Un interviu despre puterea terapeutică a literaturii, despre cum dragostea și suferința sunt conectate și despre îndoielile profesiei de scriitor. (publicat în revista UNICA, noiembrie 2014)

 

ShalevZeruya_No2_By_ItzikShokel_14-11-2000

Toate cele patru cărți ale Zeruyei Shalev traduse în română („Soț și soție“, „Thera“, „Fărâme de viață“ – Ed. Polirom și „Viața amoroasă“ – Ed. Humanitas) au în centru femei puternice și sensibile care se luptă să-și găsească un drum, se eliberează de relații care le consumă, se zbat pentru a-și găsi pacea și echilibrul ca mame, soții sau iubite. Eroinele Zeruyei sunt femei în care te regăsești, ale căror drame le trăiești cu inima strânsă, suferi și te bucuri
împreună cu ele, de parcă le-ai ști de o viață. O viață care a fost sau ar putea fi a ta. Toată această fină, profundă și subtilă analiză psihologică este dublată de o scriitură puternică, dar extrem de poetică. Așadar, dacă nu ați citit până acum niciuna dintre cărțile acestei scriitoare, vă recomand să începeți; iar dacă îi cunoașteți deja scrierile, vă veți bucura și mai mult de acest interviu cald și sincer…

 

Dragă Zeruya, ne-am întâlnit la un festival literar în București, acum doi ani, și atunci ți-am spus că romanul tău, „Thera“, a fost ca un fel de Biblie pentru mine, într-o perioadă tulbure a vieții mele, un fel de lectură terapeutică. Sunt curioasă dacă auzi asta des despre cărțile tale și cum te raportezi la o astfel de confesiune?

Da, îmi amintesc ce mi-ai spus și am fost foarte bucuroasă să aud astfel de confesiuni, de-a lungul anilor, în legătură cu fiecare dintre cărțile mele. Întâlnirea dintre o carte și un cititor se petrece departe de ochii scriitorului, așa că astfel de impresii, care deschid un soi de poartă către o întâlnire, sunt foarte importante pentru mine. Odată cu anii, am realizat că scrisul meu, care este ceva foarte intim, creează o punte de legătură, un dialog între scriitor și cititor, între scriitor și propria lui viață, și uneori funcționează ca un soi de terapie în procesul schimbării, ca o speranță în mijlocul unei crize, iar alteori este, pur și simplu, o pauză a stării de singurătate.

 

Scrii proză așa cum ai scrie poezie; de fapt, ai debutat cu un volum de poezie, care a fost și singurul. Cum se topește poezia în ceea ce scrii acum?

Am început să scriu poeme la o vârstă foarte fragedă și până la 30 de ani am scris aproape numai poezie. Când am trecut la proză, am simțit că e important să nu renunț la poezie și cred că este încă acolo, în stilul prozei mele, în metafore și ritm. Stilul, pentru mine, este la fel de important ca și povestea, intriga.

 

Cărțile tale vorbesc despre crize – criza mariajului, a iubirii, crizele părinților. Într-o lume ideală, scriitorii ar mai avea despre ce să scrie?

Simt nevoia să scriu despre aceste crize în principal pentru că o criză te duce într-un proces de schimbare și de dezvoltare. Ai dreptate, într-o lume ideală ar fi mai puțină inspirație literară, dar cred că scriitorii tot ar găsi subiecte, feluri de a descrie plictiseala și/sau superficialitatea și minciunile care ar exista într-o astfel de lume…

 

Cum ți-au influențat scrisul studiile biblice pe care le-ai făcut? Cel puțin două dintre personajele tale au ca profesie aceste studii; de asemenea, sunt o mulțime de referințe biblice în romanele tale…

Poveștile biblice au fost o sursă de inspirație pentru mine de când mă știu, iar studiile biblice pe care le-am făcut la universitate au adâncit această preocupare. Cred că fiecare poveste modernă are rădăcini antice, pentru că universul emoțional nu s-a schimbat prea mult în ultima mie de ani, de aceea pentru mine este important să descriu aceste rădăcini în cărțile mele.

