Biblia şi fetele rebele 

Rebel Girls FB 300

Am vrut iniţial să scriu un nou text cu recomandări de lectură pentru copii – s-au adunat o mulţime de cărţi descoperite şi citite (împreună cu Clara şi Anton sau separat), dar am ales să mă opresc, în această postare, doar la două, pentru că sunt cu totul şi cu totul deosebite. Despre restul, într-o postare viitoare :)

O Biblie (text Philippe Lechermeier, ilustraţii Rebecca Dautremer, Ed. Vellant)

o-biblie-3

O să fac un ocol de la Biblie la prinţese. Cuplul Lechermeier-Dautremer e genul ăla de potrivire magică autor-ilustrator; sunt creatorii minunăţiei numite „Prinţese date uitării sau necunoscute”, carte de care m-am îndrăgostit definitiv şi iremediabil numai când am văzut coperta. O iubesc la fel de mult şi-acum, la mai bine de 10 ani de la apariţie, poate şi pentru că la fiecare recitire mai găsesc câte un detaliu surprinzător în ilustraţie sau în minunata traducere a lui Şerban Foarţă.

CUT TO: relaţia cu religia, una aproape nesemificativă în existenţa mea de până acum; întotdeauna mi s-a părut că ar trebui să citesc mai întâi Biblia, înainte de a avea o părere despre creştinism, însă nu am fost niciodată în stare să mă apuc de această treabă anevoioasă şi îndelungată. Probabil că aş fi aşteptat să ies la pensie, dacă nu ar fi apărut bijuteria asta de carte, primită de la Vellant chiar înainte de Paşte. Poveşti biblice reinventate de Philippe Lechermeier („Cum să înţelegi lumea fără aceste poveşti? Cum să descifrezi arta, literatura, arhitectura fără să cunoşti bazele extraordinare ale societăţii noastre?”, spune el în scurta prefaţă) şi splendid ilustrate de Rebecca Dautremer, o fiinţă care cred că are o legătură cu altă lume şi alt tărâm – nu ajunge doar imaginaţie şi talent ca să desenezi aşa cum o face ea.

biblie

Poate că am trişat un pic pentru că am trecut-o la categoria „pentru copii”; e o carte, cred, în primul rând pentru adulţii care vor să se apropie altfel de aceste texte, care au nevoie în primul rând de poveşti pentru a înţelege lumea. Nu mai am nici o scuză să aştept, mă apuc de „O biblie” (nu Biblia) chiar acum.

Goodnight stories for rebel girls (de Elena Favilli şi Francesca Cavallo, Particular Books)

Se vorbeşte atât de mult despre egalitatea de şanse, despre feminism şi corectitudine politică încât e foarte greu să ai o iniţiativă literară care să nu fie „tezistă” şi care să nu ucidă povestea de dragul mesajului şi al ideologiei – chestii pe care eu, personal, nu le suport în literatura pentru copii. Însă fetele astea, două italience care trăiesc în California, au făcut o treabă extraordinară şi fără cusur.

Rebel-Girls

 

Pornind de la ideea că nu (prea) există personaje feminine în poveştile pentru cei mici, sau dacă există, atunci ele sunt mai degrabă episodice, decorative şi nu trec de clişeul „fetei de împărat care aşteaptă salvarea închisă în turn”, au adunat 100 de poveşti ale unor femei reale care au schimbat într-un fel lumea. Femei curajoase, frumoase, puternice, extraordinare. 60 de ilustratoare din toată lumea au contribuit la ilustraţii. Mai mult, cartea are şi o poveste incredibilă: a fost finanţată printr-o platformă de crowdfunding, reuşind să strângă peste un milion de dolari de la donatori din toate colţurile lumii. E conceptul ideal materializat în proiectul implementat perfect (scuze pentru cuvântul „implementat” care nu ar trebui să apară într-un text despre o carte pentru copii, dar m-a sedus povestea facerii acestei cărți). De când am văzut filmuleţul de prezentare, am ştiut că e cadoul perfect pentru Clara mea, fetiţa care nu s-a dat niciodată în vânt după roz, păpuşi şi prinţese, care s-a visat paleontolog şi îmblânzitoare de dragoni şi vrea să le scrie preşedinţilor atunci când o nemulţumeşte ceva în legătură cu şcoala. Bineînţeles, nu m-am înşelat, citeşte în fiecare seară goodnight stories despre jucătoare de tenis, regine războinice, activiste, balerine, scriitoare, jurnaliste, inventatoare, pictoriţe, atlete, alpiniste şi fiziciene. P.S. Nu e doar o carte pentru fetiţe rebele, ci şi pentru băieţi, mai ales pentru cei cărora li se spune „nu mai plânge ca o fată”!

