5 cărţi noi pentru copii

the-memory-of-an-elephant-a-mo-avrr

Ce-a mai apărut nou în literatura pentru copii de la noi şi ce-am mai citit în ultima vreme – eu, Clara & Anton. (Şi-acum, după subtitlul ăsta conceput după nişte reguli SEO prinse de mine după ureche în scurta perioadă în care am lucrat în presa online, urmează nişte recomandări sincere de cărţi. Nu toate sunt made in Ro, nu toate-s apariţii noi, dar ce nu face omul pentru un click… Ideea e că-s nişte cărţi frumoase, amuzante şi instructive, după caz)

Animalium (de Katie Scott şi Jenny Broom, Ed. Humanitas)
animalium
Când eram mică, am avut o perioadă în care m-am uitat fascinată, luni în şir, la un Album Zoologic, probabil singurul apărut la noi în anii 70-80. Era lucios, cu desene destul de bune şi-mi plăcea să citesc cu voluptate denumirile în latină ale animalelor, ordinelor şi subordinelor şi, mai ales, ale încrengăturilor. Mă fascinau paginile cu moluşte, protozoare şi tot soiul de creaturi marine apărute în primele ere ale planetei noastre. Era imposibil de crezut că ar fi existat cu adevărat aceste forme de viaţă bizare, aproape extraterestre. Pe paginile cu insecte mă uitam cu un soi de fascinaţie a ororii, numărând scârbită picioruşe de coleoptere şi trecând repede peste ilustraţiile care înfăţişau tarantule. La mamifere era frumos, îmi imaginam că o să mă fac exploratoare, o să cercetez babuini, ornitorinci, babiruse şi facoceri, în habitatele lor naturale. Pasiunea s-a oprit acolo, la nivel de imaginaţie.
Am făcut această lungă introducere ca să înţelegeţi de ce am sărit în sus de bucurie, ca un copil, când am primit superbul album „Animalium” – bucurie dublată şi de cea a copiilor mei, când am ajuns cu cartea acasă. E varianta rafinată a vechiului meu album zoologic, cu mai puţine „exemplare”, dar bine alese şi splendid ilustrate cu nişte desene cu aer vintage. De fapt, e o expoziţie, o vizită virtuală la un muzeu de istorie naturală. În fiecare seară, am stat în pat cu copiii şi am citit din câte o „galerie” (sunt şase la număr: Nevertebrate, Peşti, Amfibieni, Reptile, Păsări şi Mamifere), imaginându-ne călătorii în ţinuturi îndepărtate. Sau călătorii în timp, înapoi în lanţul evoluţiei – moment în care Anton, aflând pe scurt despre teoria evoluţionistă, a întrebat dacă Darwin asta a fost şi el, la început, maimuţă.
Vestea bună este că mai există şi alte albume la fel de frumoase în această serie, despre hărţi şi istorie, şi de-abia aşteptăm să ne distrăm cu ele!
Rostogol merge acasă (de Lavinia Branişte, ilustrații de Andrei Măceșaru, Ed. Arthur)
Tare ne-am mai distrat toți trei cu acesta carte! Pentru că se ştie, literatura bună pentru copii poate fi citită şi de părinţi, cu egală încântare. Cartea Laviniei Branişte, altfel autoare de proză scurtă excelentă pentru adulţi, este din categoria aia bună, pe care o citeşti copiilor surâzând amuzat de substraturi pe care le pricepi doar tu, dar care nu strică în niciun fel candoarea poveştii. Pe scurt, e vorba de o tanti barză, care are ca ultima misiune să ducă un purceluş la mama lui, înainte de a ieşi la pensie. Lucrurile se complică delicios cu un vulpoi îndrăgostit ce încearcă să-i câştige inima alesei sale şi cu o gaşcă de corbi (în stilul vulturilor din Cartea Junglei, dar cu diverse ticuri intelectuale), din care cel mai mult ne-a rămas la suflet Melodiu. Adică ăla care se pierde în poezii :)

