Domnişoara Poimâine s-a făcut mare!

 Domnişoara Poimâine se plictisea grozav. În Viitorul Îndepărtat, unde fusese exilată de unchiul ei, Vrăjitorul Timpului, nu prea era rost de distracţie. Locuia într-un fel de nebuloasă, în care se amestecau fragmente neclare, umbre şi lumini, începuturi şi sfârşituri. Imaginaţi-vă o insulă plutitoare într-un ocean de nori. Un rest de asteroid rătăcind printr-o galaxie îndepărtată. O pată de cerneală pierdută printr-un milion de caiete acoperite cu scris. Sute de istorii învârtindu-se laolaltă într-un vârtej, amestecându-se între ele fără încetare, topindu-se unele în altele. Şi printre toate astea, o fetiţă răzgâiată adăpostindu-se pe singurul punct stabil, dar destul de nesigur.

Read More…

Cărți poștale

marea egee

Scriu textul ăsta cu marea la doi paşi, iar Egeea e cea mai frumoasă mare pe care o cunosc. E drept că nu am văzut încă Marea Chinei de Sud sau ah, Marea Caraibilor, aşa că mă mulţumesc, de câţiva ani, cu Egeea cea limpede şi albastră pe care o vizitez la capătul unui drum obositor, de o zi sau uneori mai multe, până în Grecia. Nu m-a dezamăgit niciodată, m-a aşteptat întotdeauna cu golfulețele ei mărginite de pini, cu plajele la care ajungi coborând din munţi (plajele astea îmi plac cel mai mult, cele mai greu accesibile şi pustii, care ţi se deschid în faţă ca o răsplată după ce rătăceşti pe un drum pietros care pare că nu duce nicăieri), cu stâncile pe care cresc, ca prin minune, arbuşti verzi, cu porturile din micile sate, în care miroase a sărat şi-a peşti şi-a călătorie şi-a calamar la grătar umplut cu ierburi aromatice.

Read More…

Iordania, glimpses & flashes

DSC_0857

Cel mai mult în Iordania mi-a plăcut la piaţă. Piaţa de legume şi fructe din Amman în care am petrecut cam un sfert de oră dintr-o călătorie de aproape o săptămână în lungul şi de-a latul ţării. Din restaurant în autocar şi din autocar la hotel (cu multe stele) mă întrebam cum o fi viaţa în ţara asta deşertică, în care pare că cineva a răsturnat zeci de camioane cu nisip şi pietriş de-a lungul tuturor drumurilor, chiar şi al drumului care şerpuieşte de-a lungul plajei de la Aqaba, unind un resort de cinci stele cu altul.

Read More…

Trei scriitoare preferate

  1. Dragă Zeruya Shalev, ți-am iubit eroinele până la identificare, le-am ținut în brațe când au plâns și le-am șters lacrimile și le-am scuturat atunci când se afundau în autodistrugere și am zâmbit alături de ele atunci când au reușit să găsească drumul în complicatul labirint al infernului personal pe care îl trăim cu toții. Yaraah, Naama și Ella, trei fațete ale aceleiași femei cu nimic diferită de noi, toate femeile din lume, care ne luptăm cu demonii noștri, care iubim, suferim, dăm naștere, trecem prin despărțiri dureroase, ne rupem în bucăți și ne lipim la loc, dar niciodată la fel cum am fost. Dragă Zeruya Shalev, îți admir enorm precizia cu care intri în cele mai ascunse cotloane ale sufletului feminin, poezia cu care o faci, delicatețea și forța, frazele lungi, lirice, scormonitoare. Dacă ar fi să aleg una dintre cărțile tale, aș alege “Thera”, o carte care mi-a fost ca un fel de biblie într-o perioadă zbuciumată a vieții mele, și pe care am și un autograf foarte frumos de la tine!

Read More…

De zece ori pe buze. Și câte ceva despre lansări

actorii

E puţin bizar când predai o carte la editură şi ea încă nu a ieşit, eşti într-un soi de no man’s land, un timp în care aştepţi, fără nici un control, lucrul s-a terminat, dar poveştile te mai bântuie, te trezeşti dimineaţa şi nu ştii ce să faci, până acum câtva timp te simţeai aiurea că stai pe Facebook în loc să lucrezi la carte, acum dintr-o dată nu mai e nimic de făcut. O să iasă un obiect, nu ştii exact cum va fi şi ce se va întâmpla cu el, dacă va avea o viaţă lungă sau scurtă, dacă va fi iubit sau trecut sub tăcere, dacă totul a avut vreun sens şi unde vei merge mai departe. Însă trebuie să treci printr-un ritual, la fel cum se întâmplă când cineva vine pe lumea asta, trebuie să treci prin “lansare”, acest botez al cărţilor.

Read More…

Buna seara lucrurilor de pe-aici!