rebel 5
rebel 3

5 cărţi noi pentru copii

the-memory-of-an-elephant-a-mo-avrr

Ce-a mai apărut nou în literatura pentru copii de la noi şi ce-am mai citit în ultima vreme – eu, Clara & Anton. (Şi-acum, după subtitlul ăsta conceput după nişte reguli SEO prinse de mine după ureche în scurta perioadă în care am lucrat în presa online, urmează nişte recomandări sincere de cărţi. Nu toate sunt made in Ro, nu toate-s apariţii noi, dar ce nu face omul pentru un click… Ideea e că-s nişte cărţi frumoase, amuzante şi instructive, după caz)

Read More…

5 cărți pentru copii și un film

Let-s-Make-Some-Great-Art-by-Marion-Deuchars-yatzer

 

OTTO, The Autobiography of a Teddy Bear (de Tomi Ungerer, Ed. Phaidon)

Uneori, poveştile nu sunt vesele de la cap la coadă. Uneori, poveştile vorbesc şi despre lucruri mai puţin plăcute care s-au întâmplat cu adevărat şi pe care încă ni le amintim. Cum ar fi Al Doilea Război Mondial (despre care ai învăţat sau urmează să înveţi la Istorie…). Dar cărţile pot vorbi despre lucruri precum războaiele într-un fel frumos, spunând poveşti cu personaje simpatice, pe care le îndrăgim. Cine nu a îndrăgit vreodată un ursuleţ de plus? Otto e chiar un astfel de ursuleţ de plus, care îşi scrie o autobiografie fictivă. Povestea vieţii lui începe în Germania anilor 40, când este cumpărat din magazin drept cadou pentru un băieţel pe nume David. Dar după o vreme, David se întoarce acasă purtând o stea galbenă în piept, iar el şi familia lui sunt trimişi undeva departe, de unde nu ştie dacă se oamenii se mai întorc vreodată. Atunci Otto rămâne în grija lui Oskar, cel mai bun prieten al lui David, războiul izbucneşte şi aventura şi călătoriile ursuleţului de plus încep. Se împrieteneşte cu un soldat, ajunge în America şi în locuri din ce în ce mai ciudate, dar nu-şi va uita niciodată prietenul din copilărie.

Read More…

De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură

by Miluta Flueras http://fb.com/miluta7

Nu mai ştiu de unde a început totul, dar probabil din copilărie, aşa cum încep multe lucruri. Mai precis, de la poveştile mamei mele, în care Zmeul era întotdeauna personajul principal. Se pare că aveam o simpatie comună deosebită pentru zmei, în timp ce tradiţionalul (şi convenţionalul) Făt-Frumos nu prezenta mare interes. Zmeul are potenţial comic, epic şi, deşi nu s-ar crede, chiar liric – dacă se îndrăgosteşte şi mănâncă prea multe dulciuri. El, de regulă, hrănindu-se cu scoarţă de copac (din nou, copyright-ul merge către mama la faza asta, ea presăra acest amănunt gastronomic în poveştile pe care mi le spunea), iar la ocazii speciale delectându-se cu Sufleu de Voinic. Am continuat şi eu tradiția, spunându-le copiilor mei poveşti în care Zmeul (Zmeilor) deţinea rolul principal.
Read More…