Jurnal de izolare (4). Ce (nu) am făcut în două luni. Acest articol nu conține maia!

IMG_5740

Sunt ani buni de când lucrez de acasă, dar din 2019, cam pe vremea asta, am decis să tai și ultimul fir care mă mai lega de lumea oamenilor cu joburi stabile. Contactele mele cu lumea s-au redus treptat, așa încât izolarea socială covidiană nu m-a scos din circuitul vreunei frenetice vieți sociale sau profesionale. Întotdeauna între mine și lumea exterioară am tras o cortină pe care n-am dat-o decât rareori la o parte, iar atunci am făcut-o mai ales în scris. 

De la începutul lui martie, aruncați brusc pe un teritoriu complet necartografiat, am încercat fiecare să ne reorganizăm micile noastre colibe cum am putut mai bine. La mine, până acum, treaba a stat cam așa:

Read More…

Jurnal de izolare (3). Gânduri, vise, dorințe. Și dezinfectant!

850b9f35c64adf3d7847353aa6a1caed

 
La cât am spălat și dezinfectat săptămânile asta îmi pare că am trăit până acum la limita insalubrității. Treceau săptămâni fără să dau cu mopul, sunt convinsă că am sărit de multe ori peste spălatul pe mâini înainte de masă, lăsam musafirii să intre încălțați peste tot prin casă (chiar și când copiii erau mici și se târau pe jos), nu am spălat în viața mea vreo pungă de la supermarket, ba chiar veneam cu ele și le puneam, oroare!, pe masa din bucătărie, mâncând uneori direct din ambalaje. Nu mai spun de atinsul feței cu mâna –  sport universal. Simt că mi-am petrecut o bună parte din viață atingându-mi fața cu mâna în cele mai diverse moduri; nici acum, pur și simplu, nu reușesc să controlez acest banal gest.

Read More…

Jurnal de izolare (2). Copiii. Școala online. Nimic despre muzeele virtuale.

il_794xN.564522522_2kyv

Fix înainte de pandemie mă apucasem să citesc “Demența digitală” (de Manfred Spitzer, psiholog, specialist în neuroștiințe), pe care am abandonat-o rapid de când a început era statului în casă. Teza autorului este că noile tehnologii, în doze mai mari decât cele minime, ne fac rău la cap – literalmente. Și cel mai rău le fac copiilor, cărora – știm deja – ar trebui să facem totul ca să le limităm timpul petrecut cu ochii-n ecrane. În acest spirit, autorul demontează și mitul învățării online, mai ales utilizarea laptopului la vârste mici (clase primare), precum și a social media în pre-adolescență. Lectura cărții e destul de plicticoasă, pentru că pagini întregi nu face decât să citeze riguros zeci/sute de studii făcute de psihologi, neurologi, doctori în neuroștiințe ale căror cercetări extinse au ajuns la aceeași concluzie. (Disclaimer: omul nu pledează pentru întoarcerea la toc și călimară, nici nu vrea să interzică internetul, pledează doar pentru control și echilibru! Știm, ușor de zis, greu de pus în practică, mai ales că gamingul și social media ne activează aceleași circuite ca, supriză, drogurile.)

Read More…

Jurnal de izolare (1). Timpul. Cumpărăturile.

izolare3

Timpul

 La început a curs greu, dezorganizat, tumultuos. Zilele veneau și plecau brusc, fără să anunțe, doar pentru a se grăbi să vină din nou într-o dimineață care nu prevestea nimic bun, aducând doar incertitudine. Prânzul se prăvălea pe nepregătite peste copiii flămânzi și peste frigiderul niciodată-destul-de-plin. După-amiaza se lungea nepermis de mult, ca un elastic de care poți să tragi dincolo de limită, curios dacă se poate întinde la infinit. În cele din urmă se rupea, înecându-se într-o seară scurtă și agitată. Noaptea venea cu altă neliniște și vise întrerupte brutal de vreun nas înfundat sau de vreun copil trezit. 

Asta a fost la început, în primele zile…

Read More…

China diary (1)

DSC_9478 (1)

S-a intamplat că am vizitat piața Tiananmen chiar pe 4 iunie, când se împlinesc fix 30 de ani de la înabușirea violentă a protestelor din ’89. Zic s-a întâmplat, pentru că nu era în program. Organizatorii festivalului #EUChina ne-au spus că vor fi măsuri de securitate sporite și va fi greu de intrat.

Read More…

2018. Best of

26219481_10214459400854568_4413629848647377316_n

3 ianuarie
Am cei mai minunați copii din lume! Îmi fac viața mai grea în fiecare moment, îmi testează toate limitele din lume, îmi chestionează toate regulile și interdicțiile, nu seamănă cu nici un fel de alți copii pe care i-am cunoscut vreodată, sunt imposibili și adorabili, sunt wild and free, sunt încăpățânați și plini de idei trăznite, greu de suportat probabil pentru oricine nu e mama lor și nu-i iubește la nebunie, pentru cineva care nu le-a simțit toate zâmbetele și năzbâtiile nesfârșite (and I really mean that “nesfârșite”), nu vreau copii cuminți și controlați, deși mi-ar fi mai infinit mai ușor, vă iubesc așa cum sunteți, Clara & Anton!

