Buna seara lucrurilor de pe-aici!

Young Women Dressed in Electrical Appliance Costumes

Totul a inceput cand mi-au varsat copiii apa pe laptop. Picaturile alea au declansat, pare-se, o reactie in cascada, pentru ca de atunci lucrurile nu s-au mai oprit, intrand in spirala distrugerii progresive. Mac-ul a stat in moarte clinica, a fost resuscitat, apoi a ramas intr-o stare vegetativa pana in ziua de azi. Tot ce mai poti face cu el e sa vezi clipuri funny cu pisici pe YouTube.

Becurile oricum pocneau cate doua-trei pe saptamana, asa ca n-a fost decat un pas pana la jocul sigurantelor de-a bum-bum. Au facut bum-bum de cateva ori, pana cand l-am chemat pe nenea electricianu care a schimbat panoul si inca niste chestii pe care aia dinainte le facusera, cica, prost. Always blame the ex! Discutiile mele cu mesterii ar merita sa fie inregistrate ca un exemplu de discutii din universuri paralele.

Ei ma intreaba niste chestii pe care le considera de bun simt, iar eu ii privesc cu ochi mari si goi, ma prefac ca ma gandesc intens si apoi le spun ca pur si simplu… habar n-am! Trebuie sa se lamureasca singuri cum sta treaba si ce au de facut. Ei nu pricep ce vreau eu sa spun atunci cand le explic ca un aparat “nu a mai vrut sa ma asculte” sau ca “pur si simplu s-a razbunat”. Nici eu nu stiu sa le zic ce prize au impamantare sau cand a fost schimbat ultima data fasungul. Adina vine de pe Venus, mesterii vin de pe Marte! Probabil sfarsesc prin a le da si de doua ori mai multi bani decat ar trebui, dar asta e…

Future-Kitchen-c.-1946

Cam pe la mijlocul dezastrelor electrice, am venit intr-o zi cu Clara de la scoala, copilul voia urgent la baie, insa usa nu se deschidea cu nici un chip! Am tras de ea pana am ramas cu clanta-n mana. Intre timp, problema ei se agrava, iar eu trebuia sa ajung la gradinita sa-l iau pe Anton. Am sunat un lacatus (cred ca asa se cheama), dar a fost imposibil sa ne intelegem la telefon. Ma punea sa-i descriu exact problema, insa metaforele mele nu pareau sa-l ajute. Nici pe mine sfaturile lui tehnice, asa ca am abandonat. Cu o ultima sclipire de intuitie, l-am sunat si pe mecanicul blocului, omniprezentul Nea Ilie, care s-a prezentat la datorie cu o trusa cu scule antice. Nu m-am uitat sa vad ce face exact, m-am bucurat doar ca Clara poate intra in baie, iar eu pot fugi dupa Anton la gradinita. Omul a plecat plin de mandrie ca “m-a rezolvat”, ma scuzati, cu clanta, n-a vrut sa ia nici bani, repetand ca e placerea lui sa ajute… Dragut, nu? Numai ca m-a potcovit pe vecie cu o clanta veche, urata si ruginita si-acum mi-e jena sa-l rog sa vina sa o schimbe. Ca o sa simta prost ca nu-mi place clanta lui, care el e dragut si vrea sa ajute, nu?

Nu-i nimic, ca intre timp mi-a explodat cuptorul cu microunde si s-a rupt usa de la masina de spalat rufe. Asa, cadou de Craciun. N-am mai chemat pe nimeni, nu mai suportam alte discutii cu alti mesteri. Am invatat sa deschid usa cu o surubelnita, asta mi-a ramas amintire de la un fost iubit; acum cand atac masina de spalat cu surubelnita, ma gandesc, romantic, la el…

Am vrut sa fac poze de Craciun, dar am constatat ca cele doua carduri de memorie pur si simplu s-au dezintegrat. Dupa aia mi-a cazut toba de la Peugeot, mi s-a descarcat bateria si nu se mai deschide o usa. Aia din dreapta, din fericire… De la atatea hopuri, radio-CD-ul nu mai merge decat pe un post de radio, cel mai penal, dar asta nu e decat o bagatela.

Dupa un an si jumatate de stat cu ecranul aifonului spart, m-am hotarat sa-l schimb, in sfarsit! Cateva zile am fost super-mandra, era ca nou. Asta pana cand l-am scapat pe jos si nu s-a mai deschis. Ma rog, oricum de mai bine de un an nu mai avea sonor la apeluri, dar asta nu conta prea mult, atata timp cat puteam sta pe Facebook. L-am reparat din nou, la Bologna n-a vrut cu nici un chip sa se conecteze la internet, nici pe wifi, nici pe 3G, era cel mai prost telefon din curtea scolii, cel mai fraier si bun de nimic, si un foehn s-ar fi conectat la net, numai el nu si nu!

Nu-i nimic, ca acum i s-a bulit placa de baza si gata, am scapat de el. Cred ca o sa-mi iau un telefon care suna, asta e noul meu obiectiv…

Da, nici camera foto nu mai recunoaste cardurile, am scos din priza plita si cuptorul de la bucatarie, ca intr-o zi, dupa ce am extras friptura, nu se mai oprea caldura si nea Ilie nu era around, asa ca am zis mai bine sa tai curentu’ de tot, sa nu facem bum-bum. Si cred ca ar trebui sa zugravesc in curand, ca Anton mi-a decorat un perete cu vin si cu gelatina neagra de la un sarpe de jucarie din, desigur, gelatina neagra, din aia lipicioasa. Mi-a propus dupa aia sa dea cu pasta corectoare de la sora-sa, ca sa faca peretele alb la loc, da’ am refuzat, nu stiu ce-o fi fost in capul meu…

Cum spuneam, Buna seara lucrurilor de pe-aici! What’s next? :)

Leave a Comment