De la 43 la 44 am promis #untextpesăptămână și m-am ținut de cuvânt, așa că de la 44 la 45 mi-am propus să merg înainte, dar într-un ritm ceva mai tihnit (deh, vârsta...) cu #untextpelună. E tot o încercare de a fixa ceva din timpul care trece și, mai ales, din cărțile, filmele, muzicile și alte lucruri frumoase pe care le întâlnesc și care se risipesc în uitare sau au parte, în cel mai bun caz, de vreo postare răzleață. La finalul fiecărei luni o să fac un mic bilanț personal, în total 12 texte despre care n-am nicio idee acum cum vor ieși, dar asta e frumusețea scrisului, să-l lași să te ducă unde vrea – scriam pe 6 mai, de ziua mea.
Călătorit
Primul lucru pe care l-am făcut cu noua provocare a fost să amân un pic deadline-ul – luna mai s-a dovedit a fi absolut nebună, un carusel în care m-am urcat și care nu s-a mai oprit decât acum, la început de iunie, când încerc să adun amintirile care deja au început să se-ncețoșeze. Din începutul lunii petrecut la Paris au rămas doar frânturi, o mulțime de lucruri și colțuri frumoase care se suprapun, dar retrospectiva Elliott Erwitt de la Musée Maillol e poate una dintre cele mai frumoase expoziții de fotografie văzute vreodată (în top forever mai sunt Alec Soth și Vivian Maier). Nu pentru imaginile iconice (despre care am aflat că sunt chiar regizate), cât pentru cele mai puțin cunoscute, surprinse de Erwitt în afara joburilor sale oficiale. Cumva, toate cadrele lui, fie că-s cu celebrități, oameni obișnuiți sau căței, reușesc să conțină un strop de umor și unul de căldură, iar expoziția e foarte generoasă, pe mai multe niveluri, și acoperă cam toate perioadele și temele, plus o sală la final cu obiecte și gadgeturi fotografice.
Tot de la Paris mi-au rămas și superba terasă-acoperiș de la Louis Vuitton Fondation, cu vedere la parc, plimbarea matinală prin Pére Lachaise, orașul celor mutați dincolo, mica bijuterie de muzeu Jacquemart-André, cu o splendidă colecție de pictură renascentistă, și malurile Senei pline de tineri, mai mult sau mai puțin boemi, ieșiți la picnic pe-nserate, într-o perfectă lumină de miere.
Citit
De citit, am citit multă literatură pentru copii (datorită noilor rubrici din Observator Cultural și Scena9), dar am reușit să strecor și două romane pentru oameni mari, care m-au dat pe spate în feluri diferite. “Prinde iepurele” de Lana Bastasic (scriitoare bosniacă) este o minunăție de poveste stil road-trip prin trecutul și prezentul unei relații de prietenie dintre două fete, dar și prin trecutul și prezentul unei țări care a fost sfâșiată de război. Probabil că am și eu o slăbiciune pentru prieteniile complicate și presărate cu cruzime ale fetelor, magistral ilustrate de Ferrante – Sara si Lejla chiar mi-au amintit de Lenu și Lila, deși locurile în care își petrec copilăria și adolescența sunt diferite, căci nimic nu se compară cu Balcanii. Asta reiese minunat din carte, atmosfera recognoscibilă a acestei părți de lume, cu oamenii, casele, drumurile și obiceiurile înduioșătoare, comice și în același timp cam triste. Pe măsură ce road tripul se apropie de final, intuiești că totul e doar o iluzie, că la finalul călătoriei nu se va rezolva nimic, ba chiar dimpotrivă, lucrurile vor rămâne suspendate pentru totdeauna. E o lume pierdută, un timp pe care nu-l poți reînvia, oricât ai încerca și ai spera nu poți prinde niciodată iepurele, care te duce tot mai adânc prin cotloanele memoriei și-ale istoriei.
A doua bucurie literară a fost “Beautiful world, where are you”, noul roman al lui Sally Rooney – coincidență sau nu, o poveste care are în centru tot prietenia dintre două fete-tinere-femei și căutările lor. Sally Rooney mi se pare o Jane Austen a zilelor noastre. Aristocrații de odinioară au fost înlocuiți de tineri hipsteri intelectuali, iar conversațiile de salon, de dezbateri pe teme sociale și filozofice extrem de actuale. Personajele caută dragostea, desigur varianta mai sofisticată a ei, cu alegeri mult mai complexe și complicate, și-și scriu lungi emailuri în loc de scrisori pe hârtie, în care dezbat dileme interioare, dar și teorii politice (cel mai adesea, de stânga). E sooo smart & witty scriitura lui Sally Rooney, îți lasă întrebări și-ți ridică probleme și cumva reușește să aibă și-un happy end care să nu pară forțat sau siropos.
Sper ca în iunie să am timp să citesc măcar o parte dintre cărțile luate de la Bookfest.
Văzut
Recunosc cu regret că-n ultima vreme n-am fost deloc la cinema, cumva acest obicei care era pe vremuri nelipsit s-a cam pierdut odată cu pandemia, fiind înlocuit de platformele de streaming. Luna mai va rămâne cea în care m-am uitat obsesiv la serialul Succession (HBO), despre care pot să spun că e printre cele mai bune văzute vreodată; n-am ce să adaug și eu pe subiect, mai ales după ce am citit cam tot ce s-a scris în marile publicații… Luna mai va rămâne și cea în care am terminat de văzut (obligată de Anton...) toată seria de filme Harry Potter și pot să spun sincer că nu înțeleg deloc care-i faza. M-am plictisit fioros și n-am găsit vreun personaj cât de cât interesant; probabil marele merit al acestei serii este consecvența și minuțiozitatea cu care este construită lumea vrăjitorească. Aștept premierele lunii iunie și, poate, o sală de cinema.
Foto sus: Cornel Brad
