Trei zile și trei școli în Istanbul

IMG_8334

Acum doi ani, m-am întors din primul meu Istanbul cu o imagine în minte (şi în memoria camerei foto): gara Haydarpașa de pe ţărmul asiatic al Bosforului. Era închisă pentru lucrări de reabilitare pe termen nedefinit, aşa că am putut să o admir, vizitez & fotografiez pe îndelete: un castel pe malul mării, din care plecau şi în care soseau trenuri încărcate de poveşti. Gara pustie avea un aer de sfârşit de lume, de realism magic încremenit sau de film de Wes Anderson. Un soi de Grand Istanbul Hotel… Mi-am promis că mă voi întoarce acolo data viitoare când voi ajunge în Istanbul, dar n-am reuşit, pentru că am fost, în schimb, la un festival de literatură şi drumurile m-au purtat prin alte locuri. Mai precis, prin şcoli.

Read More…

Luminițe

Comana-181

La sfârşitul lui octombrie, am participat la acţiunea “Profesor pentru o zi”, parte din programul “Fiecare Copil în Grădiniţă” iniţiat de asociaţia OvidiuRo, ce are ca misiune să îi aducă la grădiniţă pe cei mai săraci copii din România. Am mers, împreună cu fetiţa mea de 10 ani, la o grădiniţă din satul Ticușu Nou, Comana, jud. Braşov, şi am petrecut acolo câteva ore cu copiii.

Read More…

Cum să fii cool (o istorie personală)

cool

Era în ’91, tata era plecat de câteva luni bune in State, cu o bursă, când i-am trimis prima scrisoare. După ce l-am informat, destul de sec, că fac bine, însă frate-miu mai mic mă enervează îngrozitor, iar mama mă pisălogeşte încontinuu cu şcoala, am trecut direct la subiect. Subiectul propriu-zis al scrisorii era o listă de cumpărături cu chestii cool pe care era musai să le am, ca să fiu cea mai tare din clasă. Bine, până într-a patra chiar fusesem cea mai tare din clasă, la învăţătură, însă, odată cu Revoluţia, care m-a prins în clasa a cincea, n-am mai dat doi bani pe chestia asta, pentru că doream cu disperare să fiu cool. Deşi habar n-aveam de acest termen. Pe lista mea se aflau aşa: blugi prespălaţi, adidaşi cu şireturi fosforescente, tricouri cu desene colorate (stil graffiti), ghiozdan (din nou, în culori fosforescente, se pare că aceasta era culoarea must-have a sezonului, pentru a mă exprima în limbajul revistelor glossy), casete audio cu MC Hammer şi Roxette. Read More…