Păpuşa lu tata, se rezolvă, o să fie frumos, mergem pe canale, la Letea, o minunăţie, păpuşă, eu sunt braşovean, da ştiu Delta ca nimeni altul, sunt aici de peste treijde de ani, i-am plimbat şi pe producătoru de la Proteve şi pe Matilda Pascal-Cojocăriţa, o ştiţi?, marea cântăreaţă de muzică populară, Sulina e frumoasă, păpuşa lu tata, îţi aranjez eu un asfinţit pe Dunăre ce n-ai văzut, păi se poate să întrebi de bani, o să fie frumos, îţi zic, o să fie şi nuferi şi pelicani şi egrete, şi vă duc şi la tanti Babica să va facă un peşte cum n-aţi mai mâncat voi acolo, la Bucureşti, şi nu uita, iubita, orice ai nevoie, la orice oră, îl suni pe căpitanu Nemo şi se rezolvă.

Căpitanul Nemo
E ars de soare, aşa cum trebuie să fie orice căpitan după o vară-ntreagă de plimbat turiştii pe canale, e căpitanul bărcii lui dotate cu radiocasetofon, ca să asorteze hiturile latino cu nuferii galbeni, care-i amintesc de columbianca aia care i-a dansat salsa la prora în timp ce barca aluneca încetişor prin stufăriş.

Căpitanul Nemo ştie să-ţi facă o ghirlandă dintr-un nufăr şi să ţi-o pună la gât lăsându-te să crezi că eşti vreo specială şi că a inventat asta pentru tine, pentru ca după numai  cinci minute să te roage frumos să o scoţi, ca s-o dea fetei ăleia mai tinere care-şi ascunde privirile în spatele unor eterni ochelari de soare şi butonează aifonul ignorând cu graţie frumuseţile nepieritoare ale Deltei, cum le numesc pliantele turistice care te fac să crezi că, odată ajuns aici, te vei scălda în asfinţituri de vis şi-n faţă ţi se vor deschide lacuri inundate de nuferi imenşi, în timp ce aripi mătăsoase de egrete îţi vor fâlfăi deasupra capului şi peştii vor sări din baltă special pentru tine. Căpitanul Nemo s-a aciuat la Sulina prin anii ’70, a lucrat în armată o vreme şi, după ce-a ieşit la pensie s-a apucat de treaba asta, şi-a luat barcă şi şapcă marinărească, ochelari de soare cu rame galbene şi multe glume la pachet.

Toată lumea îl cunoaşte pe Căpitanul Nemo în oraşul care pare un uriaş studio de film abandonat de multă vreme, de unde au plecat actorii principali şi regizorul, omul cu efecte speciale, costumierii, scenografii, producătorii, şi-au lăsat în urmă doar câţiva figuranţi care au continuat să bântuie decorurile părăsite, ducându-şi în continuare vieţile de fantome printre nişte clădiri ce se ruinează pe zi ce trece. Căpitanul Nemo e unul dintre ei, numai că nu-şi dă seama, pentru că oraşul ăsta fantomă e vizitat verile de-o avalanşă de oameni veniţi de departe, pe calea apelor, oameni care vor să vadă cum e să trăieşti într-un oraş în care timpul a încremenit şi curge după alte reguli.

Căpitanul Nemo se trezeşte în fiecare dimineaţă la răsărit, aleargă la pescari să facă rost de peşte pentru turiştii care vor să plece din Sulina cu o dovadă că locul asta chiar există, şi ce dovadă mai bună poate fi decât vreo 30 de kile de peşte, biban, scrumbie, caras, ştiucă, şalău, somn şi chefal, o bucăţică din “frumuseţile nepieritoare” ale Deltei numai bună de pus în cuptor şi-apoi în farfurie.

