La câţi metri te-ai înecat?

kissing kids

Spun stop repede, ca să fie cât mai puţini metri. Hm, deşi la o adică, dacă s-ar nimeri să fie Ionuţ, nu m-ar deranja să fie mai mulţi. Da’ nu poţi să ştii niciodată, şi la ce noroc am eu, sigur o să nimeresc vreun tocilar care să mă pupe! Pentru că înecatea, jocu’ ăsta, e cu pupături. Se joacă în tabere, după ce s-a dat stingerea şi diriga a verificat că suntem toţi bine mersi, fetele cu fetele şi băieţii cu băieţii, fiecare în patul lui, în pijamale şi cu pătura trasă până la bărbie. Se mai joacă şi la petreceri, cu lumina stinsă, după ce se dansează “bluzuri” suficient de mult.


Şi cine te-a salvat? Aici e-aici! Bandana cu care sunt legată la ochi nu lasă să pătrundă nici un strop de lumină. De fapt, în afara unei lanterne gata să fie stinsă în orice moment, în caz că şi-ar face apariţia diriga, nici nu există vreo lumină. Ştiu că acum Oana arată, pe rând, câte unul dintre băieţi, aşteptând să mă decid şi să răspund, însă amân cât pot momentul. E ca la ruletă, fie câştigi jackpot-ul, fie pierzi tot. După ce ezit până-şi pierd cu toţii răbdarea, spun “Da”, cu glasul nesigur. Fie ce-o fi! Şi dă Doamne să fie Ionuţ! Ionuţ, cu care mă joc de doi ani de-a scrisul prin oracole, de-a declaraţiile trimise cu bileţele pe foi smulse din caietul de matematică şi ascunse în ascuţitoarea în formă de pară, de-a întâlnirile secrete în faţa cancelariei, când suntem amândoi elevi de serviciu pe şcoală, Ionuţ care nu a venit niciodată la petrecerile de ziua mea şi care atât de rar vine în taberele-astea unde jucăm înecatea cu lumina stinsă.
Şi de unde te-a apucat? Ultima întrebare. Ar putea fi fruntea (părinteşte) sau obrazul (amical), ar putea fi nasul (amuzant) sau bărbia (stupid), dar ar putea fi şi buzele (problematic!). Jocul ideal de înecatea arată aşa: Ionuţ, de 10 ori, pe buze. Dar ştiu, ştiu că n-o să fie aşa, pentru că eu niciodată n-am câştigat la jocuri, n-am fost prima pe scara blocului la Elasticul pe figuri, n-am fost campioană nici la Frunza, nici nu pot să mă laud că s-a strigat de multe ori “Urma scapă turma!” atunci când am scuipat pe cineva spectaculos la Faţea… Ah, da, desenez prinţese frumoase cu crinoline alambicate, doldora de fundiţe şi dantele, dar cui îi pasă de asta? Poate doar băieţilor care mi le decapitează, de câte ori reuşesc să pună mâna pe ele. Scriu compuneri cu extrateresti, bileţele lungi şi pun cele mai complicate întrebări în oracole, dar toate astea nu mi-au adus noroc la jocurile care chiar contează.
Simt ceva ud pe bărbie, o dată, de două ori, de trei ori. Şi-un miros nesuferit, ca ăla din vestiarul de sport. Asta a fost tot. Deschid ochii. Copiii chicotesc, iar Oana-mi înmânează lanterna. Trebuie să ghicesc cine m-a “salvat”. Iau la rând mutrele băieţilor, în speranţa că voi citi vreun semn pe chipul “vinovatului”. Toţi par să aibă aceleaşi rânjete şi pe frunţile tuturor licăresc aceleaşi broboane de transpiraţie. Noaptea toate pisicile sunt negre, iar eu nu-s pupată niciodată de cine trebuie la înecatea, jocu’ ăsta blestemat!
Spun la întâmplare un nume, al celui mai nesuferit dintre colegi, Amihăiesei, genul care, dacă stai cu el în bancă, trasează cu cerneală o linie pe mijlocul ei, ca nu cumva să intri în jumătatea lui (care, desigur, e mai mare decât jumătatea ta). Culmea, îl nimeresc! Aşa că e rândul lui să fie legat la ochi şi rândul meu să pun întrebările. El se bucură, e singura lui şansă să fie pupat de o fată pe lumea asta!
La câţi metri te-ai înecat? întreb şi încep să număr. Amihăiesei tace. Vrea să acumuleze puncte. Dacă ar putea, s-ar opri doar la 100, dar nu e voie mai mult de 10. Cu siguranţă victima lui va fi Alexandra sau Oana sau altă fată drăguţă din clasă, la care Amihăiesei nici nu ar îndrăzni să viseze, în mod normal. Încerc să fac o şmecherie, ca să le salvez de la un posibil dezastru, doar sunt prietenele mele!, dar ceilalţi băieţi observă şi încep să protesteze, aloooo, ce faci, nu-i corect, băi! Nasol, a ieşit Alexandra, blonda asta superbă care de-abia a venit la noi în clasă şi după care-s în limbă toţi băieţii. Săraca face feţe-feţe la gândul că va trebui să se pupe cu Amihăiesei! Într-un fel sadic, îmi pare bine, că poate aşa o să-i mai iasă şi ei figurile din cap (am văzut în pauză ce zâmbete-şi aruncă peste bănci cu Ionuţ!).
Şi de unde te-a apucat? Aproape cu lacrimi în ochi, Alexandra îmi face semne să o salvez. Să nu arăt spre buze, orice-ar fi. Poate scapă cu vreo bărbie sau, hai!, un obraz. Însă, ghinion!, regulile sunt reguli. Şi, la urma urmei, dacă e mişto să-i arunci ocheade lui Ionuţ, de ce ar fi aşa groaznic să-l pupi pe Amihăiesei? Ce, el nu-i tot om? Amihăiesei are un al şaselea simţ, special pentru înecatea, pentru că a spus “Da” exact când arătam spre buze! Copiii nu se mai abţin şi izbucnesc în urale! Alexandra izbucneşte în lacrimi. Cu bandana legată la ochi, Amihăiesei tresaltă, exaltat. Ştie că a reuşit, dar nici nu-şi imaginează cât de mare-i e norocul. Alexandra dă din cap şi refuză. Nu, nu se apropie de Amihăiesei nici picată cu ceară! Pur şi simplu ea nu face aşa ceva! Hai fatăăă!, strigăm noi în cor, hai că nu-i corect, uite, eu de exemplu a trebuit să-l pup pe Fărcăşanu Costin, imaginează-ţi, fată, papuaşu’ ăla, şi ce era să fac?, l-am pupat, că ăsta-i jocu’. Doi băieţi o imobilizează pe Alexandra şi o duc în faţa lui Amihăiesei care rânjeşte de bucurie cu gura pân’ la urechi. E foarte probabil s-o înghită pe blonda şi fragila Alexandra, care tremură de scârbă. Hai, îi fac semn băieţii care o ţin, nemiloşi. Unul dintre ei e chiar Ionuţ. Cu ochii închişi şi înghiţindu-şi sila, Alexandra se apleacă şi-l salvează pe Amihăiesei. De zece ori, pe buze.

 

Publicat in Dilema Veche, iulie 2014

1 Comment

  1. Alex. Filip Reply

    Ufffff, am scapat, nu scrie nimic nasol de Hairumelu’ :-)))

    Fain post, bravo! Ai uitat, totusi, de Balauta…

Leave a Reply to Alex. Filip Cancel reply