Bye-bye, my Mac, bye-bye!

macky

Acesta este primul text pe care-l scriu pe noul laptop Asus. Il scriu ca sa ma desprind de vechiul meu Macbook, cu care am o relatie de vreo 7 ani. Il scriu si nu-mi place. E mai mare, mai greu, mai putin alb si mult mai putin cool. Cica e mult mai bun, insa. Tehnic vorbind… Are mai multa memorie si alte cateva chestii. Dar ce-mi pasa mie de ele? Din punct de vedere emotional, sunt inca legata, cu fire mai mult decat invizibile, de micul meu Mac. Pe el mi-am scris prima carte. Zeci de articole si zeci de posturi pe blog. Epistole virtuale de amor. Poze si amintiri. Sigur, toate astea se pot transfera, cat ai zice mac-mac, pe alt computer. Sigur, exista o gramada de explicatii rationale. Sigur, e doar un obiect si eu ma aflu la granitele penibilului scriind acest text.

 

Acum o luna eram decisa: decat sa faca Bum dintr-o data, si sa piara intr-o explozie (judecand dupa zgomotele pe care le facea si dupa parerea “doctorilor”, asta urma sa se intample in curand), impreuna cu tot ce se afla in el, mai bine sa-l inlocuiesc preventiv. Dupa ce m-am facut de ras la magazin, cautand cu disperare un model “pe alb” si ignorand cu desavarsire amanuntele tehnice pe care mi le prezenta, amabila, vanzatoarea, am reusit sa gasesc ceva care sa-mi aminteasca de fosta mea iubire. Pe modelul barbatului care, dupa o relatie pasionala cu o blonda care l-a deceptionat, se incapataneaza sa caute in jur numai variante ale acesteia. Bineinteles, nimic nu va egala originalul, nimic nu va inlocui prima iubire.

 

Inca de cand noul Asus a sosit, discret, acasa, Mac-ul a luat atitudine. Dintr-o data, si-a rezolvat singur toate problemele. Ca o sotie care simte ca va fi parasita in curand pentru alta mai tanara, si reincepe sa-si astepte seara sotul cu cina pregatita si cu coafura facuta! Am apreciat atat de mult eforturile pe care le facea Mac-ul pentru mine, intr-o ultima incercare de a ma recuceri, incat m-am lasat sedusa. Pret de doua saptamani nici nu m-am atins de Asus. Eram din nou, eu si cu Mac-ul meu, fericiti ca-n primele zile. El torcea linistit, iar eu scriam. Asus-ul statea cuminte pe birou, fara sa emita pretentii. Pentru ca atunci cand de-abia intri intr-o relatie, stai cuminte si nu cersesti cu disperare atentie. Din cand in cand il mai deschideam, dadeam o raita pe net, ascultam ceva muzica si apoi, gaseam imediat ceva care sa nu-mi convina, prin comparatie. Ma nemultumea scroll-ul, touchpadul, chiar si wordul. Totul e diferit… si, la naiba, chiar nu pot face iconitele alea mai mari si mai rotunde si sa le puna-n bara de jos? Asa cum se face!

 

Asus-ul cel nou se umplea de praf, in timp ce Mac-ul isi traia ultimele zile de glorie, intr-o demonstratie de afectiune. Am incercat, din vinovatie, sa le folosesc pe amandoua in paralel. Nu stiu cum reusesc barbatii care umbla cu mai multe femei, dar incep sa cred ca le e tare greu. Fiecare are alte obiceiuri. Alte preferinte, alte fixatii. Trebuie sa le tii minte si sa nu faci greseala de a-i cere uneia ce nu-ti poate da decat cealalta.

Ma simt ca si cand mi-am tras o casa noua si mare in Pipera, in care nu-mi vine sa ma mut, pentru ca ma simt bine in mansarda mea veche si inghesuita de pe o strada de hipsteri. Da, acoperisul e spart si-mi ploua-n casa, baia ar avea nevoie de reparatii si usa nu se-nchide bine… dar ce petreceri am dat aici! Nu-mi vine sa-mi mut mobilele in casa cea noua si atunci o las in paragina asa, trista si golasa… Sau mai bine, o dau inapoi, o dau cui o vrea si eu raman cu asta veche, in care mi-am trait tineretea, pana cand o sa-mi cada acoperisu-n cap sau o sa vin acasa si o s-o gasesc golita de hoti.

 

In cele din urma, m-am hotarat sa ma desprind.  Nu poti sa incepi o relatie noua si sanatoasa pana cand nu inveti sa te desprinzi, sa lasi trecutul in urma, sa nu te mai agati de fosta relatie. Weekendul asta imi mut mobilele si incerc sa vad daca ma pot obisnui cu casoiul asta mare si cam fara personalitate pe care mi l-am ales. Si mansarda o las mostenire generatiei tinere…

 

Leave a Comment