I promised you poems (5)

edvard-munch-the-scream-new-york-03

numai pentru tine 

pe vremuri căsuţa mea de email era numai pentru tine
locul secret în care ne-ntâlneam
unde ne spuneam bună dimineaţa
prelungind magia întâlnirilor neştiute
era mansarda pe care n-am avut-o niciodată
pădurea în care nu ne-am plimbat ţinându-ne de mână
plaja unde trupurile noastre goale nu vor ajunge în veci
nu lăsam pe nimeni să ajungă
acolo în grădina noastră fermecată
voiam să păstrez inboxul curat şi pur
nici măcar un spam rătăcit să nu stea între noi
nu dădeam nimănui adresa
dormeam cu parola încrustată în inimă

Read More…

I promised you poems (4)

woman-writing-vintage

contabilitate 

aş vrea să fiu o contabilă fericită
care să nu se gândească mereu că trebuie să scrie
să pot merge la un job şi apoi la billa
fără să am impresia mereu că-mi ratez adevărata menire
acest cuvânt stupid şi arogant
care ne face să ne credem atât de speciali
nişte unicorni multicolori cu puteri magice
şi mai ales cu „meniri” speciale
aş vrea să am o căsnicie fără dragoste dar
care să meargă înainte de dragul copilului
ca să-i pot spune la sfârşitul vieţii ce să fac dragă pentru tine am stat cu taicătu m-am sacrificat

Read More…

I promised you poems (3)

lego-blocks-1645504_1280
  1. LEGO

maşinuţa s-a făcut ţăndări
piese mici de lego s-au împrăştiat şi au zburat prin toată camera
împreună cu strigătul tău eşti o mamă rea uite ce-ai făcut
plângeam mai tare decât tine
dacă îţi făcusem inima bucăţi dacă nu o să mă ierţi niciodată dacă vor veni să te ia de lângă mine
dacă mă voi trezi cu EI la uşă
trei bărbaţi în uniformă şi o doamnă cu părul roşu şi cu un dosar imens în braţe
din care cad mereu foi scrise mărunt
foi care mi-au înregistrat toată viaţa toate greşelile mele de mamă toate momentele de slăbiciune toate dăţile în care am clacat
nimic nu se iartă nici oboseala nici întristarea nici enervarea
o mamă trebuie să fie perfectă mereu
folosiţi un ton calm dar ferm când vorbiţi cu copilul
stabiliţi limite dar în acelaşi timp daţi dovadă de flexibilitate
asiguraţi-l de iubirea voastră necondiţionată
am citit toate lucrurile astea de atât de multe ori le-am repetat ca pe nişte mantre fermecate le-am mestecat şi înghiţit mi le-am dizolvat înăuntru în sânge şi în carne
dar sunt momentele astea când piesele de lego zboară prin cameră
când încrederea se face ţăndări
când lacrimile curg şiroaie
o mamă nu are voie să plângă
aşa îmi spune doamna cu părul roşu
cu vocea ei stridentă pe care mi-o amintesc de undeva

Read More…

I promised you poems (2)

Edvard+Munch+-+lovers+on+the+beach+ii+(1895)+

in a relationship

când o să mă întrebe moş crăciun ce vreau anul ăsta
o să zic un băiat
care să-şi prelungească fiinţa virtuală doar împreună cu a mea
nu vreau să mergem la ikea să alegem mobilă de bucătărie
vreau doar o poveste frumoasă pe care s-o pun în vitrină şi s-o arăt lumii-ntregi
pe care s-o răsfoiesc din când în când
feeling good feeling perfect feeling loved
feeling blessed

Read More…

I promised you poems (1)

metro-1840620_1920

metrou

mă ţin de cartea asta deschisă ca şi când ar fi
singurul lucru stabil şi adevărat
în vagonul care trece vuind prin subteran
mă apăr de oamenii din jur
de drumul pe care-l fac în fiecare zi şi pe care
îl simt fără întoarcere de fiecare dată
mă apăr citind cu furie
sunt în chelsea hotel
sunt în jungla amazonului
sunt la curtea reginei angliei
dansez iubesc fumez fac toate lucrurile inventate
trăiesc milioane de vieţi
mai puţin a mea

Read More…