2016. Best of

navona

2 ianuarie
#wintersleep

wintersleep

12 ianuarie
discuţie cu fosta mea profa de română din generală:
ea: ţi-am citit cartea în vacanţă, mi-a plăcut foarte mult, eşti extrem de sensibilă şi lucidă…
eu: ah, vă mulţumesc!
ea: bine, îmi pare rău pentru tine că eşti aşa…
eu: …

26 ianuarie
“emotions are overrated
that’s a bullshit, emotions are all we’ve got”
(Youth, Paolo Sorrentino)

31 ianuarie
Compliment de la Clara proaspăt întoarsă acasă: “Mama, tu ai foarte mult stil. Eu știu oameni care n-au stil nici la înjurături.” #reginastilului

19 februarie
Mama, urcă-te și tu cu mine-n copac!
Nu pot, că-s în fustă..
Ei, poți și-n fustă, da ești îmbrăcată prea frumos și de-aia nu vrei!

anton copac

23 februarie
Alcătuiți o compunere cu titlul primăvara

Foto: Cornel Brad

Foto: Cornel Brad

14 martie
cu imensă întârziere, am găsit & citit (devorat) celebrul roman “Băgău” al Ioanei Bradea – nu am mai citit de mult o carte atât de orală (cu tot cu referinţa sexuală a cuvântului), poeticăşi curajoasă. are reverii suprarealiste şi jocuri postmoderne, e şi radiografie socialăşi roman de dragoste, are mai multe cuvinte obscene ca-n henry miller (şi care sunăatââât de firesc!) contrabalansate perfect de un substrat profund poetic – hai că nu vreau să fac aici pe cronicăreasa, cănu sunt, plm, vreau doar săzic căe o carte super tare pe care aş vrea săo văd reeditată, bestseller, tradusăîn enşpe limbi şi intrată-n manuale! (iar Ioana Bradea e probabil cel mai discret scriitor din lume)

17 martie
primăvara înfloresc copacii, ciripesc păsărelele, mie-mi mai apare câte-o carte. acum doi ani Domnișoara Poimâine, acu un an #dezeceoripebuze, acum mai e puțin și va fi gata încăuna… e pentru copii și e cu vrăjitoare și cu desene supercalifragelistice de Cris Radu

vrajitoare

22 martie
Cu Clara la o pizzerie, unde cred ca au fix caseta mea din clasa a opta, aia pe care o ascultam pe repeat de dimineata pana seara: o combinatie de guns ‘n roses cu bon jovi . Profit de ocazie sa i-l arat pe axl, idolul adolescentei mele, axl cel cu plete blonde si mutra efeminata, cu camasutele lui in carouri si tot arsenalul de rocker nouazecist. Reactie prompta: he is disgusting!

3 aprilie
“Doamnă, să știți că nu aveți voie cu copii în copac!”, m-a anunțat ferm gardianul din Parcul Circului.

parc circ

9 aprilie
Întrebarea zilei la #creativekidz: dacă fugi mâncând pamantul, slăbești pentru că alergi sau te îngrași pentru că mănânci Pământul?

15 aprilie
niște turiști în Piazza Navona

navona

28 aprilie
dilema de azi: Pleșu, Baconschi, Rosetti. plus această fotografie  pe o copertă atât de masculină, trebuia să existe și o femeie. s-a nimerit să fiu io.

dilema

6 mai
adevăru’ e că de mult nu mi-a mai spus cineva căașsemăna cu… barbra streisand. s-a întâmplat azi, cu taximetristul care mi-a zis mai întâi doamnă, apoi s-a corectat: “domnișoară”. zici că ești sosie la indigo, domnișoară! m-a avertizat apoi să nu care cumva să semăn cu ea și la destin. păi, ce destin, am întrebat nedumerită. săraca de ea, a avut bărbați fără număr, m-a lămurit taximetristul, suspinând cu părere de rău. și-un fiu drogat, vai de capul lui cu cine-o fi semănat…

