despărțirile la 40 sunt mai mișto ca alea de la 20

când simți că se termină lumea

pentru că la 40 lumea s-a terminat de prea multe ori

încât știi că nu-i pe bune

nu mai ești chiar carne de tun pentru emoții

ai trecut deja prin multe câmpuri de luptă

pe peretele atriului drept îți ții agățate medaliile de onoare

cu mențiune specială pentru un divorț sângeros

pe peretele ventriculului stâng ai diploma de veteran de război

ai fost împușcat mortal și ai împușcat și tu la rândul tău

în nenumărate rânduri

cu gândul că nu faci decât ceea ce trebuie făcut

supraviețuiești

decât să plângi tu mai bine să plângă celălalt

sufletul ți-e plin de cicatrice și cusături

ai fost făcut deja bucăți și recompus de prea multe ori

psihologi pricepuți te-au lipit cu superglue peste tot

ești o colecție vie de vulnerabilități nespuse

ești suma despărțirilor tale de până acum

așa că la 40 le întâmpini cu pieptul deschis

nu chiar cu zâmbetul pe buze, să nu exagerăm

doar cu conștiința faptului că orice durere trece

până la urmă

cu destul prosecco

până când se transformă în literatură bună

maşinuţa s-a făcut ţăndări
piese mici de lego s-au împrăştiat şi au zburat prin toată camera
împreună cu strigătul tău eşti o mamă rea uite ce-ai făcut
plângeam mai tare decât tine
dacă îţi făcusem inima bucăţi dacă nu o să mă ierţi niciodată dacă vor veni să te ia de lângă mine
dacă mă voi trezi cu EI la uşă
trei bărbaţi în uniformă şi o doamnă cu părul roşu şi cu un dosar imens în braţe
din care cad mereu foi scrise mărunt
foi care mi-au înregistrat toată viaţa toate greşelile mele de mamă toate momentele de slăbiciune toate dăţile în care am clacat
nimic nu se iartă nici oboseala nici întristarea nici enervarea
o mamă trebuie să fie perfectă mereu
folosiţi un ton calm dar ferm când vorbiţi cu copilul
stabiliţi limite dar în acelaşi timp daţi dovadă de flexibilitate
asiguraţi-l de iubirea voastră necondiţionată
am citit toate lucrurile astea de atât de multe ori le-am repetat ca pe nişte mantre fermecate le-am mestecat şi înghiţit mi le-am dizolvat înăuntru în sânge şi în carne
dar sunt momentele astea când piesele de lego zboară prin cameră
când încrederea se face ţăndări
când lacrimile curg şiroaie
o mamă nu are voie să plângă
aşa îmi spune doamna cu părul roşu
cu vocea ei stridentă pe care mi-o amintesc de undeva

eram într-un birou îngheţat îmi ţineam inima împietrită reuşeam să nu plâng deloc
avocata mea şi avocata lui împărţeau copiii orele de vizită vacanţele de crăciun
momentul ala in care copiii devin o ecuaţie formată din două variabile
bani şi timp
nu mai sunt fiinţe nu mai au suflet nu vor deveni niciodată adulţi care vor iubi vor suferi vor merge la serviciu vor pleca în spaţiu vor cuceri lumea
sunt doar nişte simboluri
timpul lor valorează bani timpul lor poate fi măsurat şi împărţit ca şi cum ai împărţi un tort aniversar
daţi câte o felie să ajungă la toată lumea
dar daţi-mi mie mai mult
eu am pus zahărul
dar eu am adus ciocolata
fără făina mea nu ar fi existat nici un tort
eu am amestecat ingredientele cuptorul unde s-a copt blatul este al meu şi tot eu aduc în fiecare an lumânările
nu-i corect de ce să fie felia altora mai mare
împărţiţi tortul în felii egale astfel ca fiecare să aibă mai mult decât celălalt

și-acum lamulțianifericiți tuturor

piesele maşinuţei lego zboară prin aer
lacrimile curg
şi fantoma femeii cu părul roşu e la uşă ameninţătoare
te iau în braţe şi plângem amândoi
formăm un conglomerat din piese de lego bine lipite între ele
un bloc din plastic indestructibil
nimeni nu ne va despărţi vreodată
oricâte maşinuţe se vor strica şi
oricâte lacrimi vor curge
legoul nostru va dăinui mereu

