Toate dimineţile de luni

xpan_vara_18

Te trezeşti. Vacanţa e undeva în urmă, rămasă în firele de nisip care se scutură din costumul de baie aruncat într-un colţ, în florile de câmp culese de pe dealuri, care s-au uscat deja în vază, sau în folderul cu fotografii din computer. Vara 2016, care se adaugă celorlalte foldere: Vara 2015, Vara 2014 şi tot aşa. Câţiva giga de vară, puşi bine la păstrare. Ştii că o să vină o vreme când o să fie frig, ploaie, zloată sau zăpadă şi-o să deschizi folderele astea şi-o să priveşti fotografiile cu o nostalgie caldă, atât de caldă că zăpada din jur se va topi, iar oraşul cu străzile lui gri şi murdare şi clădirea de birouri în care iarăşi te-a prins seara vor dispărea ca prin farmec.

Şi va fi vară din nou, pentru câteva clipe, starea de vacanţă te va învălui iarăşi, ca o apă călduţă şi parfumată, oraşul gri se va transforma într-o plajă însorită sau într-o pajişte plină cu flori, nu vei coborî în metroul aglomerat de la ora 6, ci vei păşi într-o barcă ce te va legăna uşor pe valurile mării, până când te vei dizolva în asfinţit.
Dar, chiar dacă ai făcut mii de fotografii, ele tot se vor termina, în cele din urmă, şi vei fi nevoit să închizi folderul “Vara 2016”, în timp ce în jurul tău lucrurile îşi vor recăpăta contururile lor obişnuite. Va fi frig, va ploua, vor fi griji şi deadline-uri şi dimineţi grăbite, haotice, în care vei striga la copii să fie gata mai repede pentru şcoală şi te vei împiedica prin casă de jucării azvârlite, în timp ce încerci să te îmbraci şi să pregăteşti, în acelaşi timp, gustările tuturor. Vacanţa se va îndepărta, cu fiecare zi de non-vacanţă care se scurge va deveni un tărâm și mai îndepărtat, în care te îndoieşti chiar că ai fost vreodată, o insulă pierdută definitiv, un paradis care nu se mai regăseşte pe nicio hartă.
Ce-ar fi, aşadar, să te trezeşti într-o bună zi – neapărat să fie una de luni – şi să decizi că e o zi de vacanţă? Una mică şi neînsemnată în marele mers al lucrurilor, dar care, în micul tău univers interior, ar face minuni. O zi de luni în care să nu faci decât ce vrei tu, chiar dacă asta ar însemna să nu faci… nimic. Aşa cum Pălărierul Nebun şi Iepurele de Martie sărbătoreau, de 364 de ori pe an, ne-ziua de naştere a fiecăruia (“un-birthday”, o numeau ei). De ce nu? Mai adaugi câte o fotografie într-un folder special, Vacanţele Secrete de Luni, pentru fiecare astfel de zi furată.
Pentru început, te trezeşti cât de târziu vrei şi huzureşti cât poţi de mult în pat. Prezenţa iubitului sau a iubitei este de dorit, nu este obligatorie, însă poate fi uneori suficientă. Mai ales dacă afară plouă, patul poate fi o mare prin care să navighezi în voie şi să pluteşti ziua-ntreagă. O somnolenţă plăcută, aproape de vis sau, mai degrabă, de reverie, cu ceai aromat, cărţi, pain au chocolat şi ceva dragoste. Fotografiile unor astfel de dimineţi de luni trebuie să rămână un secret bine păzit, orice împărtăşire pe reţele sociale va rupe vraja vacanţei şi va arunca  bucuriile secrete în narcisisme derizorii.
Alt scenariu: te trezeşti într-o zi de luni şi decizi să pleci. Nu foarte departe, nu trebuie să urci creste înzăpezite sau înfrunţi jungla amazoniană, nici nu ai avea cum, căci ziua de luni are totuşi, doar 24 de ore, aşa că e suficient să evadezi în parcul de lângă casă sau în pădurea de lângă oraş. În librăria de lângă cafeneaua preferată sau invers. Sau toate la un loc, şi atunci se cheamă că ai puterea magică de a trage de timp cât vrei şi de-a face o vacanţă întreagă dintr-o banală zi – putere rezervată numai celor iniţiaţi, care şi-au exersat-o îndelung, furând nenumărate zile de luni din săptămânile gri de non-vacanţă. Şi, atunci când dobândeşti asemenea puteri magice, poţi să chemi vacanţa oricând, doar închizi ochii şi laşi lucrurile să curgă încetişor, până când zgomotele lumii exterioare dispar de la sine şi rămâi doar tu cu tine. E şi asta o formă de a călători, printre lumile bine puse la păstrare înăuntru, în folderele tale interioare cu fotografii, muzici şi întâmplări. Iar pentru asta nu trebuie să aştepţi ziua de luni sau vreo zi anume, e o mică joacă pe care poţi să o faci oricând. Cum spuneam, trebuie doar să-nchizi ochii şi să aluneci.

Publicat în Formula As

Foto Cornel Brad

Leave a Comment