De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură

by Miluta Flueras http://fb.com/miluta7

Nu mai ştiu de unde a început totul, dar probabil din copilărie, aşa cum încep multe lucruri. Mai precis, de la poveştile mamei mele, în care Zmeul era întotdeauna personajul principal. Se pare că aveam o simpatie comună deosebită pentru zmei, în timp ce tradiţionalul (şi convenţionalul) Făt-Frumos nu prezenta mare interes. Zmeul are potenţial comic, epic şi, deşi nu s-ar crede, chiar liric – dacă se îndrăgosteşte şi mănâncă prea multe dulciuri. El, de regulă, hrănindu-se cu scoarţă de copac (din nou, copyright-ul merge către mama la faza asta, ea presăra acest amănunt gastronomic în poveştile pe care mi le spunea), iar la ocazii speciale delectându-se cu Sufleu de Voinic. Am continuat şi eu tradiția, spunându-le copiilor mei poveşti în care Zmeul (Zmeilor) deţinea rolul principal.

Întrebări fantastice

Povestioarele din “De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de matură” le-am început demult, cam în aceeaşi perioadă cu “Domnişoara Poimâine şi joaca de-a Timpul”. Nu intenţionasem să scriu literatură pentru copii, dar poveştile se adunau în mod natural, depănându-le pentru Clara (şi, mai târziu, pentru Anton) seara la culcare.
Mă gândeam că există tot felul de întrebări fără răspuns, iar întrebarea pe care o auzeam cel mai des pe atunci era “DE CE?”. Ştim cu toţii că balaurul este o creatură cu mai multe capete, dar de ce are nevoie de atâtea, mai precis de şapte? Vrăjitoarele din poveşti zboară întotdeauna pe cozi de matură, dar de la cine a pornit moda asta? Prinţesele sunt nevoite de multe ori să pupe o mulţime de broscoi neapetisanți pentru a-şi descoperi prinţul transformat de o vrajă nefastă… Dar oare ce aşteptări le creează asta celorlalţi broscoi, care nu sunt, de fapt, prinţi, ci sunt doar broscoi obişnuiţi? Oare nu toţi broscoii fantazează, în secret, să fie pupaţi de o prinţesă şi să descopere că au un destin excepţional? Şi Făt-Frumos ar putea să se mai… updateze şi el, să-şi cumpere o maşină, mai ales la insistenţele Ilenei Cosânzeana, o soţie cu vederi progresiste. Şi care-i faza cu rozul ăsta, de ce toate prinţesele se dau în vânt după această culoare?

6b

 

 

Mă amuzau teribil întrebările astea şi încercările de a răspunde la ele. Dar, uneori, e nevoie de mulţi ani ca să se închege o poveste. Alteori, e nevoie de versuri. Singurele pe care le-am scris vreodată au fost unele pentru revista Salut, la începutul anilor ’90. Le-am trimis în plic la Poşta Redacţiei şi, din fericire, nu le-au publicat. Erau ruşinoase. Nu am mai repetat încercarea niciodată. Până acum. Mi se părea că lipseşte ceva ca să se închege povestioarele, aşa că am scris versuri cu rimă. Din nou, m-am amuzat teribil. Unele poate că fac mai mult cu ochiul părinţilor, dar cred că întotdeauna copiii găsesc un nivel de înţelegere potrivit vârstei lor.
Ne-am gândit să o publicăm destul de târziu, după Domnişoara Poimâine. Cristiana Radu schiţase deja câteva personaje, dar ce a ieşit în final e o explozie de imaginaţie. Sunt detalii acolo, în desenele ei splendide, la care nici nu mă gândisem când am scris poveştile. Preferata mea și a Clarei este dragonița punk! :)

A fost o carte greu de făcut, nimic nu a mers uşor. N-am avut o baghetă magică sau o vrajă ca lucrurile să se facă singure. Am avut emoţii până în ultimul moment – ba chiar şi după ce cartea a plecat la tipar – şi întotdeauna a trebuit să găsim alte şi alte soluţii. Chiar şi pentru zmeii care mai ronţăie, din când în când, litere din cărţile de poveşti.

Lansare cu cântare

Din asta nu mai făcusem. Nu m-am gândit că versurile ar putea fi cântate, până înainte de lansare. Aici intră din nou familia în scenă, sub formă de fratele-mai-mic (Alex Ştefănescu) care a pus pe muzică Balada Zmeului. Pe 14 mai ne-am întâlnit la Grădina Verona la cea mai drăguţă lansare pe care am avut-o până acum. A fost ca o petrecere pentru copii, cu cântece, desene, pălării de vrăjitoare, sucuri, baloane colorate, întrebări fantastice şi răspunsuri şi mai fantastice.
Clara şi Anton au fost lângă mine pe scenă, în chip de vrăjitori. Clara are şi o contribuţie la designul cărţii, a scris de mână balada zmeului către dragoniţă. Ne trebuia un scris cât mai… necaligrafic, ca de zmeu înfricoşător cu buzdugan, care mai înfulecă vreo cratimă!
“De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de matură” se află acum în librării şi povestea lor de-abia începe. Sper să se împrietenească cu Domnişoara Poimâine pe rafturile cu cărţi ale copiilor…

Până atunci, eu simt nevoia să las aici câteva mulţumiri:
Cristianei Radu, pentru splendidele desene care îmbogățesc povestea
Lui Anton şi Clarei pentru inspiraţie şi pentru scrisul de zmeu
Adelinei de la Faber Studio pentru DTP și caligrafia poemelor şi titlurilor
Celor de la Curtea Veche Publishing pentru implicare
Sloop pentru suport şi pentru smuticioșii de la lansare
Lui Miluţă Flueraş pentru fotografii
Lu’ frate-miu, Alex Ştefănescu, pentru că a dat viaţă zmeului

 

Na, trebuia să ajung și aici… părinților mei pentru că mi-au făcut copilăria frumoasă cu povești. Și acum, vorba unui personaj din carte: Poftă fioroasă! La citit…

 

Leave a Comment