 
Raymie Nightingale (de Kate di Camillo, Ed. Arthur)

raymie-nightingale
Cu cartea asta am trişat, pentru că nu am citit-o decât eu (încă nu am convins-o pe Clara, deşi i-au plăcut mult celelalte două romane ale lui Kate di Camillo traduse la noi, „Flora şi Ulise” şi „Miraculoasa călătorie a lui Edward Tulane”). Deci nu e o carte testată pe copii, însă mie îmi place autoarea asta pentru stilul ei, ceea ce nu e puţin lucru în literatura pentru copii – în care, în mod greşit, se crede că nu stilul contează, ci povestea şi „acţiunea”. Kate di Camilo are un stil foarte minimalist, aproape poetic, pe alocuri cu accente absurde. Nu se fereşte de subiecte mai puţin plăcute: bătrâneţea, singurătatea, moartea unui animal de companie, suferinţa unei fetiţe al cărei tată a fugit cu amanta, chestii de genul ăsta, ştiţi voi, care nu se întâmplă în basme, dar de care e plină viaţa reală. Şi despre care cred că s-ar putea scrie mai mult. Ca minus, personajele ei sunt foarte unilaterale, dar probabil că nu poţi cere de la un personaj dintr-o carte pentru copii să aibă complexitatea Annei Karenina. Îmi plac fetiţele cinice şi băiețoase din cărţile ei şi-mi mai place atmosfera de orăşel de provincie american, în care se ascund, sub aparenta linişte, tot soiul de bizarerii a la Wes Anderson. Da, cred că am găsit şi comparaţia potrivită pentru cartea asta: e ca un film de Wes Anderson for kids.

 
The memory of an elephant. An unforgettable journey (de Sophie Strady, ilustraţii de Jean-Francois Martin; Chronicle Books)
Am trişat şi cu cartea asta, nu e deloc nouă (a apărut în 2012) şi nu se găseşte la noi (dar poate fi comandată de pe bookdepository, cu livrare gratuită). E o minunăţie la care am tânjit multă vreme. I-am cerut-o lui Moş Crăciun, dar se pare că a rătăcit lista, pentru că în final a trebuit să mi-o comand singură. Nu regret. E tot un soi de album de cultură generală, din care puștii pot învaţă o mulţime de chestii, totul frumos împachetat în povestea unui elefant simandicos, care devine astfel un soi de depozitar al memoriei universale. Găsiţi acolo istoria clădirilor din New York, a instrumentelor muzicale, a corăbiilor care au făcut istorie, a deserturilor celebre (sorbet, macaron, tiramisu etc), a obiectelor de design care au devenit iconice, precum şi, bineînţeles, o mulţime de detalii savuroase despre elefanţi. Nu am terminat-o încă, e genul de carte pe care o savurezi încet, în timp, împreună cu copiii.

memoryofanelephant

Mowgli. Povestiri din Cartea junglei (adaptare după Rudyard Kipling de Maxime Rovere, ilustraţii de Justine Brax, Ed. Corint Junior)
Nu ştiu dacă ăştia mici, crescuţi cu tabletă şi smartphone, mai au răbdare să citească Rudyard Kipling în original. Mie mi-a citit-o tata, seară de seară, într-o ediţie veche din biblioteca interbelică a bunicului meu. Până şi eu aveam momente când mă plictiseam cumplit, însă am rezistat eroic şi am sfârşit prin a iubi nespus povestirile lui Kipling despre aventuri indiene. Preferata mea nu era despre Mowgli (oricum pentru mine nimic nu putea egala filmul…), ci “Rikki-Tikki-Tavi”, o poveste despre o familie de manguste în luptă cu o cobră mortală, malefica Nagaina.
Cred că o repovestire bună poate fi o soluţie mai eficientă atunci când copilul nu poate fi convins să se apropie de original, iar cartea lui Maxime Rovere e un soi de montaj al povestirilor din „adevărata” Carte a Junglei, respectând textul original, dar reîmpărţindu-l în capitole. Ce m-a convins însă mai mult sunt ilustraţiile splendide şi pline de imaginaţie – mai ales că vorbim despre o poveste care a intrat în imaginarul colectiv cu personajele din filmul de animaţie. Justine Brax face din junglă o lume fantastică, plină de culori şi detalii pe care le regăseşti mai degrabă în vise, evitând cu graţie convenţii şi clişee şi evandând în fantezie. Pur și simplu, o carte frumoasă!

justine-brax-_-illustration-_-artodyssey-18 mowgli

 

 

Leave a Comment