20 ianuarie
Cred că m-am îndrăgostit din nou de un loc în care am stat prea puțin. Câteva ore în cetatea alba Essaouira, o plimbare pe plajă în plin zbucium (știați că… oamenii se ceartă cel mai bine în cele mai frumoase locuri?), vântul Atlanticului sus în turnul de unde altădată se vedeau corăbiile sosind, niște pescăruși învolburându-se deasupra bărcilor de pescuit și vânzătorilor de pește, mirosul de mare care netezește tot, șterge impuritățile, aduce promisiunea aia irezistibilă a depărtării, a căutarilor, a aventurii, un astfel de loc mi-a părut Essaouira, am părăsit cu regret piața centrală cu înghețată, bătrâni cu baloane colorate și copii alergându-se, clădirile din jur păreau desprinse dintr-o poveste cu realism magic, soarele se prelingea încet într-o lumină portocalie perfectă pentru fotografiat, valurile oceanului se spărgeau într-o insulă cu fortificații, nu departe de țărm, ne mai vedem noi, Essaouira, am promis, măcar într-o poveste.

26951743_10214623824045045_6388537095416459061_o

23 ianuarie
La mine acasă se pun bazele unei frumoase agenții literare:
C (în plin elan creativ): Mă gândesc să fac un atlas cu animale fantastice inventate…
A (sesizând oportunitatea de biznis): A, păi ți le duc eu în parc și ți le vând…
C: Și bănuiesc că o să vrei și bani pentru asta.
A: Păi… cam un sfert cred că ar fi corect, nu?
Mă gândesc să intervin în discuție și să le zic ceva și de taxe, dar mai bine nu.

Read More…

2017. Best of

Foto: Cornel Brad

10 ianuarie
Nu o să-nțeleg în veci cum e faza cu scrisul în cafenele pe care o practică toți scriitorii de succes. Eu sfârșesc prin a sta și-a asculta TOT ce se vorbește la mesele alăturate. De exemplu, acum asist la un training ad hoc al unei probabil-interne, îngrozită de ceea ce i se întâmplă. Între foarte multe texte birocratice într-o perfectă limbă de lemn i se repetă obsesiv: You have to be creative, every day!

20 ianuarie
#murakamiobsession

murakami

30 ianuarie
Azi cu Clara, consiliere social media:
Mama, mai schimbă-ți și tu poza aia de whatsapp! Și statusul!
Păi, și ce să-mi pun?
Nu știu, ceva care să te reprezinte. Gen: cea mai tare scriitoare!
#generatiaZ

Read More…

Înapoi în zona de confort

ComfortZone06

Ştiţi cu toţii că trebuie să ieşim cât mai curând din acesta zonă de confort, nu-i aşa? Peste tot ni se spune că atunci începe viaţa adevărată, de îndată ce faci pasul şi ieşi. Scrie în cărţile motivaţionale şi în articolele din reviste, auzi în discursurile celebrităţilor şi ale oamenilor care au reuşit să ducă la bun sfârşit ceva nemaipomenit, zic psihologii (unii) şi ne învaţă cum să facem asta într-un număr variabil de paşi simpli.

Dar ce-ar fi dacă uneori am recunoaşte că suntem prea obosiţi să tot sărim afară din zona asta de confort în care – cică – n-ar exista forme de viaţă? Dacă am recunoaşte că uneori tot ce ne dorim este să stăm cuminţi şi să lenevim în mica noastră zonă de confort, mai ales atunci când afară plouă şi e trafic în oraş?

Read More…

Breakin up

'Separation_II'_by_Edvard_Munch,_1896,_lithograph,_Bergen_Kunstmuseum

 

despărțirile la 40 sunt mai mișto ca alea de la 20

când simți că se termină lumea

pentru că la 40 lumea s-a terminat de prea multe ori

încât știi că nu-i pe bune

nu mai ești chiar carne de tun pentru emoții

ai trecut deja prin multe câmpuri de luptă

pe peretele atriului drept îți ții agățate medaliile de onoare

cu mențiune specială pentru un divorț sângeros

pe peretele ventriculului stâng ai diploma de veteran de război

ai fost împușcat mortal și ai împușcat și tu la rândul tău

în nenumărate rânduri

cu gândul că nu faci decât ceea ce trebuie făcut

supraviețuiești

decât să plângi tu mai bine să plângă celălalt

sufletul ți-e plin de cicatrice și cusături

ai fost făcut deja bucăți și recompus de prea multe ori

psihologi pricepuți te-au lipit cu superglue peste tot

ești o colecție vie de vulnerabilități nespuse

ești suma despărțirilor tale de până acum

așa că la 40 le întâmpini cu pieptul deschis

nu chiar cu zâmbetul pe buze, să nu exagerăm

doar cu conștiința faptului că orice durere trece

până la urmă

cu destul prosecco

până când se transformă în literatură bună

 

(imagine: Separation II, Edvard Munch, 1896)