5 cărți pentru copii și un film

Let-s-Make-Some-Great-Art-by-Marion-Deuchars-yatzer

 

OTTO, The Autobiography of a Teddy Bear (de Tomi Ungerer, Ed. Phaidon)

Uneori, poveştile nu sunt vesele de la cap la coadă. Uneori, poveştile vorbesc şi despre lucruri mai puţin plăcute care s-au întâmplat cu adevărat şi pe care încă ni le amintim. Cum ar fi Al Doilea Război Mondial (despre care ai învăţat sau urmează să înveţi la Istorie…). Dar cărţile pot vorbi despre lucruri precum războaiele într-un fel frumos, spunând poveşti cu personaje simpatice, pe care le îndrăgim. Cine nu a îndrăgit vreodată un ursuleţ de plus? Otto e chiar un astfel de ursuleţ de plus, care îşi scrie o autobiografie fictivă. Povestea vieţii lui începe în Germania anilor 40, când este cumpărat din magazin drept cadou pentru un băieţel pe nume David. Dar după o vreme, David se întoarce acasă purtând o stea galbenă în piept, iar el şi familia lui sunt trimişi undeva departe, de unde nu ştie dacă se oamenii se mai întorc vreodată. Atunci Otto rămâne în grija lui Oskar, cel mai bun prieten al lui David, războiul izbucneşte şi aventura şi călătoriile ursuleţului de plus încep. Se împrieteneşte cu un soldat, ajunge în America şi în locuri din ce în ce mai ciudate, dar nu-şi va uita niciodată prietenul din copilărie.

Read More…

Trei zile și trei școli în Istanbul

IMG_8334

Acum doi ani, m-am întors din primul meu Istanbul cu o imagine în minte (şi în memoria camerei foto): gara Haydarpașa de pe ţărmul asiatic al Bosforului. Era închisă pentru lucrări de reabilitare pe termen nedefinit, aşa că am putut să o admir, vizitez & fotografiez pe îndelete: un castel pe malul mării, din care plecau şi în care soseau trenuri încărcate de poveşti. Gara pustie avea un aer de sfârşit de lume, de realism magic încremenit sau de film de Wes Anderson. Un soi de Grand Istanbul Hotel… Mi-am promis că mă voi întoarce acolo data viitoare când voi ajunge în Istanbul, dar n-am reuşit, pentru că am fost, în schimb, la un festival de literatură şi drumurile m-au purtat prin alte locuri. Mai precis, prin şcoli.

Read More…

De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură

by Miluta Flueras http://fb.com/miluta7

Nu mai ştiu de unde a început totul, dar probabil din copilărie, aşa cum încep multe lucruri. Mai precis, de la poveştile mamei mele, în care Zmeul era întotdeauna personajul principal. Se pare că aveam o simpatie comună deosebită pentru zmei, în timp ce tradiţionalul (şi convenţionalul) Făt-Frumos nu prezenta mare interes. Zmeul are potenţial comic, epic şi, deşi nu s-ar crede, chiar liric – dacă se îndrăgosteşte şi mănâncă prea multe dulciuri. El, de regulă, hrănindu-se cu scoarţă de copac (din nou, copyright-ul merge către mama la faza asta, ea presăra acest amănunt gastronomic în poveştile pe care mi le spunea), iar la ocazii speciale delectându-se cu Sufleu de Voinic. Am continuat şi eu tradiția, spunându-le copiilor mei poveşti în care Zmeul (Zmeilor) deţinea rolul principal.
Read More…

Cântec de leagăn

Wiegenlied-Lullaby-Johannes-Brahms-

Dormi, puiul mamei, nu te mai foi în aşternuturi şi lasă-i pe Simba şi pe Tigrilă-n pace, chiar şi jucăriile din pluş trebuie să doarmă, mama ţi-a citit povestea de seară, a intrepretat toate personajele, şi-a îngroşat vocea ca să se asemene cu cea a lupului deghizat în bunicuţă şi a piţigăiat-o îndeajuns pentru a fi o Scufiţă-Roşie naivă şi speriată, te-a ţinut strâns de mână atunci când fiara aia cu bot mare şi boneţică trasă peste urechile păroase a păpat-o pe biata Scufiţă, şi a răsuflat uşurată, împreună cu tine, când în poveste a apărut vânătorul, aducând cu el salvarea tuturor,

Read More…

Luminițe

Comana-181

La sfârşitul lui octombrie, am participat la acţiunea “Profesor pentru o zi”, parte din programul “Fiecare Copil în Grădiniţă” iniţiat de asociaţia OvidiuRo, ce are ca misiune să îi aducă la grădiniţă pe cei mai săraci copii din România. Am mers, împreună cu fetiţa mea de 10 ani, la o grădiniţă din satul Ticușu Nou, Comana, jud. Braşov, şi am petrecut acolo câteva ore cu copiii.

