Poveştile lui Ştefan Câlţia (întotdeauna răspunde la o întrebare printr-o istorie sau o pildă) se învârtesc în jurul locurilor care l-au format: Șona, satul bunicilor; Făgăraşul în care a copilărit; Timişoara, unde a studiat; Herina, satul transilvan în care s-a reîntors pentru restaurarea unei vechi biserici în care a organizat apoi o expoziţie; şi chiar Bucureştiul unde a creat cea mai mare parte a lucrărilor sale. Vorbeşte despre familia de odinioară, despre obiceiuri uitate şi despre gesturi aparent simple, dar încărcate de simboluri. Am adunat mai jos câteva crâmpeie din povestea nesfârşită a lui Ştefan Câlţia.

caltia 3

Șona
„Șona e o amintire şi un vis. E locul unei părţi din copilăria mea. Eu locuiam la marginea Făgăraşului, dar bunicii din partea tatălui erau din Șona, la 5 km de oraş – ne duceam de două ori pe zi la bunica. E un loc de unde eu am adunat, am învăţat, m-am încărcat cu stări, cu poveşti.”

Copilăria
„Eram o familie săracă (tata a fost muncitor, mama casnică, 8 copii), dar nu eram mizeri. Îmi amintesc cum mă aflam într-un tren spre Timişoara, prin anii ’50, şi-am văzut un ofiţer scoţându-şi merindele din geantă şi mâncând pe un ziar, pe genunchi. Şi-atunci am rămas fascinat, aşteptam să scoată şervetul, mi s-a părut ceva de nedescris să mănânci aşa. Câteodată, aveam la şcoală doar pâine cu zahăr, dar pâinea asta era într-un şervet. Mergeam sâmbăta pe deal cu părinţii, la cules de măceşe, să vedem dacă au înflorit irișii sau brânduşele. Acum oamenii merg la pădure ca să bea sau să facă grătar…

Tatăl meu a avut foarte multe profesii (desenator tehnic, funcţionar la Primărie, comis voiajor, mecanic de precizie), însă îşi cumpăra în fiecare lună o carte, citea, făcea comentarii filozofice cu prietenii. Oamenii aveau aceste preocupări, viaţa oamenilor obişnuiţi era la un nivel mult mai elevat, îşi trăiau viaţa cu înţelepciune, cu dragoste, cu respect. Chiar şi doamnele care făceau prăjituri… “

Atelierele
„Majoritatea lucrărilor mele e făcută în acest oraş, Bucureşti, unde am avut cel puţin 4-5 ateliere. Primul a fost când am primit bursa Theodor Aman de la Primărie, ca tânăr absolvent al Universităţii de Artă; un atelier gratuit doi ani de zile, chiar în curtea muzeului Aman, a fost un lucru extraordinar, pentru mine care veneam dintr-o familie foarte modestă. Am putut să lucrez, în mijlocul oraşului, lângă un muzeu. Apoi a fost o prăvălie de pe la 1848, pe str. Colței, pe care am reparat-o. Strada încă nu fusese asfaltată şi era o atmosferă de lume uitată de comunişti…Al treilea atelier a fost într-o mansardă din Carol, fostul atelier de lucru al inginerului Saligny. Casa avea o poezie extraordinară, chiar portăreasa era de dinainte de război şi povestea cum venea în vizită proprietarul, îmbrăcat elegant şi cu mănuşi albe. A fost atelierul cu cea mai bună lumină. Apoi, imediat după ’90, cu ajutorul unor prieteni, am construit acest atelier. “

pictura stefan caltia

Temele

„În fiecare duminică, în copilărie, fie porneam la biserică, fie în pădure cu părinţii. Cete-cete de familii, plecam pe dealuri să luăm suc de mesteacăn. Pe drum, ascultam poveşti, aveam impresia că e un obicei al tuturor. Călătoreşti, călătoreşti, şi odată-ţi dai seama că nu mergi, ci aduni. Şi nu doar aduni, ci şi dăruieşti. Există popasuri, există locuri în care te opreşti, iar aceste locuri nu sunt întâmplătoare. Şi atunci descoperi că e o temă, această călătorie. Descoperi că porţi în spate, atunci când călătoreşti, tot ce ai adunat până acum. Le porţi ca să le dăruieşti mai departe. Aşa că apar două noţiuni cu care îmi place să mă joc: călătoria şi locul. “

