Jurnal de izolare (3). Gânduri, vise, dorințe. Și dezinfectant!

850b9f35c64adf3d7847353aa6a1caed

 
La cât am spălat și dezinfectat săptămânile asta îmi pare că am trăit până acum la limita insalubrității. Treceau săptămâni fără să dau cu mopul, sunt convinsă că am sărit de multe ori peste spălatul pe mâini înainte de masă, lăsam musafirii să intre încălțați peste tot prin casă (chiar și când copiii erau mici și se târau pe jos), nu am spălat în viața mea vreo pungă de la supermarket, ba chiar veneam cu ele și le puneam, oroare!, pe masa din bucătărie, mâncând uneori direct din ambalaje. Nu mai spun de atinsul feței cu mâna –  sport universal. Simt că mi-am petrecut o bună parte din viață atingându-mi fața cu mâna în cele mai diverse moduri; nici acum, pur și simplu, nu reușesc să controlez acest banal gest.

În schimb, nu mai suport să văd în filme sau videoclipuri oameni care-și ating fața cu mâinile! Când privesc cum își freacă nasul, ochii, își duc mâna la gură, se șterg de lacrimi etc, cu o nonșalanță vecină cu inconștiența sinucigașă, îmi vine să intru în ecran, peste ei, să-i fac să înceteze imediat! Cum făceau doamnele uitându-se la telenovele – nu te duce acolooo maria ineees, oprește-te luis fernandooo, că te omoarăăă!, așa aș aș urla și eu la ei acum să se spele naibii pe mâini și să stea LA DISTANȚĂĂĂ!
Mă întreb cum am supraviețuit so far și dacă vreodată voi avea curaj să revin la nepăsarea de dinainte, în lumea post-corona. Cum va fi când se va termina totul și vom reîncepe să ieșim? Cât timp ne vom uita bănuitori unul la altul pe stradă sau la supermarket, în restaurant sau pe plajă, la petreceri și în metrou, privindu-ne semenii ca pe niște potențiali agenți patogeni, atenți să nu micșorăm cumva distanța de siguranță dintre noi? O să se mai înghesuie vreodată lumea la cozi interminabile la toaletă în club? O să mai vedem oameni care oferă FREE HUGS pe stradă? În ce punct vom înceta să spălăm cutia de lapte proaspăt cumpărată de la supermarket și să ne îmbăiem cheile în spirt?

Cel mai frumos parfum

Acum câtăva vreme mă gândeam că m-am cam plictisit de parfumurile mele și mi-aș face un cadou de Paște, un nou parfum, urma să decid care, fotografiasem mai multe, colecționasem amintirile unor miresme în diverse contexte, în special un Hermes cu piper și ghimbir îmi făcea cu ochiul olfactiv, dar nu eram decisă…Azi mi-am luat cadoul de Paște, un dezinfectant de 1 litru la un preț exorbitant, creat în laboratorul unei farmacii aflată în raza domiciliului meu. Are o preafrumoasă culoare mov și conține alcool etilic 80 %, cu note de bază de peroxid de hidrogen și note de vârf de glicerol, ce poți să-ți dorești mai mult? Am umplut cu dezinfectant recipientele minuscule de șampon și loțiune de corp, alea de luat în avion în bagajul de mână, să le am când ies regulamentar din casă, iar clondirul de 1 litru l-am așezat la loc de cinste între Chloe și Givenchy. Pur și simplu mi se pare cel mai frumos cadou, îmi dă o senzație de siguranță și control neprețuită.
P.S. Avusesem și fantasma unei rochii de mătase, dar aș da-o oricând pe-o mască și câteva perechi de mănuși… Poate, cine știe, voi avea noroc de ziua mea!

6561040f90a5669ff8b07316d08a6e74

Foto: Pinterest

Vise și dorințe

Știu că se poartă coșmarul recurent în care dai bacul sau te fugărește un monstru, dar eu am început să-l am pe ăla în care ieși pe stradă fără declarație și te urmărește poliția. Asta după ce am visat că Grupul de Comunicare Strategică îmi rechiziționase apartamentul ca să înființeze acolo o celulă de criză. Încercam să-i conving să-mi lase măcar o cameră pentru copii, dar nu te pui cu autoritățile, nici măcar în vise…

Printr-un perfect timing straniu și uimitor, pandemia asta m-a prins cu cărțile predate, cu programările la analize și la cosmetică bifate, ba chiar cu casa reparată (ceva ce amânasem de ani întregi). Știu că sunt privilegiată & norocoasă, așa că încerc să trăiesc izolarea cât pot de #zen. Lucrurile care mă preocupau înainte s-au topit brusc, am lăsat într-un cufăr toate dorințele, ambițiile, mofturile intelectualo-mondene. Distracțiile, călătoriile, frivolitățile, micile drame de familie sau de amor care mă consumau uneori până la somatizare s-au spulberat, făcând loc unui soi de liniște în care singura voce recognoscibilă este una invitând la supraviețuire pură. Sunt gata să ofer oricărei divinități ar exista un pact convenabil, prin care să returnez orice avantaje aș fi primit în schimbul unei unice garanții: că toți cei dragi vor fi bine.

Jurnal de izolare (1)

Jurnal de izolare (2)

 

Leave a Comment