Cântec de leagăn

Wiegenlied-Lullaby-Johannes-Brahms-

Dormi, puiul mamei, nu te mai foi în aşternuturi şi lasă-i pe Simba şi pe Tigrilă-n pace, chiar şi jucăriile din pluş trebuie să doarmă, mama ţi-a citit povestea de seară, a intrepretat toate personajele, şi-a îngroşat vocea ca să se asemene cu cea a lupului deghizat în bunicuţă şi a piţigăiat-o îndeajuns pentru a fi o Scufiţă-Roşie naivă şi speriată, te-a ţinut strâns de mână atunci când fiara aia cu bot mare şi boneţică trasă peste urechile păroase a păpat-o pe biata Scufiţă, şi a răsuflat uşurată, împreună cu tine, când în poveste a apărut vânătorul, aducând cu el salvarea tuturor,

tu te zguduiai de râs în pătuţul tau vegheat de ursuleţi şi elefănţei pufoşi, auzind cum vânătorul ăla a despicat burta lupului, a umplut-o cu pietre şi-a cusut-o la loc, în timp ce mami vedea o scenă plină de sânge dintr-un film horror, dar acum e târziu, e vremea să dormi, mama te-a sărutat de noapte bună, ţi-a urat somn uşor, nu ţi-a mai cântat pentru că, de la o vreme, a devenit limpede că vocea ei n-a fost menită cântecelor de leagăn, e mult mai bună pentru citit poveşti, dar acum gata, povestea s-a terminat şi e timpul să te culci, pe mama o aşteaptă o chiuvetă plină cu vase de spălat şi-un text început pe calculator, o aşteaptă un raft cu cărţi care n-au mai apucat să fie citite, pentru că mama a fost prea ocupată cu lupii şi Scufiţele-Roşii, o aşteaptă o mulţime de treburi urgente şi de plăceri mereu amânate, şi nu sunt mai mult de două ore până cînd somnul o va cuprinde, o va învălui parşiv în aripile lui, o va smulge fără milă dintre paginile unei cărţi sau din alcătuirea unei liste de cumpărături, din mijlocul unei fraze cu care se luptă şi care se încăpăţânează să nu se-nchege, o va smulge chiar şi din îmbrăţişarea tatălui tău, atât de rară de când ai apărut tu pe lume, o va lua cu el, fără să-i pese că mama are de terminat şi de început atâtea lucruri, numai la tine, puiul meu, somnul nu vrea să vină şi să-ţi închidă ochişorii, te ocoleşte şi se joacă cu tine, iar tu te foieşti în continuare în aşternuturi, îţi suceşti capul cu cârlionţi pe perna garnisită cu peştişori exotici, bolboroseşti întrebări cu multe de ce-uri, de ce Scufiţa n-a ascultat-o pe mămica, de ce e cerul albastru, de ce sunt norii pufoşi, de ce latră câinii şi de ce soarele şi luna nu sunt prieteni,

