E greu de zis care a fost cel mai penibil-nereușit, zguduitor-patetic, ratat & de rahat revelion din viața mea. Cam toate s-ar califica, maxima cum laudae, la categoria asta.

revelioanele-ratate-ale-adinei-rosetti-3916

De fapt, mi-e greu să-mi amintesc de un singur revelion reușit… Motiv pentru care le urăsc. Pe ele, revelioanele. Vorba Andreei, prietena alături de care am suferit cel mai mult „la cumpăna dintre ani”: cel mai mult, de revelion, mi-ar plăcea să dorm. Însă mă încăpățânez să n-o fac și să mă chinui, din masochism, cu experiențe bizare care-mi întăresc convingerea că între mine și revelion nu va fi niciodată nici măcar o relație cordială…

Locul 3: Salată de boeuf cu mazăre și taxiuri
Știți feeelingu’ ala când se combină prietena ta cea mai bună, care tocmai te-a convins să vii cu ea la o petrecere cu necunoscuți, majoritatea mai mari decât voi, două puștoaice amețite și sictirite de prea multe meditații la mate pentru bac, și nu e corect, pentru că tu știai că nici măcar nu-i place de tipu’ ăla care vă invitase, dar la 17 ani o fată nu se duce singură de revelion să flirteze cu cineva, nuuu, își ia neapărat și prietena cea mai bună, iar prietenii tipului se bucură, și e groaznic, pentru că prietenii aia sunt de regulă niște luzări, și chiar așa a fost și-atunci. Andreea s-a combinat cu Vlad și te-a lăsat singură, s-au dus să se giugulească-n camera alăturată, și tu a trebuit să suporți toată noaptea un bețivan ratat care te invita la „bluzuri” și-ncerca să se lipească de tine. La-nceput ți-era nașpa să-l refuzi, fiindcă așa te-nvățase mama, „ori dansezi cu toti băieții, ori îi refuzi pe toți”, probabil pe vremea ei se dansa polcă sau cadril și băieții n-aveau niciodată erecții. Pân’ la urmă ți-ai luat inima-n dinți și, după vreo șapte bluzuri insuportabil de lungi, i-ai spus ăluia că ești „obosită” și-atunci l-au apucat pandaliile și, după ce toată seara îți șușotise vrăjeli la ureche, a-nceput să te facă urâtă și figurantă și fițoasă și toată lumea se uita la voi, și te simțeai nașpa. Și Andreea-și vedea de giuguleala ei cu Vlad, râdeau de se prăpădeau că salata de boeuf are mazăre, asta părea să fie cea mai amuzantă chestie din lume, așa că te-ai ridicat și-ai declarat, înțepată, „eu plec” și-ai început, plină de mândrie, să suni la taxi, și-ai sunat încontinuu de la 1 noaptea până la 10 dimineața, se poate spune că ți-ai petrecut noaptea de revelion la telefon, lipită de receptor. Timp de 9 ore ai repetat adresa tuturor centralistelor din București, numai ca să auzi că nici o mașină nu e disponibilă, era clar că urma să-ți petreci următorul an în apartamentul ăla nenorocit, cu admiratorul din ce în ce mai beat și violent, până când disperarea te-a împins să ieși în stradă și acolo, la colț, stăteau frumos aliniate trei taxiuri galbene, te-ai suit frumușel într-unul dintre ele, te-ai dus acasă și-ai dormit.

Locul 2: O vrăjitoare, un vestibul și mii de petarde
Ce naiba am căutat noi două acolo, n-am să înțeleg niciodată, și nici pe moment nu-mi era foarte clar, petardele alea pocneau ca naiba și era frig și intraserăm în panică. Stăteam pe jos, pe pardoseala vestibulului, împopoțonate ca pentru o recepție la un mare hotel de lux, deși de-abia avuseserăm bani pentru cartela de metrou. Și ușa se deschidea, din când în când, și tipa cu rochie bizară și machiaj dramatic, un fel de hipsteriță avant la lettre, mai arunca o petardă spre noi, amuzându-se la culme, în timp ce eu și Andreea (care, de la revelionul trecut, se despărțise de Vlad) țipam îngrozite, întrebându-ne ce naiba are fata aia cu noi. Nici prin gând nu ne trecea că, din moment ce ai ajuns neinvitat la revelionul unor oameni, trebuie să-ți asumi și riscul de a fi închis în vestibul și bombardat cu petarde! Dar pe vremea aia era un lucru absolut firesc să aterizezi la party-uri fără să ai măcar habar cine e gazda…

Noroc că, într-un moment de neatenție, am deschis ușa către sufragerie, ne-am luat gențile și hainele și-am luat-o la goană din casa impunătoare în care ne-am petrecut unul dintre multele revelioane ratate. Iar casa era a lui Andrei Pleșu, petrecerea a fiului său, Matei, pe care l-am cunoscut mai târziu, la Dilema Veche, și n-am avut niciodată curajul să-i spun că mi-am petrecut noaptea dintre ani la el acasă, atacată cu petarde de o prietenă de-a lui.

Locul 1: Cocktail de emetirale
Cred că ăsta a fost cel mai dubios ever, revelionul în care mi-am propus să nu mai apuc anul viitor, și pentru asta am înghițit conștiincioasă, pe 31 decembrie pe la orele prânzului, o cutie de Emetiral, plus vreo câteva diazepame, să fie! Mai erau p-acolo și alte flacoane, dar am zis să nu risc cu medicamente necunoscute, dacă, Doamne ferește! nu mai apuc să ajung la telefon ca să-i spun, cu voce sfârșită, dar melodramatică, „vezi că o să mor, am înghițit pastile”. Habar nu mai am pentru ce prostie ne certaserăm, nici cum îmi venise ideea asta cu sinuciderea-drept-răzbunare, îmi amintesc în schimb cu acuratețe replica lui „las’ că nu mori de la niște emetirale”, aruncând în cel mai crunt derizoriu tentativa mea plină de noblețe bovarică. Ah, și cele 100 de pahare cu apă pe care m-a silit să le beau după aia, pentru că a venit, da, măcar atâta lucru mi-a reușit!, și apoi în baie, spunându-mi plin de drăgălășenie, „hai, încearcă să vomiți”, normal că nu puteam dacă era și el acolo, planul fusese să zac ca Albă ca Zăpada fără suflare pe un pat de flori și să mă trezească din morți cu un sărut, nu să-mi vărs mațele la budă cu el alături. Într-un final am reușit, după aia m-am îmbrăcat festiv și ne-am apucat să facem friptura, ca să nu ne prindă miezul nopții nemâncați, parcă de friptură-mi ardea mie, sau de revelion, mi se-nchideau ochii și mă cuprisese o amețeală dulce, cotropitoare, nu-mi mai păsa de nimic, nici măcar că el se uită la televizor în timp ce adormeam fericită, chiar înainte de trecerea în noul an.

Mențiuni speciale
Cele trei revelioane la Paris, în comunitatea de emigranți români strânși în jurul oalei cu sărmăluțe ornate cu crème fraîche, mai ales cel la care am urmărit de 2 ori intrarea României în UE. O dată la ora „lor”, o dată la ora „noastră”. Priceless!

 

Publicat pe www.sub25.ro