Read More…

Apocalypse Now

dezastru vintage

Sunt momente când îţi plăteşti toate păcatele şi din viaţa asta, şi din vieţile următoare. Ajungi în situaţii neverosimile şi realizezi că ai făcut chiar eforturi ca să ajungi acolo, într-un loc de unde nu vrei decât să fugi şi să uiţi.
O petrecere pentru copii sâmbătă seara, de Sfântul Andrei, la locul de joacă din AFI Cotroceni, în timp ce pe scena de lângă patinoarul plin cântă Alex Velea & friends. Nici dacă vrei să faci un film despre apocalipsă nu reuşeşti să aduni atâtea elemente monstruoase într-un singur loc.

Read More…

Coincidenţe

451130893_640

“Şi, e bună de ceva literatura asta pe care o scrii tu?”, m-a întrebat zilele trecute un amic, neconvins dacă merită drumul până la librărie. I-am zis că habar n-am la ce-o fi bună, dar măcar ştiu că e autentică. Nu m-am minţit pe mine niciodată scriind, mi-am turnat acolo toate obsesiile, fricile şi angoasele. De acolo mă “inspir” (şi deja cuvântul ăsta începe să-mi sune preţios).

Read More…

Domnişoara Poimâine s-a făcut mare!

 Domnişoara Poimâine se plictisea grozav. În Viitorul Îndepărtat, unde fusese exilată de unchiul ei, Vrăjitorul Timpului, nu prea era rost de distracţie. Locuia într-un fel de nebuloasă, în care se amestecau fragmente neclare, umbre şi lumini, începuturi şi sfârşituri. Imaginaţi-vă o insulă plutitoare într-un ocean de nori. Un rest de asteroid rătăcind printr-o galaxie îndepărtată. O pată de cerneală pierdută printr-un milion de caiete acoperite cu scris. Sute de istorii învârtindu-se laolaltă într-un vârtej, amestecându-se între ele fără încetare, topindu-se unele în altele. Şi printre toate astea, o fetiţă răzgâiată adăpostindu-se pe singurul punct stabil, dar destul de nesigur.

Read More…

Cărți poștale

marea egee

Scriu textul ăsta cu marea la doi paşi, iar Egeea e cea mai frumoasă mare pe care o cunosc. E drept că nu am văzut încă Marea Chinei de Sud sau ah, Marea Caraibilor, aşa că mă mulţumesc, de câţiva ani, cu Egeea cea limpede şi albastră pe care o vizitez la capătul unui drum obositor, de o zi sau uneori mai multe, până în Grecia. Nu m-a dezamăgit niciodată, m-a aşteptat întotdeauna cu golfulețele ei mărginite de pini, cu plajele la care ajungi coborând din munţi (plajele astea îmi plac cel mai mult, cele mai greu accesibile şi pustii, care ţi se deschid în faţă ca o răsplată după ce rătăceşti pe un drum pietros care pare că nu duce nicăieri), cu stâncile pe care cresc, ca prin minune, arbuşti verzi, cu porturile din micile sate, în care miroase a sărat şi-a peşti şi-a călătorie şi-a calamar la grătar umplut cu ierburi aromatice.

Read More…

Iordania, glimpses & flashes

DSC_0857

Cel mai mult în Iordania mi-a plăcut la piaţă. Piaţa de legume şi fructe din Amman în care am petrecut cam un sfert de oră dintr-o călătorie de aproape o săptămână în lungul şi de-a latul ţării. Din restaurant în autocar şi din autocar la hotel (cu multe stele) mă întrebam cum o fi viaţa în ţara asta deşertică, în care pare că cineva a răsturnat zeci de camioane cu nisip şi pietriş de-a lungul tuturor drumurilor, chiar şi al drumului care şerpuieşte de-a lungul plajei de la Aqaba, unind un resort de cinci stele cu altul.

Read More…