Soţia îl aşteaptă pe ţărm atunci când îşi îmbarcă turiştii şi tot acolo o găseşte şi la sosire, o femeie care a fost pe vremuri frumoasă şi-acum e doar blandă, înţelegătoare şi săritoare, aşa cum trebuie să fie o soţie de căpitan. Sau o soţie, în general. Şi-apoi şpriţurile cu clienţii, pe care-i numeşte veri, nepoţi şi verişoare, până-n miez de noapte, în curtea invadată de ţânţari a vreunei pensiuni, şi-apoi a doua zi totul de la capăt, iarăşi şi iarăşi, din aprilie până spre noiembrie, când nu mai vin decât cunoscătorii, pescarii adevăraţi, îndrăgostiţii care ştiu că Delta nu e ca-n pliantele turistice, ci are frumuseţea ei, stranie şi secretă, pe care trebuie s-o desluşeşti cu răbdare.

Căpitanul Nemo are un duşman de moarte

Dacă treci seara pe la Irish Pub-ul de pe faleză, sunt şanse mari să te agaţe, în trei limbi europene, Bobo. Dacă nu eşti de-al locului, eşti sigur turist şi, dacă norocul îi surâde, turist străin, aşa că-ţi poate oferi serviciile sale, iar dacă n-ai nevoie de servicii, măcar o bere. Îl cheamă Bobo, Bobo-Cap-de-Mort, altfel spus şi Pictorul. Nu e căpitan, e un fel de pirat reformat, e un artist care-o face pe ghidu sau un ghid care-o face pe artistu, nu ştie nici el prea bine, dar un lucru ştie sigur: Căpitanul Nemo e un mare tâlhar! Şi când ţi-o zice, în ochi îi sclipesc luminiţe, o fi de la patimă sau o fi de la alcool?, şi soarbe din halba de bere şi-ţi explică exact cum stă treaba, cu expresii împrumutate din filmele americane. Bobo-Cap-de-Mort e generaţia nouă, e ghid cu review-uri pe Trip Advisor, e ghid cu smartphone şi cu Facebook, face birdwatching în zorii zilei şi bird scouting în miez de noapte, e hipsterul ghizilor, e din Noul Val, e cool şi are piercing, are şapcă gen Che Guevara şi crize existenţiale de artist şi istorii de la Bucureşti, unde-şi petrece iernile făcându-le prietenilor lui boemi borşuri de peşte pe acoperişul blocului.

Bobo-Cap-de-Mort
e un tâlhar, dacă-l întrebi pe Căpitanul Nemo, a doua zi în barcă. Jecmăneşte turiştii de sute de euro, promiţându-le marea cu sarea sau Dunărea cu marea, sau în fine, ameţindu-i cu texte-n limbi străine, că atâta ştie şi el. Aşa spune Căpitanul, care, in schimb, habar n-are chestii elementare, pe care un adevărat om al Deltei ar trebui să le viseze, cum ar fi diferenţa fundamentală dintre prigoria mică şi prigoria mare sau traseul migraţiei şacalilor din Ucraina. Aşa spune Bobo, care-a fost invitat pe vremuri la majoratul fiicei lui Nemo şi s-a îmbătat şi-a făcut aşa de urât că au trebuit să-l dea afară şi făcea pe marele fotograf, rupându-se-n figuri cu aparatul lui şi cu mişcările lui caraghioase. Aşa povesteşte Nemo, la rândul lui un impostor care habar n-are că oamenii vin în Deltă pentru linişte şi farmecul discret al naturii, nu pentru lambadele din barcă şi Dunărea Albastră cu başii daţi la maxim. Aşa povesteşte Bobo, care sigur n-a făcut nici o facultate de arte, pai cum să fi făcut facultatea dacă el o arde zilnic, de ani în şir, pe faleză, pândind la vapoarele care sosesc câte un grup de turişti străini naivi şi burduşiţi de euro de care să-i uşureze rapid. Aşa povesteşte Nemo despre Bobo şi Bobo despre Nemo, fără să ştie nici unul dintre ei că istoriile lor sunt topite una într-alta definitiv, ca apa dulce şi tulbure a Dunării în apa sărată şi învolburată a mării, că se pierd în şuvoiul de poveşti şi istorii ale Deltei, care curge mereu la vale şi se varsă mereu în acelaşi loc, într-un ritm fără sfârşit.

Foto: Bogdan Nicolescu