(Interviu realizat în octombrie 2014 la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași FILIT, pentru revista UNICA)

Pe scena Teatrului „Vasile Alecsandri“ din Iași Guillermo Arriaga a povestit, a râs, a spus bancuri, a mimat că face box, a răspuns tuturor întrebărilor din public, trecând de la fotbal la sensul literaturii, ecranizări, filmul românesc, experiența de regizor, prietenia cu Tarantino și ritualurile din viața lui (nu este niciun secret că domnul Arriaga practică vânătoarea, dar nu cu pușca, ci cu… arcul sau cuțitul!). Un adevărat spectacol care a lăsat audiența electrizată. A doua zi, printre doamnele care-i cereau autografe și reporterii care-i cereau interviuri, am reușit să stăm de vorbă.
arriaga_2014-10-02_13

 

Moartea și felul în care ne raportăm la ea sunt temele recurente ale creațiilor dvs., fie că vorbim despre film sau literatură. Este scrisul o cale de a vă înfrunta propriile temeri legate de moarte?

Nu, nu este vorba despre o astfel de confruntare. Eu sunt ateu, așa că pentru mine totul se termină în momentul morții. Ceea ce mă interesează cu adevărat este viața, de fapt obsesia mea este viața! Iar moartea o văd ca pe o parte a vieții. Nu-mi este frică de moarte, în afară de moartea persoanelor pe care le iubesc. |ncerc să fac cât de mult pot în această viață pe care o trăiesc.

Ați crescut într-un mediu violent, pe străzile din Mexico City…

De fapt, nu mediul era atât de violent, cât eu eram. Poate de aceea am și intrat în atâtea belele.

Dar dacă violența ar dispărea cu totul din lumea noastră, cum ar arăta literatura?

Stii ceva, sunt atât de multe lucruri despre care merită să povestești: dragostea, prietenia, meseria de a fi părinte, senzualitatea, bucuria pe care o găsim în lucruri. Cred că violența este doar o mică parte din lumea noastră…

Nu ați făcut niciun fel de studii de regie sau literatură, și totuși ați inventat un nou mod, foarte original, de a spune povești cinematografice. Spunerea unei povești este ceva care se poate învăța sau nu?

Acum predau cursuri de scriere la universitate și primul lucru pe care-l predau este cea mai importantă re­gulă a scrisului: nu există reguli! |n viața reală, când povestim ceva, noi nu o facem liniar, organizat, ci sărim tot timpul înainte și înapoi, nu urmăm niște reguli, folosim un fel de a nara foarte complicat. Așadar, de ce ar trebui să folosim reguli în literatură, în scris? Oricum, avem reguli ortografice, sintactice, de punctuație… În romanul la care lucrez chiar acum încerc să nu mai țin cont de toate aceste reguli.

Scrieți un roman fără punctuație?

Cu semne de punctuație folosite în felul meu.Dacă punctuația trebuie schimbată, pentru a ajuta la desfășurarea poveștii, o voi face!

Libertatea este cea mai importantă valoare pentru dvs?

Absolut! Fără libertate, într-un mediu cu cenzură, nu aș putea scrie. Cred că toți marii scriitori s-au sustras regulilor!

 

ariaga

După ce ați devenit și regizor și v-ați transpus pe ecran propriile scenarii, s-a schimbat cumva felul de a scrie?

Nu. Ca scriitor, sunt dedicat poveștii și încerc să o spun în cea mai bună formă posibilă. Ca regizor, trebuie să înțeleg povestea și să o transform în imagini.

Știu că nu vă place să lucrați decât cu „materialul propriu“, niciodată nu adaptați ideile altora, nu regizați filme al căror scenariu nu l-ați scris…

Nu pot să fac asta și nici nu mă pricep. De câte ori am încercat, am sfârșit prin a fi concediat. Cred că trebuie să lucrez doar cu propriile povești.

Pentru că pornesc de la propriile experiențe de viață?

Da. La evenimentul de ieri am fost întrebat ce aș alege dintre imaginație, experiență sau cunoaștere. Aleg, fără îndoială, experiența vieții. Există oameni care își iau experiența din cărți și alții care și-o iau din viață, așa cum sunt eu.

