De zece ori pe buze. Și câte ceva despre lansări

actorii

E puţin bizar când predai o carte la editură şi ea încă nu a ieşit, eşti într-un soi de no man’s land, un timp în care aştepţi, fără nici un control, lucrul s-a terminat, dar poveştile te mai bântuie, te trezeşti dimineaţa şi nu ştii ce să faci, până acum câtva timp te simţeai aiurea că stai pe Facebook în loc să lucrezi la carte, acum dintr-o dată nu mai e nimic de făcut. O să iasă un obiect, nu ştii exact cum va fi şi ce se va întâmpla cu el, dacă va avea o viaţă lungă sau scurtă, dacă va fi iubit sau trecut sub tăcere, dacă totul a avut vreun sens şi unde vei merge mai departe. Însă trebuie să treci printr-un ritual, la fel cum se întâmplă când cineva vine pe lumea asta, trebuie să treci prin “lansare”, acest botez al cărţilor.

Dacă e prima ta carte, te agiţi mai mult decât e cazul, eu aşa am făcut cu Deadline, voiam ceva “mai neconvenţional”, drept care am ales cafeneaua (foarte cool, de altfel) a unei clădiri de birouri, că se potrivea cu subiectul (sau cel puţin cu o parte din el, pentru că încă nu mă împac cu eticheta de “roman corporatist” care i se mai aplică…), m-am împrietenit cu trei actori care mi-au promis că-mi fac cel mai tare “teatru invizibil” care s-a pomenit de la Augusto Boal încoace, am vrut ceai şi fursecuri şi mi-am luat fustă nouă, asimetrică, structurată, tot ce trebuie la ocazii d-astea. Doar speech nu mi-am făcut, m-am bazat că o să-mi stea părul bine şi de la asta sigur o să-mi vină şi o idee măreaţă, să le spun ceva inteligent la oamenii ăia care s-au adunat acolo, oricum planul secret era ca discursul meu să fie întrerupt de teatrul invizibil. Şi m-am speriat, şi m-am bâlbâit, şi am fost superserioasă, din prea multă timiditate, mă rugam să se termine mai repede şi, dacă se poate, să şi dispar pe loc, mă aştepta un bebeluş acasă, într-o viaţă paralelă din care ieşisem temporar. Teatrul n-a ieşit chiar aşa cum planuiserăm noi, că una e când faci repetiţii într-un apartament de bloc (la care, total neaşteptat, participă şi fratele unuia dintre actori, căruia tocmai îi născuse nevasta şi sărbătorea cu un platou de mici şi sfaturi pentru mine – această începătoare într-ale biznisului cu cărţi – despre cum să îmi promovez romanul) şi altă e într-o sală plină cu oameni. Dar a fost frumos, până la urmă, că am avut ceai şi fursecuri bune, iar oamenii au fost drăguţi şi mi-au adus flori mai ceva ca la ziua mea, iată avantajul de a fi femeie-scriitor. Şi totul s-a terminat la fix ca să mă întorc în realitatea mea de toate-zilele, cu bebeluş acasă, şi să mă apuce febra şi răul, de la stresul pe care mi-l cultivasem singură cu ocazia lansării.
Aşa că am zis – cu “De zece ori pe buze” nu mai fac greşeala asta. Nu mai vorbesc, no more fustă nouă, citim ceva din carte şi gata. Rezolvăm totul în familie: mama a adus bomboane fondante, fratemiu (Alex Ştefănescu, tânăr actor de mare viitor) a citit cot la cot cu mine şi, pentru că ne mai trebuia o voce, a venit Ruxandra Coman, o actriţă cu codiţe care a interpretat-o pe fetiţa din “Zmeul Zmeilor”. Şi în timp ce citeam mă gândeam cum naiba am putut eu să cred că asta e o poveste veselă, când e de mai mare jalea, şi un text atââât de intim că mă simţeam de parcă făceam streap tease în faţa publicului. Tot e bine că n-a plâns nimeni… Şi că nu am făcut febra după!
Cu oarece întârziere, vă mulţumesc pentru că aţi venit!

Foto: Iulian Nan

actorii

Cu Ruxandra Coman, Alex Ștefănescu și Miruna Meiroșu (Curtea Veche)

domic

Dominic Vîrtosu a creat coperta cărții

familia

În familie…

cititautografbomboane

Filmul lansării, made by Blink Media:

 

Leave a Comment