9 mai
turkish kids waiting for Domnisoara Poimaine

istanbul

14 mai
pregătiri pentru lansare #decezboaravrajitoarele

lansare de ce zboara

16 mai
De când tot fac interviuri cu artiști, nu mi-a dat prin cap niciodată să întreb vreun bărbat despre rolul de tată și cum se împacă asta cu creația. În schimb pe femei le întreb în mod constant. Recunosc, e și un interes personal, mă gândesc că poate aflu vreun secret pe care eu nu l-am descoperit. Azi, citind comentariul unui tată și poet minunat (Iulian Tănase), m-am hotărât săpun întrebarea asta și bărbaților. Cum se descurcă, atunci când scriu/ regizează/pictează etc, cu copiii? Cum le-a schimbat paternitatea viața artistică? Cum gestioneazăei rolurile astea? Cum se împart tații între inspirație și biberoane?

23 mai
cum să gătești cu succes din Jamie Oliver:
1. iei cartea de bucate și o cureți bine-bine de praf
2. deschizi la întâmplare, că oricum nu ai nici un ingredient prin casă
3. faci câteva drumuri la mega
4. bați la ușa vecinei și o rogi să-ți împrumute niște chibrituri, că ai nevoie de cuptor (long story). avantajul e că, nefiind foarte folosit, cuptorul este foarte curat.
5. începi să negociezi în gând cu Jamie, schimbând rozmarinul cu cimbru, pancetta cu prosciutto & so on
6. o suni pe mama, că știe ea mai bine ca Jamie
7. improvizezi, improvizezi.
8. obții ceva care seamănă de departe cu fotografia din carte
9. pui cartea înapoi, știind că o se pună iar praful pe ea
10. vorba unui personaj din  De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură: Poftă fioroasă!

14 iunie
Am înțeles în sfârșit unde-și are rădăcina kitschul nunților românești: în serbările preșcolare.

25 iunie
song of the sea #miculgolf

micul golf

30 iunie
“And why do people want to be in love? That’s really interesting. Partly, they want to be in love the way you want to go on a roller coaster again — even knowing you’re going to have your heart broken. What fascinates me about love is what it has to do with all the cultural expectations and the values that have been put into it.” (Susan Sontag on love)

4 iulie
Clara: Ce alegi, sănătate sau plăcere?
Anton, fără să clipească: Plăcere!
#dilemedepiscina

13567323_10209225367527006_3965645893546270735_n

8 iulie
jeune fille au bord de la mer

clara mare

10 iulie
mircea daneliuc as cameraman rebel cu plete saptezeciste, suferind fara sa stie de sindromul azi numit peter pan (sta cu parintii, are job boem, aventura semi-clandestina cu colega de serviciu). tora vasilescu, cu un styling superb in fiecare cadru, ascunde sub jocul provocator de femeie fatala dezorientare, singuratate si suferinta. gina patrichi pare venita din nouvelle vague francaise, cum sta in tren cu esarfa alba si ochelari de soare, flancata de doi hipsteri barbosi (bonus: citeste Romania Literara!).
cea mai cool declaratie de dragoste: “pentru ca te iubesc, nenorocita dracului!” final perfect de trist cu uzina socialista si drumuri mocirloase. dragoste franta in contratimp. fara coloana sonora, dar cu insertii cine verite. imagine pe care ar fi invidioase toate filtrele de instagram.
proba de microfon, 1981

31 iulie
#goldenbeach #eyeswideshut

Foto: Cornel Brad

Foto: Cornel Brad

2 august
Propuneri editoriale de la Clara: o carte cu titlul “Faze tari cu copilul meu”.

11 august
Dilema Veche are un dosar despre “Meseria de parinte” in care am scris si eu despre familia perfecta si “normala”. Pe care nu o am.