berthe_morisot_le_berceau_the_cradle_1872-650x800de ce nu vrei să dormi, puiul mamei, a mai rămas doar o oră acum până când şi mama va adormi, va trebui să renunţe la jumătate din lucrurile la care spera în seara asta, probabil că o să renunţe mai întâi la textul care aşteaptă neterminat în computer, dupa aceea va renunţa la cărţi, la vasele din chiuvetă nu se poate renunţa, nu sunt genul de lucru pe care să-l lași pe altădată, aşa cum poţi lăsa un text sau o carte, nu, vasele din chiuvetă te strigă şi te trag de mânecă, nici listele de cumpărături nu te lasă, toate astea sunt lucruri mici care trebuie terminate rapid, pentru ca după aceea să te poţi apuca de lucrurile mari, cu adevărat importante, cum ar fi scrisul, nu poţi să te apuci de scris dacă ai chiuveta plină de vase, dar, după ce te lupţi cu vasele alea şi le faci să dispară, vine o oboseală aşa de mare, încât scrisul trebuie să mai aştepte, pentru că ochii ţi se închid de somn, aşa că laşi totul pe altădată, poate că mâine dimineaţă vei reusi să te trezeşti înaintea tuturor şi atunci, în cele două ore de linişte netulburată de nimic, nici măcar de respiraţia celor care încă sunt cufundaţi în somn, degetele vor începe să danseze pe tastatură şi frazele vor prinde viaţă, dar până atunci, dormi, puiul mamei, hai dormi, mama ţi-a adus şi apă, ţi-a adus şi ceai, te-a învelit şi te-a dezvelit, te-a sărutat încă o dată de noapte bună şi, pentru o clipă, mama a avut senzaţia că ochii ţi se închid, respiraţia ţi se linişteşte, degeţelele care o ţin strâns de mînă se relaxează, semn că a venit Moş Ene sau vreun îngeraş şi te-a luat în zbor spre tărâmul somnului, atunci mama a răsuflat şi încet, foarte încet, cu infinite precauţii, a încercat să-şi desprindă mâna din strânsoarea slăbită a degeţelelor tale, dar degeţelele s-au strâns din nou, te-ai mişcat în aşternuturi şi-ai strigat mami nu pleca, aşa că mama s-a aşezat la loc, ţi-a strâns din nou mânuţa în semn că e acolo, lîngă tine, şi n-o să mai plece niciodată, te-a mângâiat din nou pe frunte şi ţi-a soptit numele, gata, puiul meu, mama e aici şi stă cu tine, iar tu ai oftat în semn că totul e bine, şi-ai început iarăşi să te foieşti în aşternuturi, căutându-ţi o poziţie bună pentru somn, în timp ce mama şi-a privit pe furiş ecranul telefonului înăbuşindu-şi un suspin de dezamăgire, n-a mai rămas mult timp, nici măcar nu e sigur că va reuşi să spele vasele înainte ca somnul s-o cuprindă, deja simte cum se-nchid pleoapele, gândurile încep să i se-nvârtă ca rotiţele unei maşinării stricate, mama chiar este o maşinărie care funcţionează doar pe bază de dragoste, glasul tău de dimineaţă strigând-o este butonul care o pune în mişcare, doar dragostea o face să se dea jos din pat şi să parcurgă paşii unui ceremonial bine pus la punct, în fiecare zi acelaşi, cu foarte mici diferenţe, micul dejun, parcul, prânzul, somnul de după-amiază, iarăşi parcul, dacă vremea e frumoasă, apoi cina, baia, povestea, culcarea, găsind în toată monotonia asta ceva incredibil de frumos, făcând leagănul să se legene şi vârtelniţa să se învârtă de sute de ori, repetând aceleaşi poveşti de mii de ori, de mii de ori acelaşi lup înghite aceeaşi Scufiţă-Roşie şi de mii de ori acelaşi vânător despică burta lupului, de mii de ori linguriţele se umplu cu mâncare şi dispar într-o guriţă flămândă, de mii de ori oliţele se golesc, de mii de ori fierul de călcat alunecă peste aceleaşi hăinuţe doar o dată îmbrăcate şi iremediabil murdărite la groapa cu nisip, de mii de ori cuburile şi jucăriile sunt strînse şi puse la loc în coşul lor, de mii de ori termometrul măsoară febra care creşte şi dozele de medicament dulceag şi colorat apar şi dispar, de mii de ori răţuştele de plastic se bălăcesc în cadă şi părul cârlionţat se umple de clăbuc, de mii de ori pijamalele sunt scoase din dulap şi îmbrăcate, de mii de ori mânuţa ta se strânge în jurul degetelor mamei, în timp ce te lupţi cu somnul care întârzie, şi atunci prea-plinul ăla de bucurie din timpul zilei, fericirea aia simţită de mii de ori, bolboroseşte şi se varsă, dă pe-afară, totul se-ntoarce pe dos, şi mama se simte din nou doar o carcasă goală, ca-n nopţile în care te alăpta aproape fără oprire, şi lacrimile încep să curgă şi fericirea dispare, înghiţită de cine stie ce monstru de neînvins, şi mama tânjeşte cu disperare dupa vechea ei viaţă care nu mai e de găsit pe nicăieri, care s-a pierdut printre biberoane şi linguriţe şi termometre şi oliţe, şi mama începe din nou să se-mbărbăteze singură, în gând, cinci minute, doar cinci minute, încă cinci minute să mai rezist, să nu mă mişc tocmai acum, să-mi ţin răsuflarea, poate că Somnul e chiar aici, în cameră cu noi, şi nu îndrăzneşte să se apropie, să nu cumva să-l sperii pe Somn, dacă am suficientă răbdare se va apropia încetişor şi puiul meu va adormi liniştit şi mânuţa lui se va desprinde uşurel din a mea şi-atunci îi voi aranja încă o dată păturica, să fie bine învelit, şi mă voi strecura afară din cameră, sperând din tot sufletul ca vasele să fie spălate şi baia curăţată şi lista de cumpărături gata făcută, ca între mine şi textul început care mă aşteaptă în calculator să nu mai fie nici o oprelişte, ca să mă pot arunca între paginile unei cărţi sau să pot ieşi pe balcon să fumez o ţigară, e greu să renunţi la această mică plăcere vinovată, dar lucrurile nu sunt niciodată aşa cum ţi le plăsmuieşti, lucrurile sunt aşa cum vor ele, şi chiuveta e plină de vase şi cada are încă dopul pus, în apa murdară plutesc câteva răţuşte de plastic triste, şi atunci mama nu ştie ce să facă altceva decât să pregătească o nouă doză de lacrimi şi să i-o servească tatălui, tu dormi, puiul meu, nu trebuie să ştii de toate astea, ţipetele şi plânsul nu trebuie să ajungă până la tine, tu leagănă-te uşurel pe aripile viselor în timp ce noi ne certăm şi ne lovim cu acuzaţii şi cuvinte urâte, degeaba închidem uşile, vorbele noastre se strecoară pe dedesubt, ca un abur otrăvit care pătrunde în toate cotloanele, încet-încet ajung şi-n camera ta, îţi zguduie somnul liniştit, te fac mai întâi să tresari şi-apoi să te trezeşti de-a binelea, şi-atunci începi să scânceşti şi scâncetul tău opreşte brusc ţipetele noastre, ne aruncăm priviri ca nişte lame de cuţit, şi mama o ia la fugă înapoi în cameră şi te ia-n braţe, dormi puiul meu dormi, nu s-a-ntâmplat nimic, te-a trezit vântul care loveşte-n fereastră, aşa e vântul, îi place să facă farse, dormi la loc, şi lacrimile picură pe cârlionţi şi udă perna, şi suspine înăbuşite şi degetele din nou încleştate şi-o linişte asurzitoare care vine de dincolo, şi-apoi din nou televizorul, cu sonorul dat foarte încet, o dâră de lumină care intră pe sub uşă, şi-apoi doar somnul care nici nu mai ştie pe cine să adoarmă mai întâi, poate că va-ncepe de data asta cu mama, dormi mami dormi, nu mai plânge, sunt aici cu tine şi n-o să-ţi dau drumul la mână niciodată.

Leave a Comment