Young Women Dressed in Electrical Appliance Costumes

Totul a inceput cand mi-au varsat copiii apa pe laptop. Picaturile alea au declansat, pare-se, o reactie in cascada, pentru ca de atunci lucrurile nu s-au mai oprit, intrand in spirala distrugerii progresive. Mac-ul a stat in moarte clinica, a fost resuscitat, apoi a ramas intr-o stare vegetativa pana in ziua de azi. Tot ce mai poti face cu el e sa vezi clipuri funny cu pisici pe YouTube.

Becurile oricum pocneau cate doua-trei pe saptamana, asa ca n-a fost decat un pas pana la jocul sigurantelor de-a bum-bum. Au facut bum-bum de cateva ori, pana cand l-am chemat pe nenea electricianu care a schimbat panoul si inca niste chestii pe care aia dinainte le facusera, cica, prost. Always blame the ex! Discutiile mele cu mesterii ar merita sa fie inregistrate ca un exemplu de discutii din universuri paralele.

Read More…

Cu liceenii la FILIT

 

O sală plină-plină. Multe fete de liceu şi, din când în când, câte un băiat rătăcit. În faţă, două profesoare. Am întârziat, pentru că nu am reuşit să găsesc Casa Pogor. Romain Puertolas, scriitorul francez împreună cu care organizatorii FILIT (Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi) m-au “repartizat” la această întâlnire cu liceeni, a ajuns deja şi privirile tuturor fetelor s-au lipit de cămaşa lui albă pe care şi-a scris fragmente din romanul său cu fakirul blocat într-un dulap de la IKEA. (În paranteză, aş vrea să mulţumesc organizatorilor pentru această “repartizare”, Romain Puertolas a fost, aşa cum mă aşteptam, absolut şarmant!).

Read More…

Bye-bye, my Mac, bye-bye!

macky

Acesta este primul text pe care-l scriu pe noul laptop Asus. Il scriu ca sa ma desprind de vechiul meu Macbook, cu care am o relatie de vreo 7 ani. Il scriu si nu-mi place. E mai mare, mai greu, mai putin alb si mult mai putin cool. Cica e mult mai bun, insa. Tehnic vorbind… Are mai multa memorie si alte cateva chestii. Dar ce-mi pasa mie de ele? Din punct de vedere emotional, sunt inca legata, cu fire mai mult decat invizibile, de micul meu Mac. Pe el mi-am scris prima carte. Zeci de articole si zeci de posturi pe blog. Epistole virtuale de amor. Poze si amintiri. Sigur, toate astea se pot transfera, cat ai zice mac-mac, pe alt computer. Sigur, exista o gramada de explicatii rationale. Sigur, e doar un obiect si eu ma aflu la granitele penibilului scriind acest text. Read More…

A fost odată ca niciodată la Sulina

nemo

Păpuşa lu tata, se rezolvă, o să fie frumos, mergem pe canale, la Letea, o minunăţie, păpuşă, eu sunt braşovean da ştiu Delta ca nimeni altul, sunt aici de peste treijde de ani, i-am plimbat şi pe producătoru de la Proteve şi pe Matilda Pascal-Cojocăriţa, o ştiţi?, marea cântăreaţă de muzică populară, Sulina e frumoasă, păpuşa lu tata, îţi aranjez eu un asfinţit pe Dunăre ce n-ai văzut, păi se poate să întrebi de bani, o să fie frumos, îţi zic, o să fie şi nuferi şi pelicani şi egrete, şi vă duc şi la tanti Babica să va facă un peşte cum n-aţi mai mâncat voi acolo, la Bucureşti, şi nu uita, iubita, orice ai nevoie, la orice oră, îl suni pe căpitanu Nemo şi se rezolvă. Read More…

De ce e cerul albastru

copii telefon

În ziua în care, pe la trei ani şi ceva, Clara a învăţat de una singură cum să dea “replay” unei melodii pe YouTube, n-am ştiut dacă să mă bucur sau să mă sperii (deşi înclinam cumva, în mod natural, ca orice părinte care şi-a petrecut copilăria cu cheia de gît, către a doua variantă). Era perioada în care urmăream Kermit the Frog cam de zece ori la rînd şi, după ce a studiat pe tăcute procedura timp de cîteva zile, urmărindu-mi atentă mişcările, Clara s-a decis că treaba e destul de simplă şi că se poate descurca singură. A fost o surpriză absolută, mai ales că nici prin cap nu-mi dăduse să o iniţiez în tainele folosirii internetului, la o asemenea vîrstă fragedă. Dar lucrurile au propriul lor ritm şi, de cele mai multe ori, se petrec exact atunci cînd au ele chef şi tu eşti mai puţin pregătit. Ca în cazul acelor întrebări încuietoare despre Dumnezeu, sex sau moarte cu care copiii te trăznesc în cele mai nepotrivite momente, de exemplu la coadă la supermarket. Tocmai dai să scoţi cardul din portofel, cînd o voce suavă se aude din căruciorul plin cu produse: “Mami, e adevărat că noi toţi o să murim? Şi tu o să mori, chiar şi tati o să moară?”.  O scenă desprinsă parcă dintr-un roman al lui Don DeLillo si un moment-cheie (după cum spun manualele) pentru a începe una dintre acele discuţii solemne pe teme metafizice… Read More…