26 august
Siempre imagine que il Paraiso seria algun tipo de biblioteca. #cincsor

cincsor

30 august
“Thus in winter stands the lonely tree, Nor knows what birds have vanished one by one, Yet knows its boughs more silent than before.” (Edna St. Vincent Millay, Sonnet XLIII)

lonely treee

2 septembrie

Adevaru’ despre literatura & stuff. Click aici

adevaru

 

4 septembrie
Ultima zi de vacanţă, ultima zi de vară, ultima zi de mare. Ai ochii închişi şi te laşi să pluteşti, apa te învăluie caldă-rece, e o mătase răcoroasă-fină-unduitoare,ştii sigur că te-ai născut în mare, chiar dacă pe certificatul tău de naştere e trecut numele unui oraş oarecare, asta e numai o informaţie fără nicio importanță, casa ta a fost dintotdeauna apa asta, aici te simţi liberă, aici sufletul ţi-e totuna cu corpul, aici nu există decât clipa prezentă, clipa asta nesfârşită în care pluteşti agăţată de un soi de plută (de fapt o mini-placă de surf de jucărie, ofertă specialăDecathlon, două bucăţi la XX lei). Nu eşti singură, cei doi copii sunt lângă tine, agăţaţi şi ei de plută, le simţi picioruşele pe sub apă, agitându-se, le auzi glasurile răsunând vesele, râd amândoi cu capul dat pe spate, şi râsul lor se amestecăcu zgomotul valurilor spărgându-se de ţărm, sunteţi toţi trei, pe rând, nişte sirene, nişte rechini, nişte caşaloţi, asta trebuie să fie fericirea, îţi spui, exact asta, clipa asta nesfârşită, apa asta care vă înconjoarăpe toţi trei, râsul ăsta care se risipeşte în văzduh, pe sub fâlfâitul de aripi al pescăruşilor, exact asta e, nimic rău nu o să se poatăîntâmpla vreodată, nimic rău. Nimic. Rău. Niciodată. Doar. Fericire. Pentru. Totdeauna.
Două ore mai târziu, pe Autostrada Soarelui, după primii douăzeci de kilometri calci pedala de ambreiaj şi auzi un fel de croncănit-scrâşnit, şi pedala se duce-n gol, schimbătorul de viteze pendulează haotic şi nu reuşeşte să se stabilizeze niciunde, nu-din-nou, îţi zici, nu-din-nou şi tragi pe dreapta, pe banda de avarie. De ce-mi faci iarăşi figura asta, îi spui maşinii, doar ţi-am dat tot ce mi-ai cerut, rostogolesc singură cauciurile de vară, iarna, şi pe alea de iarnă, vara, sacrific cel puţin câteva rochiţe noi pe an ca să ai tu tot ce-ți trebuie, îţi fac asigurări şi inspecţii tehnice periodice, te duc şi la spălat exterior-interior, e drept, nu prea des… şi tu? Mâinile îţi tremură, din spate se aud voci neliniştite, mami-ce-s-a-ntâmplat-de-ce-ne-am-oprit? Dai un telefon şi afli o manevră complicată de pornit mașina fără ambreiaj, bagi într-a doua, dai la cheie, calci acceleraţia, da nu prea tare, etc etc, hai, porneşte, te rog, şi porneşte, şi aşa faci următorii 180 de kilometri, cu 60 la oră pe autostradă, toţi te claxonează, până și Daciile rămase din anii 70, toţi te înjură, îţi arată semne pe geam, fă-proasta-dracului, ne încurci pe toţi, îi încurci mai ales pe şoferii de TIR-uri care sunt nevoiţi să te depăşească, o manevră destul de complicată, te simţi mică şi neputincioasă, tragi de schimbătorul ăla de viteze care se încăpăţânează să nu te ajute, cu un singur gând în minte, să ajungi cu copiii în siguranţă în Bucureşti, să nu rămâi cu ei undeva în mijlocul autostrăzii, noroc că A. doarme, dar când se trezeşte e mai rău, pentru că nu mai are apă, şi-i e sete, şi nu e obişnuit să nu aibă apă când se trezeşte, e de ajuns să ceară mami-vreau-apă, şi apa apare că prin farmec, dar acum uite că nu apare, nu există farmece, e doar o sticlă goală şi mami înjură şoferii de TIR. Îţi trec tot felul de gânduri prin minte, dacă ar fi război şi-ar trebui să te adăposteşti undeva, într-un exod fără sfârşit al maşinilor care aleargă către un loc sigur, dacă n-ar mai exista, deodată, apă pe planeta albastră şi copiii ar ţipa încontinuu de sete, dacă ţi-ar muri bateria la telefon în timp ce te lasă maşina noaptea pe autostradă? Sunt atât de multe posibilităţi de coşmar în jur, atâtea pericole, atâtea Lucruri Rele care se Pot Întâmpla Oricând. Oricând. Oricând.
La intrarea în Bucureşti faci dreapta, nu-ţi poţi permite să stai în trafic, ştii că maşina nu trebuie cu niciun chip oprită, pentru că nu va mai putea fi pornită din nou, trebuie doar să găseşti un drum liber şi să mergi pe el drept, spre oraş, spre apă, spre telefon, spre siguranţă. Nu mai ai baterie la telefonul mobil, iar în faţă se vede, clar şi precis, lumina roşie a unui semafor, nu, nu, nu, strângi volanul în mâini, nu acum, nu tocmai acum, fă-te verde mai repede, lasă-mă să ajung acasă, copiilor le e sete, dar roşul e implacabil, nu ține cont de dorințele și rugămințile tale, are timpul lui precis, regulile lui, nu-i pasă că există mame grăbite şi disperate, maşinile încetinesc şi frânează, ştii că asta va fi sfârşitul. Pui frână, cutia de viteze se enervează, maşina se poticneşte, motorul se opreşte. Se face verde. Încerci să o urneşti măcar câţiva metri, ca să nu blochezi definitive intersecţia, dar nu mai e chip. Fericirea e aici şi acum şi are chip de Peugeot 206 roşu, în care o femeie priveşte neputincioasă maşinile care trec pe lângă ea, tocmai-aici-ţi-ai-găsit-să-opreşti-proasta-dracului, în timp ce copiii cer din nou apă. Închizi ochii. Apa e albastră, e învăluitoare, maşina se clatină uşurel în valurile nesfârşite ale mării, în timp ce pescăruşii se rotesc lin deasupra valurilor. Nimic rău nu se poate întâmpla.

