în mica noastră zonă de confort, mai ales în caz de oboseală sau de trafic în oraş?

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, una, tot ce-mi doresc mai mult uneori este să fac cumva să intru în zona de confort. Mai ales de când ieşirea din această zonă a devenit ceva obligatoriu de bifat. Căci viaţa e peste tot, şi IN, şi OUT the comfort zone, e doar altfel – OUT e cu ceva mai multă adrenalină, dar cine poate trăi non-stop într-un rollercoaster? Cu emoţii, provocări, cu roiuri de fluturi în stomac în fiecare zi de dimineaţă până seara, jucând fără oprire ruleta rusească a riscului, într-o aventură perpetuă?

Are şi zona de confort farmecul şi rolul ei – ne stabilizează, ne echilibrează şi ne face să ne simţim în siguranţă. Chestii pe care le-am căutat întotdeauna; pornim să explorăm lumea, să înfruntăm marea dezlănţuită şi să cucerim neînfricaţi teritorii virgine, numai pentru a sfârşi făcându-ne o căsuţă acolo şi trebăluind pe lângă ea liniştiţi, pentru tot restul vieţii. Poate că trebuie să ieşi din zona de confort doar pentru a găsi o alta, mai bună. O zonă de confort ceva mai confortabilă.

Dar fiecare pas pe care îl faci, de fapt, de când te trezeşti dimineaţa, îţi bei cafeaua, duci copiii la școală şi pleci către job sau alt teritoriu, este o ieşire din zona de confort – dacă am considera leneveala în vârful patului ca fiind „zona absolută de confort”, zona fără stres şi fără riscuri, unde nimic rău nu te poate atinge. Aşa că nu e nevoie să sărim cu paraşuta, să facem bunjee jumping sau să pornim în călătorii iniţiatice către capătul lumii, pe bicicletă. Deja suntem acolo, în fiecare zi, încercând să mai facem un mic pas în cercurile concentrice pe care le conţine viaţa noastră.

(ilustrații: Lihie Jacob & Einat Tsarfati)