Personajele
„Eu nu plec de la meditaţii sau texte ideatice atunci când pictez, pornesc de la stări. Iar personajele vin să împlinească această stare, cumva. Există, de exemplu, un personaj feminin care duce o floare în mână – iar mă întorc la nişte amintiri din copilărie. Dacă vă uitaţi în pozele cu ţărani sau cu femei de la ţară, o să vedeţi cum îşi ţin mâinile! Mâinile unei femei de-acolo stau doar când doarme. Lucrurile pe care le face sunt într-o legătură teribilă cu ceea ce gândeşte şi simte: îşi mângâie copilul pe creştet etc. Vine ziua de duminică, iar mâinile nu mai au lucrare, aşa că femeia ia o floare din grădină şi se duce la biserică. Sigur că nici eu nu m-am gândit la lucrurile astea în timp ce pictam, dar e o poveste firească. Sunt gesturi fireşti, dar cu o încărcătură extraordinară. Şi-atunci mă trezesc cu acest personaj care duce ceva, poartă, dăruieşte ceva. Multe dintre personajele mele duc o tavă cu ceva – în copilăria mea, de câteva ori pe săptămână se auzeau nişte strigăte: o vecină făcea prăjituri şi ne chema să luăm şi noi. Niciodată oamenii nu făceau numai pentru ei, iar noi, copiii, vedeam femeile cu tava, împărţind. Aşa se leagă lucrurile, unele cu altele. “

caltia1

Creația
„E ca un travaliu, trebuie să gestionezi un fel de geometrie a lucrurilor, o mişcare a semnelor plastice (aşa numesc eu urmele pe care le lasă pensula sau creionul) care construiesc opera înăuntru. Nu mi-e indiferent ce se întâmplă cu lucrările mele, şi în ultima vreme am simţit că multe lucrări nu au ajuns acolo unde am vrut eu. Erau foarte frumoşi anii de început când, într-adevăr, simţeai că cel care vine la tine în atelier avea o chemare spre asta. Am emoţii, oare cum e primită lucrarea mea, întotdeauna mi-am imaginat că picturile mele ajung într-o casă, nu sunt un egoist care pictează pentru el. Acum simt câteodată că sunt cumpărători care vor doar să aibă un Câlţia, pe lângă alţii… Dar sper că lucrul care ajunge la ei să-i cucerească şi să-i facă să treacă peste motivaţia asta destul de simplistă! “

Ce s-a schimbat
„În mod esenţial, însă, lumea nu s-a schimbat de mii de ani. Tristeţea mea de-acum e că în gospodăria asta care este lumea în care trăim nu facem curat. Nefăcând curat, şoarecii şi şobolanii sunt încă pe masă. Dacă faci curat, atunci ei stau ascunşi, deoparte. Există o mare masă de oameni harnici, inteligenţi, frumoşi care au nevoie de modele bune. Dacă modelul e şmechereala, o parte dintre ei se duce spre asta. Dacă societatea construieşte o structură pozitivă, această grupare mare se îndreaptă către aşa ceva, către bine. În societăţile către care ne uităm (care nu sunt nici ele perfecte), există educaţie şi tradiţie păstrată. Oamenii de afaceri şi-au dat seama că mai degrabă faci bani într-o lume instruită decât într-una proastă; comunismul exact asta a făcut, a creat o lume cât mai obositoare, pentru că numai pe asta putea s-o gestioneze. “

caltia 1

Foto: Iulian Nan

 

Publicat in revista UNICA