13 septembrie
“Fără să bag de seamă, alunec într-o indispoziție ușoară, dar persistentă. Nu o depresie, ci mai degrabă o fascinație a melancoliei, pe care o frământ în palmăca pe mică planetă vârstată de umbre, imposibil de albastră.” (Patti Smith, Trenul M)

15 septembrie
Astă noapte am avut ceva insomnie şi-am zis să arunc un ochi prin jucăria de carte-oracol a Rucsandrei Pop (chiar aşa se cheamă, Oracol). Am aruncat un ochi şi-am rămas cu cartea-n braţe pânăla sfârşit. E ca şi cum ai juca şotronşi nu te-ai îndura să pleci din faţa blocului înapoi acasă. N-o săscriu acum despre carte, pentru că trebuie s-o reiau pe îndelete, poem cu poem, colaj cu colaj, sunt multe de descoperit şi o să mă rătăcesc puţin şi prin locul de joacă de la sfârşitul ei. Faza e că, în final, am reuşit săadorm şi m-am trezit în cel mai suprarealist mod. Pe la 7 dimineaţa, oraşul cânta! Nu glumesc, un fel de simfonie (dacă m-aş pricepe la muzică, aş găsi şi-un adjectiv potrivit, aşa o să zic doar căera foarte… sonoră şi uneori stridentă) se revărsa pe străzile oraşului. Am crezut că cineva e sus în cer şi cântă la o orgă imensă. În poemele ei, pe care tocmai le citisem, Rucsandra Pop, care se declară un animal urban, vorbeşte mult despre zgomotele oraşului, despre muzica oraşului, alcătuită din claxoane matinale, ciripit de păsări şi muzici eclectice care răzbat din felurite locante. Ei bine, cum eram ameţită de somn şi nesomn, am crezut că m-am trezit din vis în vis şi trăiesc în paginile Oracolului, în inima unui oraş viu şi muzical, care pulsează de sunete. Sigur, dacă vreţi şi o explicaţie raţională– pe Dorobanţi treceau şiruri de camioane, claxonând pe mii de voci, o grevă a transportatorilor…

