5 cărți pentru copii și un film

Let-s-Make-Some-Great-Art-by-Marion-Deuchars-yatzer

 

OTTO, The Autobiography of a Teddy Bear (de Tomi Ungerer, Ed. Phaidon)

Uneori, poveştile nu sunt vesele de la cap la coadă. Uneori, poveştile vorbesc şi despre lucruri mai puţin plăcute care s-au întâmplat cu adevărat şi pe care încă ni le amintim. Cum ar fi Al Doilea Război Mondial (despre care ai învăţat sau urmează să înveţi la Istorie…). Dar cărţile pot vorbi despre lucruri precum războaiele într-un fel frumos, spunând poveşti cu personaje simpatice, pe care le îndrăgim. Cine nu a îndrăgit vreodată un ursuleţ de plus? Otto e chiar un astfel de ursuleţ de plus, care îşi scrie o autobiografie fictivă. Povestea vieţii lui începe în Germania anilor 40, când este cumpărat din magazin drept cadou pentru un băieţel pe nume David. Dar după o vreme, David se întoarce acasă purtând o stea galbenă în piept, iar el şi familia lui sunt trimişi undeva departe, de unde nu ştie dacă se oamenii se mai întorc vreodată. Atunci Otto rămâne în grija lui Oskar, cel mai bun prieten al lui David, războiul izbucneşte şi aventura şi călătoriile ursuleţului de plus încep. Se împrieteneşte cu un soldat, ajunge în America şi în locuri din ce în ce mai ciudate, dar nu-şi va uita niciodată prietenul din copilărie.

Read More…