 

Nu ai scris niciodată despre război sau politică – sunt sigură că multă lume s-ar aștepta la asta de la un scriitor israelian…

Războiul și conflictele politice au fost întotdeauna în fundalul cărților mele, dar nu în centrul lor. Cu toate că sunt o scriitoare israeliană, sunt mai atrasă de universul interior, emoțional. Politica și literatura nu fac casă bună împreună, în opinia mea. Literatura se ocupă de nuanțe și complexitate, în timp ce politica este ceva vulgar și superficial.

 

Temele romanelor tale par a fi sfârșitul iubirilor și începuturile care le urmează. De ce dragostea și relațiile sunt atât de dificil de gestionat și ne fac atât de nefericiți?

Dragostea și suferința sunt conectate în mod natural. Cu cât o persoană ne este mai dragă, cu atât mai frică ne este să o pierdem și cu atât mai mult ne poate răni. Dar, evident, și potențialul de a fi fericiți este mai mare. Subiectele cărților mele se află între acești doi poli, în ceea ce privește relațiile de cuplu și relațiile dintre părinți și copii.

 

Care crezi că este cel mai important lucru pe care oamenii ar trebui să-l știe despre dragoste?

Grea întrebare! Aș vrea și eu să știu. În general, este important să nu ai așteptări prea mari, în niciun fel, și să fii ocupat(ă) mai degrabă să oferi decât să iei.

 

Un psiholog nu are voie să se implice în problemele pacienților săi. Dar un scriitor? Cât de mult te implici emoțional atunci când scrii?

Acesta este motivul pentru care nu mi-am putut realiza visul de a fi psiholog. Sunt foarte implicată în viața eroilor și eroinelor mele literare. Ca să pot descrie ce li se întâmplă, încerc să simt și să îmi construiesc în imaginație fiecare lucru prin care trec. Cum ar face o actriță… Nu e întotdeauna ușor, dar este fascinant, e ca și cum aș trăi vieți paralele.

ShalevZeruya_No1_By_ItzikShokel_14-11-2000

Care e cea mai frumoasă parte a scrisului? Dar cea mai dificilă?

Îmi place cea mai mare parte a procesului de a scrie. Cea mai grea este întotdeauna tensiunea pe care o simt la începutul fiecărei zile de lucru, când trebuie să creez ceva din nimic; dacă n-o să mi se întâmple astăzi? Dacă n-o să am inspirație și nu voi putea scrie nimic? Partea magică este când se întâmplă, când din toată această concentrare adâncă încep să tâșnească literele.

 

Ai scris și literatură pentru copii…

Am scris două cărți pentru copii și fiecare dintre ele descrie o criză sau o problemă din viața unui copil – dintre el și copiii de la școală sau dintre el și lumea adulților. În cea mai recentă, „See the child“, este vorba despre un copil foarte curios și activ, căruia îi place să se cațere, lucru care îi enervează pe adulții din jurul lui, până când reușește să se cațere până la bunicul său, care rămăsese încuiat în apartament, și să-l salveze. Abia atunci adulții învață să-i aprecieze calitățile.

 

Cum este căsătoria între doi scriitori? Există și o prietenie literară între voi sau tu și soțul tău preferați să separați viața de literatură?

E imposibil să separi viața de literatură și nici nu are vreun rost, după părerea mea. Noi ne împărtășim dilemele literare la fel cum împărtășim și problemele vieții de zi cu zi. Cred că este minunat că te poți întâlni și în această dimensiune a vieții.

 

Totul începe în familie, chiar și războaiele. Care sunt cele mai vii amintiri care ți-au rămas din copilărie, din familia în care ai crescut?

E greu de ales o amintire anume. Cred că familia mea a fost una specială datorită faptului că amândoi părinții au intrat în acest mariaj cu cicatrice din fostele căsătorii. Mama mea era văduvă de război, iar tata tocmai trecuse printr-un divorț greu. Amândoi își trăiseră deja marea dragoste. Poate că asta este motivul pentru care îmi place să spun povești – pentru mine, copil fiind, dragostea era o po-veste. Nu am văzut-o cu propriii mei ochi.

 

Cum arată rutina ta zilnică de scris?

Este foarte simplă și depinde foarte mult de orarele școlare. Când fiul meu cel mic merge la școală, încerc să scriu, iar când se întoarce, mă opresc. Bineînțeles, mai sunt călătorii care îmi dau peste cap programul zilnic de scris și uneori devine foarte dificil să îl păstrez.

 

Foto: Itzik Shokel