21 septembrie
Mi se pare o mare provocare de creative writing sa scrii despre fericire intr-un fel non-plicticos, fara sa o folosesti drept contrapunct pentru nefericire sau ca pretext de parcurs narativ (gen the road to happiness, unde ce conteaza e the road). nici poetic, despre beatitudini de moment, nici sa ironizezi, confundand fericirea cu multumirea plata, nici sa nu o transformi intr-o distopie in care oamenii sunt obligati sa fie fericiti si traiesc de fapt un surogat. it has all been done. ce ramane atunci? cum mai poti sa scrii despre asta? si pe cine ar interesa?

26 septembrie
noi nu prea avem poze împreună de când eram mici, me & my bro nu ne-am potrivit în copilărie la vârste, jocuri și preocupări, și poftim că ne-am găsit să ne jucăm acum… #festivalulnarativ

narativ

28 septembrie
Nu va suparati, a zis doamna in varsta, cu palarie si colier de perle, care era la rand in fata mea la librarie, o stiti pe Cristina Spatar? Doamna de la casa o privea nedumerita. De ce va-ntreb, a continuat doamna cu palarie, ea e o cantareata care a divortat de curand, stiti? Nu, doamna de la casa nu stia nici acest amanunt. Da, si de la divort a facut o depresie si s-a salvat scriind o carte. Aveti cartea? Nu, nu aveau. Pacat, ma interesa, a spus dezamagita doamna cu palarie si a iesit din librarie, ignorand toate celelalte sute de volume pe care alti depresivi le-au scris pentru a se salva.

13 octombrie
Sunt cateva chestii pe lumea asta de care aflu EXCLUSIV de pe FB: cand a avut loc un cutremur, ce face nicusor dan si cine a luat nobelul pentru literatura.

14 octombrie
Cheryl Strayed, after our very nice chat about some hot topics like literature, hiking and high heels. #thepowerofstorytelling

cheryl

17 octombrie
Două conversații cu Clara:
Mama, ce-i ăla zel?
Așa, să faci ceva cu entuziasm și să depui eforturi pentru chestia asta.
Ahaaa, știu! cum fac unii copii lecțiile!
Exact, Clara, cum fac alți copii lecțiile…

 

Mama, ce-i ăla un filozof?
Un om care se gândește mult și încearcă să răspundă la marile întrebări ale vieții.
Oau, ce tare! Și e plătit bine pentru asta?

24 octombrie
Doar două zile departe de bucureşti şi poţi să ieşi cu totul din ceea ce atât de enervant se numeşte “zona de confort”: vezi copii de clasele primare ţipând frenetic versuri de Carla’s Dreams, dansezi meneaito cu nişte doamne bibliotecare trecute de prima şi a doua tinereţe, în timp ce directorul bibliotecii se scuză că DJ-ul nu are melodii din cluburile bucureştene (dar eu nu merg, domnule, în cluburi, zici amuzată, am copii mici acasă, ah, n-aş fi zis, răspunde el galant), întâlneşti în lift fetiţe-gimnaste machiate de concurs şi vorbeşti despre dragoni şi vrăjitoare în sala unui seminar teologic, tapetată cu icoane şi portrete ale preafericitului.