Dar ați avut o viață foarte interesantă și pli­nă de experiențe. Dacă nu ar fi fost așa?

Uite, de exemplu, Jane Austen și surorile Brontë au avut o viață foarte plicticoasă și totuși ne-au lăsat romane extraordinare, tocmai scriind despre constrângerile din viețile lor. A avea experiență de viață nu înseamnă neapărat a trăi întâmplări senzaționale, ci a avea o lume interioară foarte bogată, care să te ajute să-ți povestești experiențele. Există scriitori renumiți pentru faptul că au descris extrem de bine plictiseala.

Ce a împrumutat filmul de la literatură și, invers, cum a influențat cinemaul literatura?

Cred că literatura este „mama filmului“, literatura a influențat mai mult filmul decât invers.

Așadar, un scenarist bun trebuie să cunoască literatură?

Cred că mai degrabă trebuie să iubească viața! Insă nu poți să devii un scriitor bun dacă nu citești foarte mult.

De unde vine această nevoie constantă de a spune povești?

Poveștile și scrisul sunt modul meu de a înțelege viața. In copilărie sufeream de ADHD (sindromul deficitului de atenție). Unei persoane cu ADHD îi este foarte greu să se concentreze și să aibă logică, să fie abstract, să creeze idei. Singurul lucru pe care îl poate înțelege sunt poveștile.

Vă amintiți prima experiență literară din copilărie?

Pe când aveam vreo 7-8 ani, exista un ziar al școlii, în care am publicat pentru prima dată o povestioară. Profesorii au fost foarte răi cu mine, mi-au spus că habar n-am să scriu și n-o să ajung niciodată scriitor. Așa că mi-am spus: „O să vă arăt că n-aveți
dreptate!“.

Și nu au avut… După succesul filmului „Amores Perros“, ați intrat în lumea glam a Hollywoodului. Cum v-au schimbat lucrurile astea scrisul și viața?

Mă simt foarte confortabil în lumea asta, dar nu m-am schimbat deloc. Sunt foarte recunoscător că astfel pot călători și ajunge în locuri minunate, precum aici, în România. E un privilegiu pentru mine să în-
tâlnesc oameni din atâtea țări. Cât despre Hollywood, partea bună este că acolo sunt mulți oameni inteligenți care își doresc să facă filme bune. Ii respect foarte mult!

 

Printre toate călătoriile și viața pe platourile de filmare, cum vă găsiți timp pentru scris?

Scriu peste tot: în tren, în avion, în camere de hotel. Romanul la care lucrez acum este scris în peste 15 țări! Săptămâna trecută mă aflam în Rio de Janeiro, înainte de asta am fost la Veneția, de aici plec către Chicago și apoi în India. Iar în timpul ăsta scrisul merge înainte!

Unde se întâlnesc vânătoarea și literatura? Există vreo asemănare între aceste două activități atât de diferite?

Vânătoarea înseamnă pentru mine a explora contradicțiile naturii și ale naturii umane. Scrisul – exact același lucru. Personajele mele s-au comportat întotdeauna ca niște vânători. Vânătoarea este un ritual, nu un hobby, este ceva ce ține de instinct.

Ce filme semnate Guillermo Arriaga urmează?

Noul meu proiect, în calitate de producător, se numește „Words with Gods“ – un film cu 9 episoade semnate de regizori diferiți, despre felul în care ne raportăm la religie. Curatorul filmului este Mario Vargas Llosa. Apoi voi mai scrie și regiza un film, dar încă nu știu ce poveste voi alege…

Cunoașteți vreun film românesc?

Îl ador pe Cristian Mungiu, am văzut „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile“. Am văzut și „Moartea domnului Lăzărescu“, al lui Cristi Puiu. Iar când eram copil, îmi amintesc că am văzut un film românesc, din anii ’70, ceva cu romanii luptându-se, și-mi amintesc o scenă cu un cal care cădea de pe o stâncă… Nu mai știu titlul, dar am fost foarte impresionat de filmul ăla.

Foto: Ziarul de Iași, RFI