Scrie și tu ceva mai vesel, mi s-a spus de nenumărate ori. Chiar și după ce am publicat prima mea carte, mulți cititori, chiar din cercul de apropiați, s-au plâns că e “cam tristă”. În alte dăți, rugată să recomand o carte, mi s-a atras atenția “să nu fie ceva trist”. Mai ales dacă doritorul urma să plece în vacanță... E și normal, mă gândesc, omul vrea să se relaxeze la plajă, nu să-și răscolească sufletul cu lectura. Problema e că toate cărțile bune pe care aș fi vrut să le recomand aveau o “componentă tristă”, dacă pot spune așa, iar cele excepționale ar fi fost de-a dreptul răvășitoare… 

Țin minte că într-o vacanță de vară am citit pe plajă, în plin soare, “Orbirea” lui Canetti, un roman insuportabil de crud și de răscolitor, iar în altă vară am cărat după mine, în mai multe weekenduri petrecute la mare, integrala prozei scurte a lui John Cheever – o colecție de povestiri, în esență, despre ratare. Altă dată m-am delectat, tot la mare, cu Celine, iar în singura mea vacanță exotică pe timp de iarnă am citit cu frisoane “Trei femei” de Lisa Taddeo, o carte aproape clinică despre abuz. Culmea, dar aceste lecturi nu mi-au “stricat” atmosfera, ci aș putea spune chiar că au intensificat-o. Am avut timp să citesc cu adevărat, să devorez pagină după pagină, febril; vacanța mi-a dat răgazul să închid cartea când lectura devenea prea intensă și să fac o pauză în care să-mi reașez gândurile și emoțiile. Cumva, vacanța a funcționat ca un safe space, un catalizator de trăiri și emoții provocate de lectură, un timp numai bun pentru a te scufunda cu totul în carte și-a o trăi din plin. Așa că mie dați-mi, vă rog, cele mai grele și răscolitoare cărți tocmai în vacanță, abia atunci reușesc să le citesc cu adevărat! 

Pe de altă parte, pot să înțeleg exact disconfortul pe care-l poate provoca o asemenea lectură – disconfort pe care, la prima vedere, nu-l dorești asociat cu “timpul relaxării” pe care-l presupune un concediu. De ce ai vrea să privești abisul uman în față în timp ce sorbi dintr-un Aperol Spritz pe-o plajă scăldată-n soare? De ce naiba să te lași zguduit emoțional, când tot ce îți dorești e să ai parte de puțină liniște, după zguduirile pe care ți le tot provoacă viața reală în restul anului de “nevacanță”? Pentru că fiecare dintre noi își trăiește propriul roman răscolitor și intens, unul pe care nu poți să-l închizi pentru câteva momente când lectura devine prea grea, chiar insuportabilă, nici nu poți să-l abandonezi și să deschizi un altul, “mai vesel” sau măcar mai light, ești nevoit să întorci pagină după pagină după pagină, fără să ai habar ce-ți mai rezervă autorul la capitolul următor. 

La întrebarea “când o să scrii și tu ceva mai vesel?”, am răspuns o dată că o să scriu o carte de bucate. Chiar mi se pare cea mai luminoasă și plăcută variantă de lectură, pentru orice fel de cititor, căci mâncarea – se știe și e dovedit științific – ne face fericiți, așa că asta e tot ce poate fi mai liniștitor în materie de lectură. În copilărie obișnuiam să citesc după-amieze întregi dicționarul și cartea de bucate (unica din casă, o Sanda Marin în ediție veche). Mi se pare și astăzi că au fost unele dintre cele mai folositoare și plăcute lecturi din viața mea.