1 noiembrie
E posibil sa incep sa sufar de tulburari de personalitate daca voi continua sa lucrez asa, cu cate un email deschis pe fiecare laptop, ultimele corecturi la o carte in stanga, ceva articole in dreapta? Intreb si eu, de pe telefon, dar rapid, sa nu se arda risottoul…

laptop

5 noiembrie
De la o vreme, nu mai merg nicăieri cu maşina fără să folosesc aplicaţia Waze. Sunt varză la orientarea în spaţiu, deşi locuiesc aici de la 6 ani, încă nu cunosc străzile din Bucureştişi, de multe ori, mi se întâmplă să mă fure gândurile la volan şi să mă trezesc în cu totul alt loc decât cel în care voiam să ajung. Aşa că vocea aia impersonalăa robotului Waze, care-mi spune pe unde s-o iau, mă ajută să evit traficul şi mă anunţă plină de candoare că am ajuns la destinaţie, mi se pare soluţia ideală.
Mă gândeam, aşadar, de ce nu se inventează o Waze şi pentru relaţii. Oricum suntem dezorientaţi, lipsiţi de repere şi ne pierdem pe drumul către destinaţia visată. Ne-ar trebui o voce profesionistă care să ne spună exact ce să facem şi pe unde s-o luăm. Când să dăm telefon şi când să ne abţinem. Cum să evităm zonele de conflict, luând-o pe căi mai liniştite. Cât de mult putem merge înainte şi pe unde să virăm. Dacă ne aşteaptă vreun control în faţă. Să împărţim păreri cu ceilalţi participanţi la traficul sentimental prin care ne încurcăm toţi drumurile. Care e cel mai scurt drum către fericire. Şi neapărat să ne anunţe când am ajuns acolo, că uneori nu ne prindem singuri.
După două sute de metri de tandreţe, viraţi către puţină indiferenţă. Mergeţi opt sute de metri până la următoarea întâlnire, apoi viraţi din nou către dor. Intraţi în sensul giratoriu al primei dezamăgiri şi părăsiţi-l la a doua ieşire. Fericirea dumneavoastră este pe partea dreaptă.

10 noiembrie
vrajitoare, dupa premiere :) nu ne-au lasat cu cozile de matura la MNAC

Foto: Cornel Brad

Foto: Cornel Brad

22 noiembrie
#carteacurajului

cartea curajului

22 noiembrie
Anton, o să fii cuminte azi la școală, daa?
(plictisit) Sigur, mama, nu am mai înjurat de-o săptămână…

25 noiembrie
Gala Unica

Foto: Adi Bulboacă

Foto: Adi Bulboacă

 

28 noiembrie
Sunt în două grupuri de Whatsapp cu părinți. Și se apropie sărbătorile. Atât am avut de zis.

2 decembrie
“Eu deocamdata n-am nicio iubita si sunt foarte fericit asa, nici nu-mi trebuie” (Anton, #theadvantagesofbeingsingle)

13 decembrie
Am încheiat încă o serie de #creativekidz, ocazie cu care am primit și cel mai frumos compliment: “cel mai tare la acest curs a fost că nu are nicio legătură cu școala”

22 decembrie
black winter sea

winter

28 decembrie
de câțiva ani n-am mai citit vreo carte într-o stare totală de dependență, ca-n vacanțele de vară din copilărie când devoram de la jules verne până la balzac și timpul exterior se oprea în loc, curgând numai în spațiul ăla vrăjit dintre paginile cărții.și am pățit-o din nou acum, la distanță de câteva săptămâni, întâi cu tetralogia napoletană a elenei ferrante și-acum cu 1Q84 a lui murakami, un autor de care m-am ferit multă vreme (căe prea la modă, căe prea japonez). și acum sunt în sevraj că le-am terminat – noroc că la elena ferrante urmeaza volumul 4, iar murakami a scris destul să citești ani întregi. dar ce să fie next?

29 decembrie
confuzii de cafenea cu Anton:
Mama, de ce și-a tăiat Roald Dahl o ureche?

31 decembrie
welcome, baby

macky

 

 

 

 

 

Leave a Comment