Până atunci, vara nu ținuse niciodată cu ei. I-a aruncat de fiecare dată prin alte locuri, prin alte zări, într-un contratimp desăvârșit, de parcă i-ar fi făcut plăcere să le rîdă-n nas în timp ce le punea piedici, să inventeze plecări neașteptate, concedii niciodată suprapuse, evenimente care să le dea viețile peste cap, poftim, fraierilor!, ați crezut că vara-i numai bună pentru dragoste,

egon-schiele-lovers-80503

așa par să stea lucrurile din cărți și filme, zbenguială-n valurile mării, plimbări tandre pe plajă spre asfințit, numai că realitatea nu-i deloc așa, în realitate vara face numai ce vrea, e o zînă crudă si atotputernică care vă scoate limba, amuzându-se să vă trimită pe fiecare în alt colț al lumii, după ce v-a lăsat să credeți că de data asta vă va ajuta, că vă va lăsa în sfârșit să aveți o insulă numai a voastră, că va opri timpul în loc pentru câteva zile sau măcar pentru câteva clipe, cât să vă puteți strânge în brațe liniștiți.

Atunci când ea își scotea capul pe geamul trenului să tragă în piept aerul sărat pentru prima dată, și-nchidea ochii, îmbătată de plăcere cu gândul la vacanța care stătea să-nceapă, el îi apărea în minte, ca o amintire dintr-o realitate paralelă, îl vedea alunecând încetișor într-o barcă pe un canal umbrit de sălcii, un canal încremenit în care singurele zgomote sunt cele pe care le fac peștii ieșind ușor la suprafața apei. N-avea cum să fie prea departe, între o mare și-o deltă distanța nu e prea mare, doar apele sunt altfel, una sărată, cealaltă dulce, și în diferența asta stăteau o groază de lucruri care-i despărțeau. Încerca să-și imagineze ce face el în timpul ăsta, în timp ce trenul trecea zăngănindu-și roțile prin porțiunea acea de drum înconjurat de două ape, pe-o parte marea, pe alta lacul, dar când deschidea ochii imaginea se tulbura, și-atunci ea făcea ușor cu mâna, în aerul fierbinte și sărat, în speranța că el, acolo unde era, îi vedea gestul în gând.

În altă vară, în timp ce căldura topea totul în București, străzile, casele, apartamentele, amintirile și speranțele, amestecându-le într-o pastă incadescentă, ea stătea zile-n șir pe canapea, făcându-se din ce în ce mai mare, din ce în ce mai grea, numărând zilele rămase până la momentul în care viața ei se va schimba cu totul, se va ordona după niște reguli încă necunoscute, toate gravitând în jurul făpturii care urma să vină pe lume. Până atunci, își păcălea așteptarea strângând în brațe o carte de la el, în care era vorba despre o mănăstire care se construia în același timp cu-n aparat bizar de zbor și, în timp ce se scufunda în istoria lui Baltasar și-a Blimundei, cea mai frumoasă poveste de dragoste din literatură, pereții se scurgeau încet în jurul ei și simțea deodată că el e foarte aproape, deși mai mult ca sigur în timpul ăla se afla undeva departe, probabil pe niște cărări neumblate de munte, știa precis că aerul e răcoros în jurul lui și priveliștile largi, că nu sunt betoane și nu-i asfalt, e înconjurat doar de cer și de copaci, sub care stătea întins pe spate ca să privească norii alunecând deasupra.

Vara a fost anotimpul în care s-au căsătorit, fiecare dintre ei cu altcineva, vara li s-au născut copiii, vara și-au serbat zilele de naștere, niciodată împreună, trimițându-și câte un mesaj stingher care-ncerca să șteargă distanțele, dar nu reușea, vara s-au suit fiecare în avioane trenuri mașini bărci și vapoare și-au plecat în lume, întotdeauna separați, de parcă ar fi jurat să împlinească o stranie promisiune de a pune cât mai multe distanțe între ei, de-a nu fi niciodată în același loc și-n același timp, de a trasa urme cât mai diferite pe harta lumii, de-a fugi cât mai departe unul de altul, fiecare tânjind în taină ca vara să se îndure la un moment dat de ei și să le ofere un cadou neașteptat.

the-embrace-egon-schiele

Și s-a întâmplat o singură dată, din cine știe ce capriciu secret vara aia și-a făcut pomană cu niște bieți amanți fără noroc, nici măcar nu i-a anunțat că are de gând să facă un armistițiu și să-i lase o vreme împreună într-un soi de no man’s land al tandreții în sfârșit descoperite, a pus pur și simplu la cale o serie de coincidențe fericite, a înlăturat grijulie toate piedicile, a potrivit timpul și cheile, plecările și sosirile, a șters toate grijile și spaimele, și-a domolit până și căldura, doar ca ei doi să poată avea o zi și-o noapte împreună. Nu putea să le dea mai mult de-atâta, și nici ei n-au cerut, oricum era de-o generozitate fără margini din partea verii și nu se cuvine să fii nemulțumit atunci când primești un asemenea cadou, nu se face să strâmbi din nas, e prea puțin, mai vrem, pentru că atunci s-ar putea să ți se ia, cât ai clipi, darul. Au avut singura lor vacanță de vară împreună, ceva mai puțin de 24 de ore, pe care le-au împărțit între canapea și pat, canapeaua era muntele, iar patul marea, au urcat cărări imaginare, fiecare pe trupul celuilalt, și s-au scufundat în adâncurile apelor, s-au lăsat apoi legănați de valuri și mângâiați de vânt, și, dacă ar fi avut ceva mai mult timp, e aproape sigur că ar fi reușit și să zboare, ar fi plonjat într-o mare de întuneric sclipitor ținându-se de mână și s-ar fi ridicat apoi foarte sus, dar n-a mai fost vreme, pentru că vraja a trebuit să se rupă, timpul și-a reluat scurgerea și viețile lor separate i-au chemat înapoi, i-au prins în vârtejurile lor și i-au aruncat pe fiecare în altă parte, pe alte drumuri, prin alte încăperi. Iar vara și-a urmat impasibilă cursul, poate doar ceva mai năvalnică și mai fierbinte ca în alți ani…

 

Publicat in Formula AS, august 2012