Foto: pixabay

când o să mă întrebe moş crăciun ce vreau anul ăsta
o să zic un băiat
care să-şi prelungească fiinţa virtuală doar împreună cu a mea
nu vreau să mergem la ikea să alegem mobilă de bucătărie
vreau doar o poveste frumoasă pe care s-o pun în vitrină şi s-o arăt lumii-ntregi
pe care s-o răsfoiesc din când în când
feeling good feeling perfect feeling loved
feeling blessed

mă uit mereu la spectacolul îndrăgostiţilor pe facebook
oamenii cu relaţii perfecte
care-şi trimit floricele care-şi dedică melodii versuri care-şi aruncă în arenă glumele intime
pozele fericirii lor
relaxarea lor
vacanţele lor cinematografice
şi ce se întâmplă când se despart
unde se duce dragostea lor
în cimitirul iubirii
există cineva la facebook care îngroapă relaţiile terminate, aşa cum există cineva care şterge conturile celor morţi?
hai să ne-mpărţim prietenii
ia tu 300 şi eu îi iau pe ceilalţi 300
da-mi jumătate din pozele fericirii noastre
ia-le tu pe cele de la mare, eu le vreau pe cele de la munte
dar eu nu am ajuns niciodată la împărțit fotografii
eu ştiu doar cum e să împarţi lucrurile pe bune
furculiţe pahare cuverturi forfecuţe
du-mă undeva frumos
du-mă mai repede dragostea mea
până nu moare povestea noastră pe whatsapp

mă ţin de cartea asta deschisă ca şi când ar fi
singurul lucru stabil şi adevărat
în vagonul care trece vuind prin subteran
mă apăr de oamenii din jur
de drumul pe care-l fac în fiecare zi şi pe care
îl simt fără întoarcere de fiecare dată
mă apăr citind cu furie
sunt în chelsea hotel
sunt în jungla amazonului
sunt la curtea reginei angliei
dansez iubesc fumez fac toate lucrurile inventate
trăiesc milioane de vieţi
mai puţin a mea

a mea în care mă trezesc în fiecare dimineaţă paralizată de frică
mă îmbrac şi iau metroul până la capătul lumii
mă aşez la biroul meu şi mă lipesc de calculator
până când vine vremea să iau metroul în sens invers
şi să scot din nou cartea din geantă

fac chestia asta în fiecare zi
nu vorbesc cu nimeni
nu privesc pe nimeni în ochi
niciun bărbat nu-mi observă frumuseţea pentru că mi-o ascund cu grijă
nimeni nu-mi cunoaşte sufletul pentru că l-am îngropat bine
nu-i povestesc nimănui visele
nu-mi împart secretele cu nimeni
viaţa mea e în cartea deschisă din metrou
care se schimbă de la săptămână la săptămână

Foto: pixabay

aş vrea să fiu o contabilă fericită
care să nu se gândească mereu că trebuie să scrie
să pot merge la un job şi apoi la billa
fără să am impresia mereu că-mi ratez adevărata menire
acest cuvânt stupid şi arogant
care ne face să ne credem atât de speciali
nişte unicorni multicolori cu puteri magice
şi mai ales cu „meniri” speciale
aş vrea să am o căsnicie fără dragoste dar
care să meargă înainte de dragul copilului
ca să-i pot spune la sfârşitul vieţii ce să fac dragă pentru tine am stat cu taicătu m-am sacrificat

când eram mică mai mult ca sigur m-a blestemat cineva
vreo ursitoare nepoftită la botez
vreo zână capricioasă şi pusă pe șotii
copila asta n-o să fie niciodată o contabilă fericită
a zis ea agitându-şi bagheta magică
împrăştiind steluţe argintii în jur
o să aibă o ciudată manie de la care o să i se tragă sfârşitul
va umple pagini albe cu cuvinte, din nou şi din nou
va părăsi joburi şi căsnicii pentru asta
îşi va lăsa copiii cu bone şi bunici
se va certa cu părinţii
bărbații vor fugi de ea înspăimântați
banii şi funcţiile o vor ocoli întotdeauna
precum și orice spirit practic
şi totul numai ca să-şi împlinească bizarul obicei
de a înşira cuvinte pe hârtie
şi niciodată, oricât de multe cuvinte ar înşira, nu i se vor părea îndeajuns
îndeajuns de bune, îndeajuns de multe, îndeajuns de nemaivăzute

aşa că ascundeţi pixurile şi stilourile din calea ei
încuiaţi laptopurile în cel mai înalt turn
goliţi călimările cu cerneală în mări și oceane
distrugeţi ascuţitorile
daţi foc topurilor de hârtie într-o piaţă publică
ţineţi-o departe de cărţi
pe copila asta
dacă vreţi să-i salvaţi viitorul
oferiţi-i vă rog şansa de a fi o contabilă fericită
care se sacrifică de dragul copilului
şi nu crede în inorogi multicolori cu puteri speciale
pentru că ei, adevăr vă zic vouă, nici măcar nu există