Trei scriitoare preferate

  1. Dragă Zeruya Shalev, ți-am iubit eroinele până la identificare, le-am ținut în brațe când au plâns și le-am șters lacrimile și le-am scuturat atunci când se afundau în autodistrugere și am zâmbit alături de ele atunci când au reușit să găsească drumul în complicatul labirint al infernului personal pe care îl trăim cu toții. Yaraah, Naama și Ella, trei fațete ale aceleiași femei cu nimic diferită de noi, toate femeile din lume, care ne luptăm cu demonii noștri, care iubim, suferim, dăm naștere, trecem prin despărțiri dureroase, ne rupem în bucăți și ne lipim la loc, dar niciodată la fel cum am fost. Dragă Zeruya Shalev, îți admir enorm precizia cu care intri în cele mai ascunse cotloane ale sufletului feminin, poezia cu care o faci, delicatețea și forța, frazele lungi, lirice, scormonitoare. Dacă ar fi să aleg una dintre cărțile tale, aș alege “Thera”, o carte care mi-a fost ca un fel de biblie într-o perioadă zbuciumată a vieții mele, și pe care am și un autograf foarte frumos de la tine!

  1. Dragă Simona Popescu, mi-ar fi plăcut să fii profesoara mea, dacă n-aș fi făcut prostia să dau la facultatea aia economică (mi-a înghițit patru ani din viață, ani în care aș fi putut să studiez literatura, așa cum visasem întotdeauna, aș fi mers la cenacluri, aș fi scris poezii, probabil proaste, aș fi aflat o grămadă de lucruri despre cărți-scriitori-scris-povești, aș fi ascultat pledoaria ta pentru poezie și m-aș fi jucat de-a cubul Rubik cu elevii tăi). Un prieten foarte drag mi-a împrumutat, acum mulți ani, “Exuvii” și m-am lipit de ea cum te lipești de o amintire pe care o regăsești undeva în străfundurile ființei tale, undeva foarte adânc, sub toate celelalte straturi de amintiri pe care le păstrezi. Ca matrioska cea mai mică, înghiocată de alte zeci de matrioști, din ce în ce mai mari. Toate spaimele, bucuriile, cruzimile și nebuniile copilăriei mele de fetiță erau acolo, în poveștile întortocheate ale simonelor.

 

  1. Dragă Sylvia Plath, te-am descoperit foarte târziu, inexplicabil de târziu. Am început cu Clopotul de sticlă, apoi au urmat poeziile, puțin câte puțin. Mi-e foarte greu să te citesc, pentru că de fiecare dată plâng. Mi te imaginez mereu în ziua aceea friguroasă de iarnă, cumplita iarnă londoneză a lui ’63, singură cu cei doi copii, înfruntând singurătatea și disperarea. Încerc să-mi imaginez mai mult, dar nu pot, mi se frânge inima și nici nu știu să vorbesc despre poezie (a se vedea răspunsul numărul 2). Dar înțeleg foarte bine ce înseamnă I am terrified by this dark thing that sleeps in me.

 

 Publicat pe hyperliteratura

 

Leave a Comment