Ciută Nevăzută

copilarie

Personajul din imagine, bălăuroiul ăla uriaș de tinichea, cu mutră mai degrabă jovială decît fioroasă, se numea Ciută și sălășluia undeva în apropiere de Orășelul Copiilor, pe la începutul anilor ’80.Era foarte-foarte dezordonat, memoria-i juca feste, nu se spăla pe dinți aproape niciodată și nu era în stare să facă nimic mai de doamne-ajută. Uneori, îl luam cu mine acasă, îl ascundeam sub pat și, ca o tocilară ce eram, îi țineam tot felul de predici moralizatoare, așa cum îmi țineau ai mei cînd nu eram cuminte.

ciuta

Măi, Ciută, măi – îi ziceam –  nu stiu ce să mă mai fac cu tine, tu nu vezi ce dezordine e-n camera asta, păi așa cum îți ții camera la fel o să-și fie și viața, și papucii?, pot să stiu și eu de ce tre’ să-ți repet de-o mie de ori să-ți pui papucii-n picioare, iar vrei să răcești și sa stau cu tine pe la doctori, hai, măi Ciută, că iar mergem la radiografie și dup-aia vine tanti asistenta, te-aleargă prin casă și-ți face fundu’ praf de moldamine și polidine, dă-o-ncolo de treabă, cît să mă mai rog de tine să asculți, pune și tu mîna și te piaptănă singur, că ești ditamai zmeul, ei și ce dacă n-ai pic de păr?, păi vezi că ți-a căzut dacă nu te-ai pieptănat?, închide ușa cînd ieși din cameră și stinge lumina la baie, dacă nu m-am săturat să-ți tot zic, și nu-ți mai lăsa jucăriile-n mijlocu’ casei, pe cuvînt că-ntr-o bună zi o să le fac pachet și-o să le dau la copiii săraci, așa-i ziceam și bietu’ Ciută se uita la mine cu ochi străini și goi, nimic nu pricepea, îmi răceam gura de pomană cu el, așa că-l duceam înapoi în parcu’ ăla asfaltat, el se făcea mare la loc și stătea așa încremenit, rînjind tembel, sprijinit pe lăboanțele lui de tinichea, pînă cînd venea alt copil să-l ducă acasă si să-l certe.

Leave a Comment